Arta la refuz

Viata artistica ieseana isi negociaza inca locul intr-un oras care tine cu dintii de istoria sa si stringe din pumni la orice reactie de confruntare pe fata. Intre turnuri si culcusuri, mare parte a injectarii istoriei unei anumite practici si receptari artistice influenteaza la singe iesirea la scena a tinerilor artisti.
Exista, insa, o minima rezistenta, care are drept consecinta doar raspunsuri artistice abia sesizabile. Cu atit mai mult cu cit se desfasoara in spatii inadecvate si marcate de filosofii apasatoare ale vietii.
Saptamina aceasta se intimpla o expozitie care incearca sa spuna ce poate fi contradictoriu la ora actuala intr-o scena de arta care, pe de o parte, pare statuta, iar pe de alta parte, tulbure.
La initiativa curatoriala a Adinei Tofan, un grup de studenti de la sectia de Pictura a Facultatii de Arte din Iasi a expus la Galeria Triconc din Copou (in clopotnita Bisericii Sf. Niculae!) o serie de lucrari realizate in cadrul examenului de tehnici artistice. Luind ca suport mediul fotografiei, studentii trebuiau sa propuna abordari vizuale ale "structuralitatii".
Aceasta initiativa de a propune o micro-expozitie colectiva intr-un spatiu deschis publicului pare interesanta din doua puncte de vedere. O data, deoarece studentii au fost provocati sa gindeasca reprezentari in alt mediu decit in practica picturii, iar in al doilea rind, deoarece au hotarit sa faca publica o chestiune interna, un examen conventional intr-o scoala de arta.
Nu voi pune aici intr-o discutie detaliata calitatea lucrarilor. O simpla privire confirma un loc comun. Sint studenti care nu pot depasi conventia picturala a decuparii realitatii, iar altii incearca, cu curaj, insa fara rafinarea originalitatii, sa propuna interpretari ale temei de lucru. Cu toate acestea, ei fac obiectul si reprezinta subiectul chestionarii rolului unei scoli de arta. Si aceasta deoarece discutiile din ultimul timp din lumea artei au ca tema centrala "educatia artistica".
Facultatea de Arte din Iasi ofera, potential, o serie convingatoare de optiuni in activarea carierii si a initiativelor ameliorarii vietii comunitatii. De la cultivarea vocatiei de a produce imagini la interfata raspunsului estetic pina la posibilitatea de a construi ambiente decorative si vestimentatii cu stil si de la implicarea practica in producerea diferitelor tipuri de design la pregatirea tutorialelor pentru a concepe imaginea publicitara. Cu toate acestea, invatamintul de tip traditional, autoritar si inflexibil in raport cu accelerarea modificarilor vietii culturale globale informate social, politic, economic si tehnologic, blocheaza deschiderile asumate si perpetueaza comoditatea repetitiei. In multe dintre cazuri, ceea ce vezi la momentul actual e o reluare ad litteram a practicilor asa-zis "confirmate" si "sigure" din ultimii 30-40 de ani. Aici intervine, insa, problema raspunsului public. Poate exista un public de arta care nu se plictiseste niciodata. Poate exista un public de arta care traieste din plin la reculul variatiunilor. Insa exista, cu siguranta, un public care resimte nevoia de a primi altfel arta si a-i raspunde din strada secolului 21, fara a fi nevoit sa stea cu privirea peste umar, intr-o perpetua diagnosticare a aceleiasi crize retorice.  
Una dintre intrebarile grele care vin dinspre "educatia artistica" ar fi "cui apartine responsabilitatea producerii artei cu tematica contemporana, care ne-ar implica pe toti sa facem pasul in fata?". Cu siguranta, responsabilitatea nu mai apartine doar artistilor-profesori, ci si studentilor si publicului de arta. Studentii trebuie sa raspunda creativ oricarei chestionari simpliste si redundante a artei, iar publicul trebuie sa devina mai exigent si mai constient de puterea artei de a reimagina realitatea de zi cu zi.
Simplificind situatia, ne-am putea confrunta cu doua optiuni. Fie acceptam faptul ca exista o lume auto-suficienta a artei plastice care isi traieste la maximum limitele si valseaza intr-o spiritualitate obscura ori intr-un impresionism macabru, fie solicitam un raspuns realist cu privire la capacitatea artei de a contribui la procesul designului vietii noastre sociale intr-o lume care se construieste direct proportional cu nivelul de pasivitate cu care intelegem si participam la viata artistica.

Publicitate și alte recomandări video