Un nou nascut are abdomenul ca un sac cu prune

marți, 13 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Un nou nascut are abdomenul ca un sac cu prune

Un bebelus de citeva zile, internat la Spitalul de Pediatrie, s-a nascut cu o burta care ii ocupa trei sferturi din trunchi. Pentru ca muschii de la abdomen lipsesc, organele interne sint sustinute doar de pielea de pe burta. Aceasta este foarte elastica, astfel incit intestinele cad de o parte si de alta a burtii, aspectul general fiind ca al unui sac cu cartofi sau cu prune. Tocmai din acest motiv malformatia se numeste Prune-belly si apare foarte rar; cam unul din 50.000 nou-nascuti se naste cu acest sindrom. "Imi este tare draga fetita si ma rog lui Dumnezeu zi si noapte sa nu mi-o ia. Mai am un baietel acasa de 2 ani si tare mult mi-am dorit si o fetita. Nu inteleg cum de s-a nascut cu o burta asa de mare pentru ca atit eu, cit si sotul meu si celalalt copil sintem sanatosi. Eu am 21 de ani si pina acum nu am facut o injectie macar, o data", a declarat Mariana Barban, mama micutei Adina. Medicii spun ca, de regula, astfel de malformatii congenitale se asociaza cu alte complicatii, cel mai adesea renale si ale vezicii urinare. "Circa 50% dintre copiii care se nasc cu sindromul Prune-belly mor in primii doi ani de la nastere. Ei fac fel de fel de complicatii renale si ale vezicii urinare in primul rind, dar acestea pot fi si gastro-intestinale, cardiace, pulmonare care, pe un fond de vulnerabilitate innascuta, pot deveni fatale mai tirziu", ne-a explicat dr. Bogdan Savu, medic chirurg la Spitalul de Pediatrie "Sf.Maria". Copiii nascuti cu astfel de malformatii stau mai mult prin spitale, in primii doi ani de viata, pentru ca medicii sa poata interveni in stare de urgenta daca este nevoie. Medicii spun ca malformatiile sint cauzate fie de factori interni, cind boala se transmite genetic, fie de factori externi, cum ar fi radiatiile, ingrasamintele, substantele chimice in general. Chiar daca reusesc sa supravietuiasca primilor doi ani dupa nastere, cei cu sindromul Prune-belly nu vor avea niciodata o stare a sanatatii prea buna, fiind predispusi toata viata la diverse imbolnaviri. (Manuela OLOERU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii