Val de pensionari fara precedent la Universitatea "Al.I.Cuza"

duminică, 01 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Val de pensionari fara precedent la Universitatea "Al.I.Cuza"

Schimbarea modului de calculare a pensiilor de la 1 aprilie a creat la Universitatea "Al.I.Cuza" un val de pensionari fara precedent. Daca, pina acum, multi dintre profesori, dupa implinirea virstei de 65 de ani, isi prelungeau activitatea chiar cu inca cinci ani, noua lege a pensiilor a determinat 15 cadre didactice, profesori si conferentiari, sa-si depuna in mare graba dosarul de pensie. "Atit de multe cereri de pensionare nu au mai fost niciodata in timpul anului universitar", spune prof.dr. Toader Jucan, prorectorul responsabil cu strategia universitara de la "Al.I.Cuza". Printre profesorii care au preferat sa renunte la statutul de salariat in favoarea celui de pensionar ii amintim pe prof.dr. Vasile Turliuc, de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, prof.dr. Gheorghe Tanase si prof.dr. Aurel Filimon, de la Facultatea de Istorie, prof.dr. Ilie Turculet (Geologie) si prof.dr. Leonard Olaru (sef al Catedrei de Mineralogie). "Este fireasca dorinta lor de a se pensiona, pentru ca au vrut sa prinda o pensie mai mare, chiar egala cu salariul", spune prorectorul Jucan. Daca 15 profesori s-au grabit sa prinda ultimul tren spre o pensie mai mare, alte 13 cadre didactice, desi puteau sa faca acelasi lucru, au preferat sa-si continue activitatea la catedra. De exemplu, nimeni din cei sase universitari de la Facultatea de Biologie, ajunsi la virsta pensionarii, nu s-a aratat dornic sa-si incheie cariera didactica. Astfel, prof.dr. Constantin Toma (fost decan), prof.dr. Teodor Chifu (sef al Catedrei de Botanica) si prof.dr. Vlad Artene (seful Catedrei de Biochimie), toti in virsta de 65 de ani, au ales sa mai predea studentilor biologi. Desi sint in prelungire de activitate, prof.dr. Octavita Ailiesei, prof.dr. Constantin Pisica si prof.dr. Mircea Varvara, de la aceeasi facultate, nu au considerat nici ei ca este momentul sa se retraga. (Mirela CORLATAN)

Comentarii