Magistrala – gheizer

miercuri, 21 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Magistrala – gheizer

Ieri dimineata, in vecinatatea statiei de benzina "Shell", trecatorii au asistat la o surprinzatoare secventa dintr-un film SF. Pe la ora 9,35 s-a auzit o bubuitura in adincul pamintului, trotuarul s-a despicat brusc si de sub el a tisnit un spectaculos vulcan de apa fierbinte si bolovani. Jetul, inalt de 10 metri, a oferit un spectacol inedit celor aflati prin preajma. Pietoni sau soferi nu au scapat fara un dus instant, pentru ca apa era aruncata cu putere de pe un trotuar pe altul. Emotii au avut si angajatii statiei "Shell", spre care au batut bolovanii aruncati odata cu apa, dar care, din fericire, nu au reusit sa atinga decit citeva parbrize de masini aflate in trafic.
Timp de o jumatate de ora traficul din intersectia B-dul Unirii – stada Traian Vuia s-a desfasurat cu mari emotii pentru conducatorii auto care, daca au scapat nebombardati cu pietre, si-au clatit caroseriile cu apa fierbinte la 80 de grade. Dupa acest interval de timp, suficient de lung cit sa se adune lume ca la circ, iar pinza de apa freatica a Sucevei sa fie suplimentata cu zeci de metri cubi irositi, echipa de interventii a Sucursalei Electrocentrale Suceava a inchis vanele si a intrerupt din activitate frumusete de gheizer. In urma lui, in trotuarul de linga benzinarie a ramas marturie un crater cu un diametru de circa 2,5 metri.
Constantin Placinta, director in cadrul SE Suceava ne-a declarat ca eruptia de linga Shell s-a datorat unei sparturi aparute in magistrala termica ce alimenteaza zona industriala a orasului, tronson subtiat considerabil, cu o vechime de 25-30 de ani. Singura parte buna din aceasta treaba este faptul ca avaria de ieri nu afecteaza o zona de locuit, ci doar Liceul nr. 2 si citeva societati de pe strada Traian Vuia. Remedierea ei a inceput in cursul zilei de astazi si poate dura maximum 48 de ore.
Evenimentul a adus din nou in atentia factorilor implicati nevoia de bani pentru refacerea retelei termice, uzate, pline de gauri si peticita doar in cazuri extreme. "A fost o situatie fericita ca avaria nu s-a petrecut intr-unul din cartierele de locuit ale orasului. O situatie similara poate aparea oricind si in zonele despre care tocmai am pomenit, cu repercusiuni directe asupra cetatenilor. Ea se poate petrece acum, dar si la iarna, ceea ce ar fi mult mai grav", a declarat Ovidiu Dumitrescu, directorul general al SE Suceava. (Daniela BEALE)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii