Profesorii au intrerupt, deocamdata, greva

joi, 17 iunie 1999, 23:00
5 MIN
 Profesorii au intrerupt, deocamdata, greva

Acordul elaborat pe 15 iunie, in cadrul negocierilor dintre conducatorii federatiilor sindicale din invatamint si reprezentantii Guvernului, a fost discutat si ieri dimineata de liderii sindicali din scolile si liceele vasluiene, afiliate la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI).
Sorin Tiplea, liderul UJSI "Didactica" Vaslui: "Bineinteles ca liderii nostri de sindicat sint nemultumiti de faptul ca acest acord a fost semnat. Este putin delicat sa spunem ca raminem doar noi in greva, atita timp cit federatia, a semnat. Nu avem ce face, trebuie sa ne supunem. Ma depaseste acest moment".
Mircea Marinescu, liderul Sindicatului Invatamint "Tutova" Birlad, afiliat la aceeasi federatie, ne-a declarat: "Cel putin in judetul nostru, s-au facut eforturi imense pentru ca in final, aproape toata lumea sa fie in greva. In invatamint este cu totul altceva. Nu este usor sa convingi oamenii, care au aproximativ aceeasi pregatire, sa faca o activitate sau alta si, mai ales, spiritul acesta de organizare nu este foarte dezvoltat. Noi am fi mers inainte cu toate greutatile si riscurile, insa, dupa discutia de la Bucuresti am inteles ca, pina la 5 iulie, nu avem nici o posibilitate sa mai obtinem ceva, in afara promisiunilor facute”.
Zilele acestea, in unitatile de invatamint din judetul Vaslui, a fost o atmosfera de haos total. Unele clase au dat teze, altele nu. Unii profesori au incheiat situatia in catalog, altii nu.
Spargatorii de greva au fost luati in atentia sindicatelor judetene.
"La nivelul fiecarei scoli, colegii care au intrat in greva au luat, de data aceasta, o atitudine foarte ferma fata de pozitia celor pe care noi i-am etichetat spargatori de greva. Dar, se pare ca pe foarte multi nu i-a deranjat deloc! Unii insa, pe parcurs, s-au convins ca este mai bine sa fie alaturi de noi. In cadrul Consiliului Zonal al Sindicatului ” Tutova” vom analiza foarte atent situatia din fiecare scoala si, bineinteles ca la acordarea unor facilitati din partea sindicatului, vor fi pe ultimile locuri”, a declarat Marinescu. El a precizat ca la nivel de judet nu au fost mai mult de 10%-15% spargatori de greva.
12 ore de curs pe zi
Liderii "Didactica" Vaslui si "Tutova" Birlad s-au intilnit ieri cu conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, pentru a stabili modul de recuperare a orelor pierdute.
Intrucit Federatia ”Spiru Haret” nu a semnat pina ieri, la ora intilnirii, acordul, Constantin Rupa, liderul UJSI Vaslui, afiliata la "Spiru Haret" nu a participat la discutii: ”Eu nu pot avea o pozitie oficiala, atita timp cit nu am discutat cu presedintele federatiei, Corneliu Caranica”.
Atit liderii sindicali, cit si conducerea ISJ, au fost de acord ca fiecare unitate scolara sa-si stabileasca un program propriu de recuperare a orelor, pina la sfirsitul anului scolar.
"Daca acordul va fi semnat de Guvern, atunci, incepind de miine (astazi, 18 iunie-n.r.) se trece la un program de recuperare a orelor. Fiecare scoala isi va stabili un program propriu de recuperare in baza unui ordin al Ministerului Educatiei Nationale (MEN), care deja a aparut. Toate orele care nu s-au facut se vor efectua in aceasta saptamina, saptamina viitoare, inclusiv simbata si duminica, astfel incit toate orele sa fie recuperate ca sa se poata plati" ne-a declarat Ionel Stefanica Armeanu, inspector general al ISJ Vaslui.
De exemplu, la Grupul Scolar "Stefan Procopiu" Vaslui, programul de recuperare, in primele trei zile, este: vineri, 18 iunie – orele de vineri 8-14; orele de luni, 14-20; simbata, 19 iunie – 8-14 orele de marti; 14-20 orele de miercuri; duminica, 20 iunie – 8-14 orele de joi, 14-20 orele de vineri.
"Cu presiuni de strada, nu se putea face mare lucru"
Intrebat cum vede, ca profesor, actiunea cadrelor didactice, Ionel Stefanica Armeanu a raspuns: "Drepturile pe care le cer profesorii sint intemeiate. Ei nu doresc decit respectarea legilor. Consider ca cele trei federatii sindicale care au semnat acordul au dat dovada de foarte multa cumpatare pentru ca, cu presiuni de strada nu se putea face mare lucru. Profesorii nu sint nici mineri, nu sint nici cei care sparg geamurile la Brasov, ci sint cadre didactice, care s-au manifestat pasnic si fara violenta. Sint in jur de 400.000 de oameni in tara care au aderat la greva si care au convenit sa intrerupa aceasta actiune, in perioada aceasta fierbinte a anului scolar, cu reluarea discutiilor pe 5 iulie, cind banuiesc ca, atit de o parte cit si de cealalta se vor cauta solutii pentru aplicarea Legii 154, asa cum trebuia din iulie 1998, pentru plata celui de-al 13-lea salariu".
Sindicalistii din invatamintul husean s-au unit intr-o singura organizatie
Ieri, 17 iunie, profesorii huseni au continuat greva. La ora 10, membrii birourilor sindicale din institutiile scolare s-au adunat la Liceul "Cuza-Voda", pentru a se stabili "o alta forma de miscare sindicala". La propunerea biroului sindical de la "Cuza-Voda", s-a hotarit reunirea tuturor sindicalistilor intr-o singura organizatie, care sa poarte denumirea de "Sindicatul Invatamintului Zona Husi <Spiru Haret>". Aceasta pentru ca "noua organizatie poate avea o putere de decizie mai mare si va fi cu mult mai puternica".
Chiar daca a refuzat initial, Cristinel Popa, liderul sindical de la "Cuza-Voda", a fost presat de cei prezenti sa accepte functia de presedinte al organizatiei nou infiintate. Urmeaza ca pina luni, 21 iunie, sa fie adunate la "Cuza-Voda" toate procesele verbale cu adeziunile tuturor sindicalistilor din scoli, dupa care vor fi alesi: un vicepresedinte, un purtator de cuvint si 7 membri in conducerea noii organizatii.
In cele 11 zile de greva, miscarea sindicala din Husi a cistigat in simpatie. Daca pe 7 iunie nu erau mai mult de 500 de sindicalisti, astazi numarul acestora depaseste 800. Si, dupa cum au spus membrii birourilor sindicale, prin cooptarea cadrelor didactice din zonele rurale, numarul membrilor de sindicat din zona Husi va fi de peste 1.000. Prin alegerea ca presedinte de sindicat, profesorul de fizica Cristinel Popa va fi degrevat de ore.
"Va fi o mare pierdere, pentru ca Cristinel Popa este unul dintre cei mai buni profesori de fizica din Husi. Dar, daca sindicalistii vor ca el sa fie in frunte, nu pot sa mai comentez nimic. In orice caz, se vede ca este foarte bataios si bun organizator", ne-a declarat Gheorghe Hoha, directorul Liceului "Cuza-Voda". Noua organizatie sindicala nu va mai fi subordonata Sindicatului Judetean "Spiru Haret", condus de Constantin Rupa, ci va deveni partenera.
Astazi, liceenii huseni vor intra la ore
Exista mari sanse ca de astazi elevii din licee sa inceapa cursurile scolare. Chiar daca profesorii n-au incheiat conflictul de munca, ei au hotarit, poate si la presiunile parintilor, sa incheie situatiile in cataloage. Exista posibilitatea ca profesorii sa asiste si la examenele de admitere in clasa a IX-a, care se vor desfasura doar la Liceul "Cuza-Voda". Insa, nu exista nici o promisiune ca ei vor asista si la examenele de bacalaureat.
Cristinel Popa ne-a spus: "Sintem si noi oameni si intelegem ceea ce exista in sufletul unui elev sau parinte pusi intr-o astfel de situatie. De aceea, am decis sa incheiem mediile. Totusi, noi n-am incheiat conflictul de munca. Referitor la examenele de bacalaureat, sa mai vedem". (Laura GRASU, Gabriela LAZAR, Gabrian BEJENARU)

Comentarii