Carturari in dialog

 Atunci cand o cultura poate sa propuna o personalitate de complexitatea, cuprinderea si forta lui N. Iorga, ea marturiseste ca a atins varsta maturitatii. Un geniu poetic poate sa apara mai mult sau mai putin spontan, nu si un carturar de respiratie universala. O cultura importanta trebuie sa dispuna de utilajul intelectual si institutional necesar spre a promova un mare carturar, sa intre in dialog cu marile culturi ale lumii, smerita, dar fara complexe. Iar ca sa inscrii neamul tau pe harta culturala a lumii, fara sa ai universitati prestigioase, mai trebuie sa demolezi bariera prejudecatilor si sa-l iubesti cu toata forta ta, ca si cum s-ar fi nutrit dintotdeauna din apa vie a culturii mari. N. Iorga nu s-a nascut din neant. Cantemir, Hasdeu, Xenopol ori Eminescu il prefatau. Dar si ei trebuiau purtati in lume cu mai multa hotarare. Inzestrat cu o fabuloasa capacitate de a "sorbi apa" marii culturi a lumii, Iorga a avut smerenia sa-si puna geniul in slujba emanciparii culturii noastre de la marginea Europei civilizate, dar cu deosebire sa-i inteleaga rosturile adanci si batrane, iar mai apoi sa le faca respectate in mediile savante. E greu cuantificabila lucrarea geniului lui Iorga in slujba neamului sau. Practic nu e teritoriu al fiintei romanesti pe care carturarul sa nu-l fi explorat si pus in valoare. Calinescu era indreptatit sa-l portretizeze ca omul total al culturii nationale. O facea in celebra sa Istorie a literaturii romane, intr-un moment de cumpana a destinului tarii, in 1941, dupa prabusirea hotarelor, atunci cand opera titanica a lui Iorga era investita sa nutreasca increderea si speranta in renastere. "E un specialist total – credea Calinescu – un istoric care a sorbit apa tuturor. Nu este cu putinta sa-ti alegi un domeniu oricat de ingust si umbrit din istoria romana fara sa constati ca N. Iorga a trecut pe acolo si a tratat tema in fundamentul ei".

Intocmirile institutionale moderne erau recente, iar interesele imperiale nu incetau sa identifice in Romania zone de interes. Iar interesul statului recent croit parea sa fie incert, daca nu-i fortifici armatura, punand sa lucreze inteligenta, demnitatea si munca nationale in slujba lui. Totul trebuia facut oricum de la inceput, asa cum avea sa constate un alt mare carturar de peste ani, Mircea Eliade. Dar neamul nostru nu e nou, nici incepator in ale civilizatiei. A fost doar multa vreme umilit si nesocotit. Sub crusta prejudecatilor e chiar grauntele de diamant, ce trebuia doar slefuit. De la Eminescu intelesese ca aparentele inseala, ca neamul romanesc e asemenea unui print adormit, ce a adaugat, in somnul lui, energia renasterii. Nu maimutarind Occidentul ne vom moderniza, ci redescoperind si reinventand ceea ce noi insine am realizat in veacurile lungi ale trecutului. Din asumarea acestei filosofii s-a putut isca o personalitate renascentina, menita sa ramana peste veacuri un memento cu privire la capacitatea de a crea si a iubi. Pentru ca acestea se ingemaneaza in opera si fapta carturarului.

In portretul pe care Iorga i l-a facut ilustrului florentin Dante Alighieri nu e greu sa-l identifici chiar pe el: "El este astfel, dintre aceia foarte rari cari sunt pentru toate timpurile si toate popoarele, nu pentru ca au cautat aceasta, ci tocmai pentru ca au fost mai mult al vremii si ai neamului lor, dar cu atata putere, incat au ajuns pana la izvoarele vesnice din care se adapa acolo, la locul lor, natiile si secolele".

A iscodit izvoare, a cautat intelesuri ascunse, a indrumat, a vituperat  nedreptati, si a servit neamul cu o daruire exemplara, menita sa ne inspire ori de cate ori am fi tentati sa ingenunchem. A fost iubit, adulat si urat. A primit, in schimb, recunostinta, dar si moartea nedreapta. Meandrele posteritatii sunt nebanuite. Comunistii l-au pus la index, dupa care l-au reabilitat secvential, pentru a se legitima ei insisi. Partial repertoriata, opera lui insumeaza peste 1000 de carti si 20.000 de studii si articole. Iti trebuie o viata de om, doar ca sa le citesti.

Un asemenea carturar trebuie asezat in cultura nationala si in cea a lumii. Iar cum doar specialistii se mai aventureaza in explorarea operei lui, Iorga trebuie "tradus", adica interpretat si repertoriat pentru fiecare generatie. Altfel, opera lui risca sa fie doar un obiect de muzeu.

Cultura noastra este vertebrata de opera istoricilor. Aceasta pare sa fie chiar vocatia ei adanca. La o alta varsta a culturii romanesti, chiar si in vremuri greu incercate, sau poate tocmai de aceea, era urgenta nevoie ca lucrarea istoricilor din toate timpurile sa fie trecuta prin filtrul hermeneutic si restituita noilor generatii. La varsta constiintei de sine, istoriografia noastra si-a identificat intr-un alt mare carturar, academicianul Al. Zub, exegetul devenirii sale, istoricul prin excelenta al fiintei istoriografice. Pe parcursul unei jumatati de veac, istoricul iesean a cercetat, cu o daruire de benedictin, aproape toata lucrarea istoricilor romani, dar nu numai, pentru a o aseza in panteonul culturii si in istoria devenirii. Parafrazandu-l pe G. Calinescu, putem spune ca profesorul Al. Zub "a sorbit apa" in aceasta materie, nelasand nici o opera istoriografica neexplorata. Botoseneni, amandoi, ei pareau predestinati sa se intalneasca intr-o zi. Incepand din anul 1967 si pana astazi, profesorul Al. Zub a staruit asupra operei ilustrului inaintas, pentru a o investiga din unghiurile fertile ale istoriei, filosofiei si culturii. Pentru publicul larg, dar si pentru specialisti, Al. Zub ofera acum o exegeza ampla, realizata pe parcursul unei vieti. Modest intitulata N. Iorga. Studii si note istoriografice, ultima carte a savantului iesean este un inventar sistematic al temelor, fundamentelor si nazuintelor carturarului nostru tutelar. Muzeul Brailei si Editura Istros sunt gazdele acestei exegeze exemplare. Statuia savantului martir e turnata in bronz si polisata cu un rafinament brancusian. Opera carturarului e cercetata cu migala de bijutier, iar omul, atat de controversat, e infatisat in tonuri calde, cu serenitatea pe care cultura, intelepciunea si timpul i le-a conferit. Pe cale de consecinta, intalnirea dintre cei doi carturari, nu poate fi decat benefica pentru cititorul de astazi. Scriitura alerta si eleganta, logica impecabila a argumentatiei, documentatia exhaustiva si, nu in ultimul rand empatia, recomanda noua carte al profesorului Al. Zub unui public larg. Fara exegeza, o cultura risca sa fie doar un relicvar.

* Mihai Dorin este conferentiar doctor in cadrul Catedrei de Stiinte Socio-umane a Universitatii Tehnice "Gh. Asachi", Iasi.

Publicitate și alte recomandări video