Infernul alb: Viscolul a scos aseara Armata din unitati, pentru a participa la actiuni de salvare in judet

miercuri, 12 decembrie 2012, 22:42
12 MIN
 Infernul alb: Viscolul a scos aseara Armata din unitati, pentru a participa la actiuni de salvare in judet

"La aceasta ora, toate drumurile judetene sunt blocate. Toate utilajele, inclusiv cele suplimentate, aflate sub contract cu Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor actioneaza pentru a scoate din nameti persoanele blocate. Recomandam tuturor conducatorilor auto sa nu paraseasca localitatile!" Acesta este comunicatul de ieri dupa amiaza remis institutiilor mass-media de catre autoritatile judetene, prin care ii sfatuiau pe ieseni sa nu porneasca la drum. Cu mici modificari, comunicatul a ramas valabil pe intreaga noapte. Politia a interzis accesul soferilor pe drumurile judetene, iar pe cele nationale exista inca zone in care se circula, iar tronsonul Iasi – Pascani a ramas blocat. Armata a fost trimisa aseara sa-i scoata din nameti pe soferii blocati, mai ales in zonele Voinesti si Sculeni. Sase localitati din zona Miroslovesti au ramas fara curent electric, echipele E.ON neputand interveni din cauza viscolului.  

Vantul puternic si ninsorile abundente de ieri au facut prapad pe drumurile judetului si in municipiu. In jurul orei 13.30, drumarii se chinuiau sa scoata zecile de masini blocate in nameti si se plangeau ca deszapezesc drumurile in van, deoarece viscolul reaseza zapada pe drumuri in doar cateva minute. Un microbuz scolar a ramas inzapezit in apropiere de comuna Trifesti, si a fost nevoie de interventia unui autogreder pentru a-l scoate din zapada. Pe drumurile jude­tene din zona municipiului Pascani si a comunei Tibanesti se circula foarte greu, in timp ce accesul in comuna Fo­curi era imposibil. Spre seara, si­tuatia s-a inrautatit, autoritatile jude­tene indemnandu-i pe ieseni sa nu se aventureze la drum prin judet. In jurul orei 18, comandamentul judetean de iarna s-a intrunit pentru a prezenta con­cluziile zilei, care au oferit o situatie si mai grava. Ninsoarea a fost atat de puternica, incat pana si o parte din utilajele de deszapezire au ramas blocate in nameti. „Ninsoarea a cuprins tot judetul, toate utilajele sunt la munca, ba chiar le-am suplimentat. Cu toate acestea, avem si cateva utilaje care au ramas blocate, spre Miroslava in padurea Domnita, la Saveni in comuna Gropnita, la Letcani – Bogonos, la Hermeziu in Trifesti si in Kogalniceni. Aici masinile sunt acoperite, zapada atinge si doi metri", a explicat Ioan Echimov, patronul EkySam, liderul asocierii care a castigat contractul de deszapezire.

Interventii medicale doar cu autofreza

In total, ieri au fost la strada circa 30 de utilaje, dintre care opt autogredere si cinci autofreze. Presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, le-a impus drumarilor ca obiectivul principal sa fie scoaterea persoanelor inzapezite din autotu­risme pana dimineata si urgentele. „Asiguram interventia pentru situa­tiile de urgenta pe orice drum ju­detean. Vom trimite o freza in fata ambulantei sau a pompierilor pentru a face carare, dar in rest ii sfatuim pe toti ceilalti care nu au urgente sa nu iasa din case, pentru ca mai mult ingreuneaza deszapezirea. De exemplu, la aceasta ora, DJ Iasi – Mo­vileni – Sipote este blocat de masini parasite de soferi pe sensul lor de mers. Iar altii, care s-au crezut mai viteji, au depasit masinile care stationau si au ramas blocati pe contrasens, astfel ca utilajele nu pot inainta. In urmatoarele ore toate persoanele ramase blocate vor fi aduse in localitati. In masura posibilitatilor, vom incerca sa aducem si autovehiculele. Aceasta operatiune se va incheia in cursul acestei nopti", a declarat aseara, in jurul orei 18.40, Cristian Adomnitei.

