Gindirea pozitiva si optimismul ne apara de boli

vineri, 27 februarie 2009, 19:39
3 MIN
 Gindirea pozitiva si optimismul ne apara de boli

Un amic, fost ofiter in politia canadiana vreme de vreo 20 de ani imi spunea ca in timpul urmaririlor pe autostrada  li se repeta aproape necontenit de la centru, "concentrati-va la spatii, nu la obstacole". Pentru reusita actiunii trebuia sa te concentrezi la spatiile libere dintre masinile din fata, cum sa treci mai usor prin acele spatii, si nu atat la a evita eventualele obstacole.

Mi-am amintit atunci, cum majoritatea accidentelor de circulatie a caror rezultate le-am vazut, s-au petrecut prin "oprirea" autovehicului intr-un pom de la marginea drumului. Intotdeuna m-am mirat, cum Dumnezeu, din tot campul, soferul cu pricina a ales tocmai pomul acela buclucas?. Am inteles acum "cum devine chestia", vorba lui nenea Iancu, si cum proverbul nostru romanesc "De ce ne este teama nu scapam!" se aplica in viata de zi cu zi. Mai mult ca sigur, acei soferi ghinionisti s-au gandit in acea fractiune de secunda, la cum sa evite pomul, si nu la cum sa treaca prin spatiul de langa el. Deosebirea dintre cele doua solutii nu este mare, insa dupa cum vedeti, este determinanta.

Pentru mine cel putin, intamplarea, o gaselnita nemaipomenita as zice, este o invitatie imperativa de a privi mai degraba oportunitatile care ne apar in cale in fiecare zi, decat la obstacolele, uneori inerente, pe care ni le pune in fata viata. Altfel spus "sa cautam solutii, nu probleme". E usor, e greu? Poate daca ar fi usor, asa ar face toata lumea, dar cred sincer ca merita deranjul.

Specialistii in domeniu spun ca trebuie sa incepem prin a schimba putin cate putin mentalitatea de carcotas cu ganduri pozitive.  Iata cateva exemple (negativ/pozitiv):
– Dar n-am mai facut asta inainte. / Este o oportunitate de a invata ceva nou. – Este prea complicat. / Hai sa abordez din alt punct de vedere.
– Nu dispun de resursele necesare. / Necesitatea este mama inventiei.
– Nu e suficient de mult timp. / Sa reevaluam unele prioritati.
– E imposibil sa functioneze. / Sa incerc sa-l fac si mearga.
– Schimbarea este prea radicala. / Sa-i dam totusi o sansa.
– Nimeni nu se deranjeaza sa comunice cu mine. / Sa vad daca pot deschide canale de comunicare cu ei.
– Nu cred ca pot sa mai scot ceva bun din asta. / Sa mai incerc o data.

Chiar daca cele de mai sus suna putin a lozinci, au un efect puternic. Cine vrea sa ramina pesimist ("nu se poate") sau chiar realist ("s-ar putea"), nu are decit, dar a fi pozitiv ("se poate") este ca un 10plus luat la ultima teza, care te transforma de cele mai multe ori din corijent/restantier in absolvent/integralist, uneori chiar premiant.

Ideal ar fi sa practicam gindirea pozitiva in fiecare zi. Daca aveti tendinta de a fi pesimist/-a, nu va asteptati sa deveniti optimist/-a peste noapte. Dar cu practica si cu un sustinut dialog interior care, in primul rind, sa fie mai putin critic fata de propria persoana, vom deveni mai putin critici fata de lumea din jurul nostru.

Daca sintem optimisti, sintem in stare sa luptam mai bine si in mod constructiv cu stresul zilnic (si cu criza, nu-i asa?!). De asemenea, cu siguranta, gindirea pozitiva ne va ajuta sa ne pastram si sa ne imbunatatim starea de sanatate.

Comentarii