Protestul intelectualilor ieseni a ajuns in presa din SUA

vineri, 22 octombrie 2004, 23:00
2 MIN
 Protestul intelectualilor ieseni a ajuns in presa din SUA

Protestul intelectualilor ieseni fata de decizia absurda a CNSAS in cazul Vadim Tudor a fost publicat si in Statele Unite ale Americii. „Apelul a aparut in revistele «Romanian Times» si in «New York Magazine»”, ne-a declarat scriitorul Liviu Antonesei, unul dintre semnatari. Multi alti ieseni au dorit sa isi exprime opinia fata de acest demers prin care intelectualii ieseni au dezaprobat exonerarea lui Corneliu Vadim Tudor de vina de a fi facut politie politica. O contributie decisiva in acordarea „certificatului de buna purtare” liderului PRM a avut seful CNSAS, Gheorghe Onisoru, istoric la Institutul „A.D. Xenopol” din Iasi pina in 2000. „Nu inteleg cum se impaca decizia domnului Onisoru cu calitatea sa de istoric, intrucit a avut la dispozitie documente care atesta clar ca Vadim Tudor a facut politie politica”, a declarat aseara, in cadrul unei emisiuni difuzate aseara de „Tele M”, academicianul Alexandru Zub, directorul Institutului „Xenopol” si semnatar al protestului intelectualilor ieseni.
Pe lista semnatarilor s-au adaugat ieri mai multe nume, printre care si personalitati precum: profesorii universitari Elvira si Mardare Sorohan, scriitorul Valentin Talpalaru, medicul Nicolae Hurduc, economistul Dumitru Misu Borser, Nicoleta Marinescu – bibliotecar. Cu doua zile in urma au semnat protestul Anca Oroveanu – istoric de arta la Universitatea Bucuresti, prof.dr. Adrian Corduneanu – Universitatea Tehnica Iasi, profesoara Irina Gorgos, Marieta Alexandrescu – chimist, Monica Virlan – profesor, Demetra Beldiman – asistent medical, Doinita Branza – pictor restaurator. Solidar cu protestatarii s-a declarat si jurnalistul Mircea Toma, presedintele Agentiei de monitorizare a presei, care a deschis o lista de semnaturi pe forumul de discutii al Programului Libertatea de Expresie a Presei, «FreeEx Romania».
Cei care doresc sa isi exprime opinia fata de protestul intelectualilor o pot face si scriindu-ne pe adresa ziaruldeiasi@ziaruldeiasi.ro. (Emilia CHISCOP)

Comentarii