Gheorghe Butnaru, fost boxer international, traieste de pe o zi pe alta

luni, 27 martie 2000, 23:00
1 MIN
 Gheorghe Butnaru, fost boxer international, traieste de pe o zi pe alta

Falticeneanul Gheorghe Butnaru a fost un reprezentant de seama a sportului cu manusi. Campion national, vicecampion balcanic, detinator al centurii de aur, laureat la numeroase concursuri nationale si internationale si membru al lotului national de juniori si seniori, a fost oprit de medic sa urce in ring din cauza sindromului extrapiramidal. Cu manusile in cui, Gheorghe Butnaru a fost uitat de mai marii sportului romanesc, carora le-a solicitat in repetate rinduri ajutorul. La 41 de ani, este somer si are o familie de patru persoane de intretinut. Ultimul demers la M.T.S. i-a adus un petec de hirtie semnat de ministrul Crin Antonescu. Acesta se scuza si plaseaza problema in curtea FRB si incheie "prin a va adresa multumirile Romaniei de fiecare data cind ati "luptat" pe ring sub culorile tarii noastre".
Gheorghe Butnaru este somer din iunie, anul trecut si primeste lunar 300.000 lei, suma ce se adauga la salariul de 800.000 al sotiei. Problemele de sanatate, cei doi copii si cheltuielile curente fac situatia extrem de dificila. El spera ca va primi un ajutor financiar din partea MTS, desi pina acum nu a avut succes. (Sergiu JIPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii