Un nou succes al regizorului roman Nae Caranfil

marți, 11 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Un nou succes al regizorului roman Nae Caranfil

Tinarul si talentatul regizor roman Nae Caranfil a obtinut un nou succes international de prestigiu: viitorul sau film "Filantropica", o coproductie franco-romana, va fi finantat de Consiliul Europei. Recent, la Budapesta s-a intrunit Comitetul de directie al fondului "Eurimages" de pe linga Consiliul Europei, care a decis finantarea a 11 coproductii de lung metraj cu suma totala de 3.753.000 de euro. Filmul regizorului Nae Caranfil a candidat la sectiunea proiectelor cu valoare artistica, alaturi de alti cineasti cunoscuti din Europa. Tot in cadrul acestui program va fi finantat si filmul "Trenul vietii", semnat de regizorul francez de origine romana Radu Mihaileanu.
Fondul "Eurimages" a fost infiintat de Consiliul Europei in 1988 in vederea sprijinirii coproductiilor, a distributiei si exploatarii operelor cinematografice europene. (Constantin SEVERIN)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii