Prime „de criza”, de maxim 500 de lei, la Palatul Roznovanu

luni, 13 aprilie 2009, 23:45
2 MIN
 Prime „de criza”, de maxim 500 de lei, la Palatul Roznovanu

Ajutorul acordat conform contractului colectiv de munca este mai mic decit anul trecut, cind fiecare angajat a primit cite 876 lei net. Criza financiara a secat si conturile bugetului local.

"Acesti bani nu reprezinta o prima, ci ajutor pentru Pasti, conform contractului-acord colectiv de munca. Anul acesta s-a pornit de la suma de 500 lei net, dar nu toti angajatii vor primi aceasta suma. S-a distribuit in functie de timpul efectiv lucrat. Daca din diferite motive angajatul a lipsit, chiar si in concediu medical, va primi un ajutor financiar mai mic", a explicat Gabriela Chisalita, liderul sindicatului din Primarie.

Ajutorul financiar va fi acordat tuturor celor peste 700 de angajati ai municipalitatii, indiferent daca sint functionari publici sau fac parte din categoria personalului contractual.

Conducerea Consiliului Judetean nu a decis inca daca angajatii din Casa Patrata vor primi ajutor financiar pentru sarbatorile de Pasti. "In citeva zile se va lua o decizie in privinta acestor prime", a declarat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvint al Consiliului Judetean.

Pe de alta parte, angajatii Prefecturii stiu sigur ca nu primesc nici o prima in aceasta perioada.

La SC Apa Vital, primele de Pasti sint aceleasi ca si anul trecut. Fiecare dintre cei aproximativ 1.000 de angajati ai societatii va beneficia de 150 lei net. Si salariatii regiei de transport vor primi prime sub forma de bonuri in valoare de 150 lei.

Reprezentantii RATP au afirmat ca bonusul va fi diminuat in cazul angajatilor care au au primit sanctiuni.

Conducerea CET a declarat ca din cauza situatiei financiare nu vor fi acordate prime de Pasti.

Reprezentantii Salubris au specificat ca vor cauta solutii pentru acordarea de prime salariatilor.

Comentarii