Un alt blocaj a fost provocat pe DJ 208 de camioanele de tonaj greu, care au primit restrictii de circulatie pe drumurile nationale si s-au refugiat pe drumuri judetene. „Camioanele nu puteau circula nici pe drumurile nationale, dar au venit pe drumurile judetene, au derapat si au blocat DJ 208, de exemplu", a explicat Adom­nitei. In disperare de cauza, iesenii au apelat si la Facebook pentru a solicita ajutor. „Sunt oameni inghetati de 8 ore in strada! Este si cazul nasului meu, care sta de aproximativ 8 ore in masina blocata in nameti in Valea Ursului! Nu a trecut niciun utilaj de deszapezire pe acolo! Pe langa el mai sunt cateva autoturisme, un autocar si cateva maxi taxi, dar si cateva masini abandonate! Se aude?", a scris un iesean pe site-ul de socia­lizare.

Aeroport inchis, externarea lehuzelor oprita

Din cauza drumurilor blocate in judet, lehuzele internate la cele doua maternitati iesene care locuiesc in mediul rural nu au fost lasate sa plece acasa, pentru ca starea bebelusilor sa nu se agraveze din cauza conditiilor meteo. „Nu le putem externa. Poate raman blocate si ingheata de frig. Abia au nascut si atat ele, cat si copiii, nu trebuie sa stea in frig", a declarat dr. Anca Bivoleanu, purtator de cuvant al maternitatii „Cuza Voda". Ele vor fi externate doar dupa deblocarea drumurilor si doar daca dove­desc ca vor pleca cu mijloace de transport sigure. In plus, soferii care au vrut sa iasa din Pascani spre Iasi au fost trimisi acasa de agentii Politiei Rutiere din teren.

Vantul a creat numeroase pro­ble­me si curselor aeriene. Ieri au fost anulate cursa de amiaza de la Otopeni la Iasi si cursa spre Timisoara, in timp ce cursa dinspre Viena a fost re­direc­tionata catre Bucuresti. „Aeroportul a fost deschis toata ziua, pista a fost permanent curata si coeficientul de franare masurat era foarte bun, numai ca vantul puternic nu a permis o perioada sa se aterizeze si sa se de­coleze. Restul curselor s-au desfa­surat in siguranta, dar cu un oarecare itnerval orar, de pana la 30 de minute", a declarat Marius Bodea, directorul Aeroportului Iasi.

Armata, trimisa in ajutorul inzapezitilor

Circulatia pe drumurile nationale din judet a fost la fel de dramatica. Mai multe tronsoane au fost blocate de nametii care ajungeau ieri si la un metru inaltime pe marginea drumului, iar circulatia rutiera a fost aproape imposibila mai bine de zece ore. De ieri de la amiaza, autoturismele mai mari de 3,5 de tone nu au mai fost lasate sa circule pe drumul national dintre Iasi si Targu Frumos si au fost oprite la iesirea din oras, dinspre Pacurari. Din cauza viscolului puternic, tronsoanele dintre Iasi-Targu Frumos si Targu Frumos-Motca au fost blocate. In zonele Ruginoasa si Budai, s-a circulat mai mult pe orbeste din cauza viscolului si a nametilor de pe marginea drumului. Blocat a fost si drumul Targu Frumos – Harlau, dupa ora 18.

Restrictia de tonaj a fost impusa si pe DN 28 Sabaoani-Targu Frumos, DN 28 Tomesti-punct vamal Albita, Motel Bucium-limita judet cu Vaslui, Bivolari-Popricani si pe drumul catre vama Sculeni. Situatia a fost atat de dificila, incat a fost nevoie de interventia a doua camioane MApN. Aces­tea s-au dus la Voinesti si la Cotu Morii spre vama Sculeni si au evacuat in jur de 100 de persoane care au ramas blocate in masini impotmolite in zapada. Camioanele au plecat in jurul orei 17 si i-au adus pe oamenii blocati la Iasi.

Pana la ora 19, drumarii au reusit sa deblocheze doar soselele din zona Popricani si Sculeni, iar restrictiile de tonaj au fost ridicate pentru cele doua segmente. Drumurile nu au fost inchise, dar soferii care s-au aventurat la drum au circulat extrem de greu, in conditii de iarna, cu vizibilitate foarte redusa, sub cinci metri. „Viscolul ne creeaza pro­bleme si nu putem interveni. La Po­pricani s-a format dopuri de zapada, am reusit in cele din urma sa eliberam zapada. Coloanele de masini erau foarte mari, vantul puternic. Pe restul tronsoanelor se circula in conditii de iarna, pe un strat de 2-3 centimetri de zapada, pe portiuni cu vant si blocaje. Inca sunt restrictii de tonaj, noi ac­tio­nam in continuare", ne-a trasmis, la ora 19.30, Ovidiu Laicu, seful Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi.

––-

Cursuri suspendate in scoli din 19 comune  

Din cauza viscolului sau a drumurilor blocate de nameti, in scolile din 19 comune au fost suspendate partial sau integral cursurile. In comuna Belcesti, programul a fost intrerupt la Scoala si la Gradinita Liteni, respectiv la Scoala din Satu Nou. „Suntem 19 cadre didactice care facem naveta, majoritatea din Iasi. Venim la scoala cu o masina inchiriata, iar astazi (ieri – n.r.) nu am reusit sa ajungem decat pana la Belcesti. Am stat cam jumatate de ora in frig, am impins la masina, dar am fost pana la urma nevoiti sa ne intoarcem. Nici elevii navetisti – 80 din totalul de 450 – nu au reusit sa ajunga la cursuri cu microbuzul scolar de la Belcesti. Scoala nu are microbuz propriu, cu toate ca in 2008 doamna inspector general Camelia Gavrila ne-a aprobat sa primim, facand toate formele necesare in acest sens. Elevii nostri navetisti nu vin intotdeauna cu microbuzul scolar, depind de buna­vointa celor de la Belcesti. In ceea ce priveste desfundarea drumului, cred ca la nivelul Primariei Belcesti se vor lua toate masurile pentru a se rezolva problema. In cazul in care nu se va putea si nu se va putea circula, vom reprograma simularea la matematica pentru elevii de clasa a VIII-a", a mentionat Gheorghe Moga, director al Scolii Liteni. In comuna Bivolari, cursurile au fost suspendate la scoala de centru, la scolile primare din satele Traian, Solonet si Buruienesti, la Scoala gimnaziala din Tabara si la Gradinita din Bivolari. Multe scoli si structuri ale unitatilor de invatamant au fost inchise si in comuna Raducaneni. Nu s-au putut tine toate orele la Liceul „Lascar Rosetti" si la cele doua gradinite din Raducaneni, la scolile din satele Rosu, Bohotin, Trestiana, Isaiia si Bazga. „Programul s-a desfasurat normal pana la 15.30, cand am decis, vazand ca viscoleste si ca e pericol sa se blo­cheze drumurile, sa-l intrerupem, pentru ca elevii si profesorii navetisti sa poata ajunge in siguranta acasa. Daca va fi aceeasi situatie si maine (astazi – n.r.), vom suspenda orele de dimi­neata, cand invata cei de liceu", a precizat Coca Codrianu, director al Lice­ului „L. Rosetti". Si in comuna Tiba­nesti s-a intrerupt programul in majoritatea unitatilor de invatamant: la Liceul „P.P. Carp", la Scoala din Jigoreni si la Gradinitele din Tungujei, Rasboieni, Griesti sau Valenii. Activitatea a fost suspendata, de asemenea, in unitati scolare din comunele Cristesti, Har­manesti, Horlesti, Letcani, Probota, Roscani, Schitu Duca, Siretel, Strunga, Scheia, Trifesti, Todiresti, Vanatori si Voinesti.  

––

O tanara gravida era sa nasca in sanie

Deplasarea ambulantelor a fost aproape imposibila ieri, din cauza drumurilor acoperite de zapada si a viscolului. Mai multe masini ale Serviciului Judetean de Ambulanta Iasi au ramas impotmolite in zapada, iar solicitarile au fost preluate cu peste trei ore intarziere. O gravida aflata in pragul nasterii, din Voinesti, a fost pe punctul de a naste la dispensarul din localitate, deoarece drumul era blocat si salvarea trimisa nu a mai putut inainta. „Sarcina este la termen. Un echipaj a plecat spre gravida, insa la Valea Ursului drumul era blocat. Am sunat permanent la dispensar si ni s-a spus ca starea pacientei este stabila si ca nasterea poate decurge normal, fara complicatii. In cele din urma, viceprimarul de acolo, care este si asistent medical, a transportat-o la Iasi cu o masina de teren. A durat foarte mult, deoarece la Valea Ursului erau peste zece masini blocate pe ambele parti si nu se mai putea circula", a declarat dr. Florin Agapie, directorul SAJ Iasi. Potrivit acestuia, alte doua femei insarcinate au avut nevoie ieri de ambulante pentru a ajunge la spital. „Una dintre ele este din Ruginoasa si a reusit sa ajunga la Pascani, acolo unde a ramas pentru a-si aduce pe lume copilul. O alta gravida este din Ciortesti. Aceasta a fost transportata pana la Coropceni cu o sanie, iar de acolo a preluat-o un echipaj de salvare", a adaugat dr. Agapie. Alte solicitari au fost la Focuri, unde o femeie in varsta de 51 de ani acuza dureri abdominale severe, iar un copil avea febra si stari de greata. In cele din urma, acestia au renuntat la solicitare, deoarece drumul spre localitate era imposibil de strabatut, iar la ei s-a deplasat asistentul medi­cal din comuna, care le-a acordat ingrijiri me­dicale. Un alt echipaj al Serviciului de Ambulanta a ramas impotmolit timp de mai multe ore in Tiganasi, in timp ce se deplasa spre Vladeni. Si la Horlesti au fost probleme, iar un bolnav a fost preluat de salvare cu trei ore intarziere. „Toate ambulantele pleaca atunci cand exista solicitari. Ele merg pana unde pot si se cauta solutii pentru transportarea bolnavilor. Am apelat de multe ori la echipajele de deszapezire si salvarile au mers in spatele acestora. In locurile unde drumurile sunt blocate, daca nu avem cazuri foarte grave, le oferim asistentilor si medicilor din localitatile in care sunt probleme sfaturi prin telefon", a declarat directorul SAJ.  

––-

Autocar blocat timp de 8 ore pe strada Toma Cozma. VEZI FOTO SI VIDEO

Un autocar care transporta muncitori ieri dimineata la Delphi s-a impotmolit in mijlocul strazii, intr-o curba la stanga, in intersectia strazii Toma Cozma cu Manolescu, chiar inainte de a intra pe bulervardul Pacurari, la AMRS. Din cauza gabaritului, a curbei stranse si a poleiului, sofe­rul nu a putut vira si a ramas intepenit. Autobuzul nu a mai putut da inapoi, dar nici inainte, din cauza unui stalp de iluminat care ii bloca drumul. Autocarul a mers initial pe bulevardul Carol, apoi a virat stanga pe Toma Cozma, a trecut prin fata Colegiului Negruzzi, apoi a facut stanga pentru a intra pe bulevardul Pacurari. Autocarul a ramas aici de la ora 7 pana la 15, spre disperarea si nervii sofe­rilor. „Ne-am saturat de soferii autobuzelor si ai masinilor cu gabarit mare care trec pe aici, din cauza faptului ca drumul pe la Fundatie spre Pacurari este inchis. De azi dimineata huruie autocarul asta aici si nu a reusit sa-l scoata de pe strada", a spus proprietara unei case din zona. Soferul autobuzului, apartinand firmei Transdara, era foc si para. „Nu mai faceti poze. Pe unde sa merg daca pe toate drumurile sunt santiere?", a spus acesta. La ora 14, autocatul inca bloca strada, dar soferul autocarului era ajutat de mecanicii unei masini de interventie de la RATP. La fata locului s-a deplasat si o masina de la Drumuri si Poduri, care a imprastiat antiderapant in zona.  

