Sanitas nu mai vrea aliante cu alte sindicate

miercuri, 21 iulie 2010, 22:57
2 MIN
 Sanitas nu mai vrea aliante cu alte sindicate

Conducerea sindicatului Sanitas a trecut in ultimele saptamini prin aproape toate unitatile sanitare din Iasi pentru a face o evaluare a situatiei din sistem. Dupa ce grevele de luna trecuta nu au avut efectele scontate, conducerea sindicatului a primit reprosuri din partea membrilor cotizanti. Drept urmare, liderii de sindicat au mers in fiecare unitate medicala pentru a sta de vorba cu angajatii si a afla astfel care sint problemele cu care se confrunta acestia si cum ar putea fi ele rezolvate. "Mai avem de mers in doua unitati medicale pentru a discuta cu membrii de sindicat. Acum asteptam sa vedem cum vor arata salariile, insa oamenilor parca nu le vine sa creada ca se va aplica acea reducere de 25%. Ni s-a reprosat ca nu trebuia sa ne amestecam cu celelalte sindicate atunci cind a fost vorba de iesit in strada, insa tradarea a fost de la nivel inalt, nu de la nivel local", a declarat Viorel Tanase, liderul Sanitas Iasi. Pe data de 24 iulie conducerile tuturor filialelor Sanitas din tara se vor intilni la Caras Severin, unde timp de sase zile vor stabili strategia pe termen scurt, mediu si lung pe care o vor aplica pentru a rezolva problemele sindicalistilor din sanatate. "Nu ne vom lasa pina nu gasim macar niste parteneri de dialog carora sa le aratam adevarata fata a sistemului sanitar de la noi. Oricum, cit priveste celelalte sindicate, noi nu mai facem alianta cu nimeni", a mai completat Tanase. Pe 15 iulie angajatii din sanatate au primit pentru ultima data fluturasii de salariu fara reducerea de 25%.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii