Rafuiala cu surdina pusa la PD-L

duminică, 21 septembrie 2008, 23:05
4 MIN
 Rafuiala cu surdina pusa la PD-L

"Vreti sa plecati din partid? N-aveti decit. O sa va pierdeti toate functiile!". Acesta a fost mesajul liderului PD-L Iasi, Dan Carlan, adresat ieri fostilor liberal-democrati, grupati in jurul lui Dumitru Oprea. Amenintarea, asumata la unison de vechii pedisti din Biroul Permanent Judetean, a stopat pe ultima suta de metri o posibila sciziune a filialei. Tensiunile dintre cele doua "tabere" din PD-L au aparut in urma cu doua saptamini, odata cu intocmirea listelor de candidati pentru scrutinul parlamentar. Faptul ca printre nominalizari se regaseau doar doua nume din structurile fostului PLD, a stirnit nemultumirea sefului organizatiei municipale, Dumitru Oprea. Neoficial, europarlamentarul ar fi amenintat ca se retrage din partid, impreuna cu toti fostii liberal-democrati, daca pe liste nu apare numele lui Gabriel Grigore, seful sau in campania de la alegerile locale. Prima runda de negocieri a avut loc vineri seara, la o intilnire organizata cu toti cei 17 candidati. Desi tonul discutiei a fost unul ridicat, la final cele doua parti si-au dat mina, aminind deznodamintul pentru sedinta BPJ de duminica.

Incercind sa detensioneze conflictul aparut in filiala, europarlamentarul Mihaela Popa a facut prima mutare. Intr-o conferinta de presa extraordinara, organizata ieri-dimineata la sediul partidului, ea si-a anuntat reatragerea candidaturii de la Senat. Demersul avea ca scop lasarea unui loc liber pe lista de candidati, care, prin diverse permutari, ar fi putut fi ocupat de Gabriel Grigore.

De altfel, fara sa nominalizeze vreo persoana, mesajul Mihaelei Popa a fost lamuritor. "Gestul meu de a ma retrage din cursa pentru Parlament nu este unul formal, ci va da inca unui tinar posibilitatea sa faca parte din echipa PD-L, o echipa puternica in ciuda incercarilor de a impune agenda personala a unora, in detrimentul celorlalti. Dincolo de orgolii personale, dincolo de ambitii politice, trebuie sa primeze valoarea, spiritul si unitatea echipei", a spus europarlamentarul.

Imediat dupa declaratia sustinuta de Mihaela Popa, in aceeasi sala, a avut loc Biroul Permanent Judetean al PD-L Iasi. Presa a fost rugata sa stea pe hol, si, pentru ca nimeni sa nu traga cu urechea, la usa a fost pus sa stea de paza seful Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Liviu Bulgaru.

Dupa aproximativ trei ore de dezbateri, sedinta BPJ a luat sfirsit. Rezultatul? Lista de candidati a PD-L a ramas identica celei votate in urma cu doua saptamini, inclusiv nominalizarea Mihaelei Popa in Colegiul 1 pentru Senat. In plus, in conferinta de presa care a urmat BPJ, liderii PD-L Iasi au tinut sa transmita impreuna un mesaj de unitate.

Oprea: "Nu am amenintat niciodata ca ma retrag"

"Am primit solicitarea de a incerca sa gasim o solutie prin care Gabi Grigore sa poata candida. Am convocat sedinta de astazi (n.r. – ieri) in ideea de a cauta o solutie. Gabi Grigore a fost cel care, chiar la inceputul sedintei, inainte de orice dezbatere, a spus ca isi retrage orice dorinta de a candida daca se pune in discutie retragerea Mihaelei", si-a expus varianta Dan Carlan.

Pe un ton la fel de pacifist a comentat situatia si Dumitru Oprea. "Nu am amenintat niciodata ca ma retrag. Am banuit de ieri ca e posibil ca Mihaela Popa sa renunte la candidatura, dar nu am avut confirmarea. Nu sint suparat pe decizia luata astazi. Daca asta mi se citeste pe fata, de vina e doar oboseala, pentru ca am fost la o nunta azi-noapte", a precizat fostul rector.

Pentru ca lucrurile sa fie clare, Mihaela Popa a afirmat ca se supune deciziei partidului de a candida la Senat, in vreme ce Gabriel Grigore a declarat ca a luat decizia de a nu mai candida "din toata inima".

Fostii PD-isti nu au cedat

Varianta neoficiala pentru care "tabara Oprea" a renuntat la ideea de a-si mai impune un candidat este diferita. Potrivit unor surse de partid, grupul fostilor membrii PD a jucat tare.

"Vreti sa plecati din partid? N-aveti decit. O sa va pierdeti toate functiile", a sunat mesajul "vechii garzi" din filiala. Amenintarea ar fi vizat in mod explicit posturile ocupate in prezent de fostii membri PLD.

In cazul unei rupturi, PD-L si-ar fi retras sustinerea politica pentru cei doi consilieri locali – Gabriel Grigore si Catalin Toma, precum si pentru cea a consilierului judetean Marius Spinu. In aceste conditii, legea i-ar fi obligat pe cei trei sa renunte la functiile din administratia locala.

De asemenea, Dumitru Oprea ar fi fost amenintat ca va pierde sprijinul conducerii centrale a partidului pentru calitatea de europarlamentar. Cu alte cuvinte, fostul rector ar fi fost nevoit sa se retraga la Bruxelles din grupul popularilor europeni, urmind sa ramina independent.

Comentarii