––-

Audi abandonat ore bune in mijlocul soselei Pacurari. VEZI FOTO SI VIDEO

Soferul unui Audi A4 si-a abandonat ieri autoturismul in mijlocul soselei Pacurari, in dreptul Autogarii. Acesta s-a tamponat usor in jurul orei 13 de o masina aflata in fata sa, dupa care a lasat masina in mijlocul drumului timp de trei ore. Nervii soferilor care tranzitau zona erau intinsi la maxim. „Un ne­simtit", a spus un sofer care trecea prin zona. Vanzatoarea unui magazin din zona a spus ca proprietarul autoturismului a plecat la spital imediat dupa tamponare. „S-a lovit de o masina aflata in fata sa, dupa care a chemat ambulanta si a mers la spital. De atunci nu s-a mai intors", a spus femeia. Politistii s-au sesizat dupa ce au vazut imaginile cu masina abandonata in mijlocul bulevardului pe site-ul „Ziarului de Iasi". „Politistii fac cer­cetari in acest caz. Cand au mers cei de la rutiera, masina nu se mai afla acolo. Facem cercetari pe la spitale pentru a gasi proprie­tarul masinii. Daca nu se prezinta in 24 de ore la politie pentru a declara accidentul, chiar daca numai el este victima, va fi sanctionat potrivi legii, cu suspendarea permisului", a declarat Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al Politiei.  

–––

Municipiul Iasi a fost ieri functional la limita  

Cosmarul alb a pus stapanire ieri si pe municipiu. Ninsoarea care a cazut fara oprire i-a infrant pe drumarii care au iesit sa curete strazile de zapada. Drumurile au ramas impotmolite, trotuarele au fost pline de zapada, iar traficul si transportul in comun au fost aproape imposibile. S-a circulat bara la bara in toate zonele din oras si aproape toata ziua. Aglomeratia, claxoanele si autobuzele blocate in trafic au facut parte din peisajul unei zile de iarna in care autoritatile locale s-au dovedit din nou depasite de situatie. Oficialii din Primarie spun ca s-a intervenit fara oprire si i-au sfatuit pe soferi sa-si lase masinile acasa. „Toate utilajele noastre au fost pe teren. De la Citadin s-a actionat continuu, Salubris a intrat pentru caile pentru pietoni, RATP a incercat sa pastreze liniile de tramvai functionale. Evenimente deose­bi­te nu am avut, pe majoritatea tronsoanelor se circula cu dificultate. Apelul nostru catre cetateni este de a face o evaluare proprie daca e nevoie sa folo­seasca masina sau nu. Sa nu utilizeze masina, pentru a da ocazia echipelor noastre sa finalizeze deszapezirea cat mai bine", a declarat viceprimarul Marius Danga. Citadin a intervenit ieri cu 33 de utilaje si 298 tone de antiderapent, Salubris cu 7 utilaje, 102 muncitori si 2,4 tone de materiale, iar RATP, cu opt utilaje. Trans­portul in comun nu a putut face fata nici ninsorii, nici calatorilor care urcau cu zecile in autobuze. Timpul de asteptare si de calatorie s-au dublat, iar multe dintre masini au inghetat in mijlocul traficului. „La ora 12.45 a deraiat un tramvai in Tatarasi Nord, a sarit de pe sine si a blocat ambele sensuri. A durat 25 de minute sa se reia circulatia in zona. A fost traficul extrem de aglomerat, liniile tramvaielor au fost ocupate de masini si au incurcat circulatia tramvaielor. S-a circulat, nu au fost trasee suspendate, dar timpii au crescut foarte mult", a spus Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP.   

Comentarii