Sarbatori inecate in alcool

marți, 13 aprilie 2004, 23:00
4 MIN
 Sarbatori inecate in alcool

Sarbatorile de Paste au insemnat, pentru cadrele medicale de la Spitalul
Municipal Roman, un cosmar cum nu s-a mai intilnit in ultimii ani. In numai
trei zile, zeci de persoane au solicitat ingrijiri medicale ca urmare a
consumului excesiv de alcool si mincare. In Triajul sectiei Chirurgie,
simbata, duminica si luni s-au prezentat aproximativ o suta de persoane,
insa nici celelalte sectiii ale spitalului nu au avut parte de liniste. Din toata
avalansa de prezentari, mai mult de 10% au fost victime ale agresiunilor,
accidentelor de circulatie, toate provocate de consumul de alcool. Din
internari nu au lipsit nici afectiunile digestive datorate excesului de
mincare.
Avalansa de batuti si injunghiati
Ca de obicei, orice zi de sarbatoare reprezinta si un motiv de a bea, situatie
in care unor persoane li se umfla muschii si vor sa-si dovedeasca barbatia.
Asa se face ca, de vineri pina luni, in Triajul sectiei Chirurgie au ajuns
aproape 20 de persoane batute sau cu plagi taiate dupa ce si-au revarsat
nervii pe geamurile din casa. Un tinar de 21 de ani, din Bahna, si un barbat
de 29 de ani, din Icusesti, au ajuns in prima zi de Paste la spital, cu plagi
injughiate gamba si coapsa, in urma unor conflicte spontate provocate de
consumul de alcool. Pentru ca ranile nu erau grave, ei au refuzat
internarea. Din lista persoanelor agresate nu au lipsit nici parinti batuti de
proprii fii. Trei femei au ajuns in noaptea de Inviere pe patul spitalului, dupa
ce au luat bataie fie de la soti, fie de la copii. Dupa citeva ore de la
internare, victimele au plecat acasa.
Consumul de alcool, dus la limita de coma alcoolica
Cele trei zile de sarbatoare au adus la spital si un numar crescut de
persoane aflate in stare de ebrietate. Potrivit cadrelor medicale, lucrul cel
mai grav este ca in aceasta situatie au ajuns tot mai multe tinere.
Sarbatorile nu au fost lispite nici de tentative de sinucidere, in urma unor
conflicte in familie. De vineri seara si pina luni, aproximativ cinci persoane,
din care o tinara de 20 de ani, din Izvoare, si o alta tinara, de 29 de ani, din
Roman, au ajuns in spital in stare de betie vulgara sau coma alcoolica.
Dupa ce au primit tratamentul necesar, persoanele si-au revenit si au
plecat acasa. Luni seara, o tinara de 17 ani a fost internata in sectia
Anestezie si Terapie Intensiva cu diagnosticul intoxicatie voluntara
medicamentoasa. Potrivit cadrelor medicale, cel mai probabil tinara a baut
Fenobarbital, insa nu a vrut sa motiveze gestul pe care l-a facut.
Victima a bauturii a cazut si Gheorghe Antal, de 59 de ani, din comuna
Icusesti. El a ajuns pe patul spitalului cu traumatism cranio-cerebral acut
deschis dupa ce a dat cu capul intr-un stilp. Barbatul a povestit ca luni a
baut peste un litru de vin, si fiind singur acasa, a cazut cu capul intr-un stilp
din gospodarie.
Catinca I., de 68 de ani, din Roman, a ajuns si ea in spital, dupa o
intimplare mai putin obisnuita, petrecuta pe fondul consumului de alcool.
Potrivit cadrelor medicale, femeia a mers la Bozieni, sa-si viziteze mama.
In timp ce umbla la portbagajul masinii parcata in fata portii, Vasile
Cirmaciu, de 64 de ani, din localitate, iesise cu caruta in sat, in stare
avansata de ebrietate. La un moment dat, caii s-au speriat si l-au aruncat
pe barbat din caruta intr-un sant si, ramasi fara stapin, au luat-o la fuga
accidentind-o si pe Catinca. Aceasta a fost internata in sectia Chirurgie cu
politraumatism, iar carutasul a fost diagnosticat cu traumatism umar sting si
i s-au recoltat probe in vederea stabilirii alcoolemiei, avind in vedere ca
barbatul a declarat cadrelor medicale ca a baut un litru de vin si aproape
jumatate de litru de tuica.
Intoxicati si arsi
Sarbatorile s-au sfirsit prost si pentru alte zece persoane care au ajuns la
spital chiar in noaptea Invierii. Doua surori au necesitat ingrijiri medicale ca
urmare a unei intoxicatii usoare cu monoxid de carbon. Potrvit cadrelor
medicale, una dintre femei venise de la Tamaseni, in vizita la o sora care
locuieste la casa. La un moment dat, cu putin inainte de miezul nopaii, cele
doua femei au ametit datorita unor scapari de gaz si s-a prezentat de
urgenta la spital. Din fericire, dupa citeva zeci de minute, cele doua
paciente si-au revenit, alegindu-se doar cu o sperietura serioasa.
Neatentia a facut victime atit printre copii, cit printre adulti. Vineri seara, o
batrina a fost adusa in stare foarte grava la spital. Elena Panaite a fost
diagnosticata cu arsuri prin flacara de gradul III-IV torace anterior si
posterior, membre superioare si inferioare si soc postcombustional. Batrina,
care prezenta arsuri pe 75% din suprafata corpului, a fost trimisa la sectia
Arsuri din cadrul Spitalului Judetean Neamt, iar spitalul a sesizat Polita in
legatura cu acest caz. Tot la Spitalul Judetean a ajuns si o fetita din
Gheraesti. Cristiana A., de doi ani, a fost adusa la spital unde a fost
diagnosticata cu arsuri prin lichid fierbinte, de gradul doi, regiunea
cervicala. In aceeasi zona rezenta arsuri si Eduard D., de sase ani, din
Roman, insa dupa ce a primit ingrijiri medicale, acesta a plecat acasa.
(E.V.P.)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii