Povestea

Sculptorul Vasile Aciobanitei, un cunoscut artist plastic roman, si-a insotit ultima expozitie la Husi. S-a nascut la 27 aprilie 1924, in satul Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, judetul Vaslui.
La 24 de ani, in 1948, a plecat la Iasi pentru a se inscrie la Institutul de Arte Plastice, unde a intrat cu nota maxima. Aici a facut primii doi ani de facultate, sub indrumarea maestrului Ion Irimescu, pina in 1950, an in care institutul s-a desfiintat.
Vasile Aciobanitei isi aminteste de acele momente: "Cind s-a citit acel blestemat decret de desfiintare, au plins toti studentii si profesorii".
S-a mutat apoi la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti, unde i-a avut profesori pe sculptorii Cornel Medrea si Constantin Baraschi.     "Cind am auzit condamnarea la moarte, efectiv am ris"
Putina lume stie ca, in timpul comunistilor, Vasile Aciobanitei a facut doi ani de temnita grea, dupa ce initial fusese condamnat la moarte. Marile probleme au inceput in 1951 (anul IV de facultate), in urma denuntului unui coleg, care l-a invinuit ca este legionar. La acest denunt s-a adaugat si faptul ca facea parte dintr-o organizatie subversiva ieseana care se numea "2 plus 1".
"In 1951, la doua saptamini dupa ce incepusem anul patru, m-au arestat pentru organizatie subversiva, care am facut-o la Iasi. Asta se numea <2 plus 1>. Am fost arestat cu inca doi colegi: Bostan si Bujoreanu si am facut doi ani de zile de temnuita grea. Initial mi s-a dat condamnarea la moarte. Este scris in rechizitoriul procurorului, iar cind mi s-a citit din el efectiv am ris. Am fost intrebat de ce rid. La care am raspuns: <Pai cum sa nu rid domnule, de o asa gogomanie?>. Atunci, pedepsele se dadeau foarte usor, in fiecare zi. Eu nu am facut inchisoare obisnuita, corectionala, am fost condamnat la temnita grea sau cum se spunea atunci, detentie riguroasa. Ma rog, tot un drac.
Am ajuns acolo prin bunavointa unui coleg de-al meu, Gabriel Covanski. Fusesem propus pentru a face studii la Leningrad. Decanatul mi-a dat avizul, UASR mi-a dat avizul, dar ultimul cuvint il avea partidul. La partid mi s-a infundat. Acesta nu motiva niciodata aprobarea sau neaprobarea. Am simtit-o ca pe o lovitura data pe la spate. Acest Gabriel Covanski probabil ca nu a vazut cu ochi buni toata munca mea si faptul ca fusesem propus reprezentantul studentilor in consiliul profesoral, a mers la partid si a spus ca sint legionar. Corneliu Codreanu era din Husi, toata tara era prinsa de entuziasm, iar eu, la 16 ani, citi aveam atunci, eram simpatizant al legionarilor, asa cum era toata lumea. Dar niciodata n-am fost membru activ, nici macar cotizant. Sigur ca, din cauza cazierului, accesul meu la popularizare a fost dramuit".     "Artistii nu pot fi dubli: una sa simta si alta sa faca"
Dupa ce a iesit din inchisoare, a lucrat doi ani, pentru a se intretine, la Teatrul National din Bucuresti, ca butafor. Si-a continuat studiile dupa patru ani de suferinta si munca asidua si a terminat facultatea in 1958.
Din cauza cazierului, accesul la popularizare i-a fost dramuit: "Nu am facut un compromis prin a ma vinde. Artistii nu pot fi dubli: una sa simta si alta sa faca. Un artist caruia i se forteaza mina nu face nimic durabil. Erau unii care nu mai pridideau sa termine comenzile, iar altii care, chiar daca erau talentati, mureau de foame. Acei artisti nimeriti cum le spun eu, primeau titluri dupa apartenenta politica si nu dupa talent".
Este membru al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si considera ca luptatorii impotriva comunismului nu sint numai cei din decembrie ’89: "Comunismul nu a fost distrus in 1989. El a fost erodat de la 6 martie 1945 si dovada o fac toti cei ce au suferit in inchisori din ’45 pina in ’89".     "Eu n-am lucrat pentru mine sau pentru prezent, ci am lucrat pentru viitor"
Cu toate ca a intimpinat piedici in a se afirma ca sculptor, Vasile Aciobanitei a participat, inca de la absolvirea facultatii, la toate expozitiile organizate in Bucuresti. In 1974, la Sala "Simeza", a organizat o expozitie personala cu 20 de lucrari din marmura si piatra. A participat la expozitia de sculptura romaneasca de la Moscova, in 1976, cu Melosul Popular I.
In 1977-78 are o expozitie personala cu 22 lucrari in marmura, bronz si piatra la Sala "Eforie" din Bucuresti.
A participat cu regularitate, intre anii 1975-85, la expozitia de la Vaslui intitulata "Fii ai meleagurilor vasluiene".
In 1977, a deschis la Husi o expozitie personala.
In 1979, a expus in Germania, la Herrenberg si Bobligen-Sindelfingen.
A participat permanent la expozitii personale si de grup in Bucuresti.
In 1981, a expus la Paris.
Intentioneaza ca ultima lui expozitie sa fie o retrospectiva a operelor sale, la aniversarea de 75 de ani. "Eu n-am lucrat pentru mine sau pentru prezent, ci am lucrat pentru viitor". Pina atunci insa, expozitia de la Husi va poposi si la Vaslui.     "Inactivitatea si inutilitatea sint pentru mine o suferinta mult mai mare decit cea fizica"
Sculptura sa este una moderna dar nu abstracta: "Prin sculptura mea nu m-am simtit tributar nici unui curent si, de aceea, privitorul poate intelege ce vrea", a declarat Aciobanitei.
Din pacate, activitatea lui artistica este incheiata, din cauza sanatatii: "Acum ma vad in situatia de a-mi privi propria munca de parca nu ar fi a mea. Inactivitatea si inutilitatea sint pentru mine o suferinta mult mai mare decit cea fizica". (Maria NENICI)