Cine are noroc are, cine n-are, n-are

 Citind de curind un studiu sociologic legat de migratia umana, am aflat cu oarecare surprindere ca in mentalitatea unui popor care este frustrat din punct de vedere material, care este privat de libertate ori care are in general un nivel de trai subdecent intervin atari schimbari, incit el tinde sa mitizeze lumea in care traieste, sa puna un accent din ce in ce mai mare pe ceea ce inseamna superstitii, religie, mit, respectiv noroc. Increderea aceasta proaspat dobindita creste invers proportional cu cea in autoritatea statala, in organizarea umana a lucrurilor, in ceea ce este artificial. Norocul devine o alternativa la ceea ce nu merge, iar Dumnezeu si toate fortele oculte inlocuiesc cu brio presedintele, guvernul si parlamentarii. Norocul se manifesta astfel si prin incercarea traiului in alta parte, de aici emigrarea spre tari straine in cautarea sansei care nu mai este ceva ce apare absolut din intimplare, ci un tel asteptat, dorit, cautat, stirnit.

Cu permisiunea sociologilor, cu ingaduinta si mila lor, am sa incerc sa completez si eu mai departe cu impertinenta acest studiu pertinent, referindu-ma la citeva aspecte romanesti identificate in aceasta directie.

Eu n-as merge atit de departe sa zic ca un popor intreg ar face asta, desi este oarecum evident din ce vedem in Romania, pentru ca exista si milioane de alti cetateni din tarile dezvoltate care cred si ei in noroc si joaca la loto frenetic. De asemenea, ma gindesc la persoanele realizate de la noi din tara care, cu toti banii pe care ii au, poarta totusi la git lanturi grele de aur cu cruci (semn ca sint credinciosi), merg la biserica, scuipa de trei ori cind le trece prin fata o mita neagra sau cind primesc bani, spun Tatal Nostru inainte sa comita o faradelege (mai ales partea cu "si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri"), bat in lemn cind aud sirena politiei in cartier etc. Si ei sint oameni cu frica de Dumnezeu si credinta in noroc. Ba inca ei sint mai ceva decit ceilalti care nu cistiga nimic de pe urma credintei ori superstitiei lor pentru ca ei se tem mereu sa nu-i paraseasca acest noroc.

Am vazut chiar pe strada un domn cu o masina foarte scumpa care avea atirnate de oglinda retrovizoare din interior atitea totemuri, incit portiunea de parbriz pe care se mai putea vedea soseaua din fata era de marimea unei palme. Dansau in ritm si la unison zeci de cruci de diferite materiale si culori, borcanase cu licori magice, snururi sfintite si o coada de animal mare si stufoasa cit o matura. Nici nu vreau sa ma gindesc cit noroc acumulase acel ins de-a lungul kilometrilor. Cred ca fortele Universului ii erau deja nasi ori cumetri.

Dar, cel putin la nivel de individ, aceasta teorie e perfect valabila. In momentele cind ti se pare ca te afli intr-un tunel al timpului in care nu ti se intimpla decit lucruri rele, neinspirate, seci si care iti provoaca doar suferinta, in care nu mai intelegi nimic logic din ce se petrece cu tine, esti aproape nevoit de constructia ta sufleteasca sa speri intr-o reabilitare, intr-o sansa venita din senin. Nu zic ca trebuie neaparat sa ne plimbam prin Copou exact in momentul in care se intorc ciorile de la pascut si presara in tot locul numai "graunte" de noroc, ci ca acest lucru ne face, macar pe moment, sa ne simtim mai impacati cu realitatea si sa opunem un minimum de rezistenta la piedicile care ne ies in cale. Sa mergem sa aprindem o luminare la biserica, de pilda, ori sa vizitam o vrajitoare cunoscuta si scumpa…

Mi-amintesc ca odata am gasit un trifoi cu patru foi (care nici n-a fost si nu este in general greu de gasit, daca ai rabdare si ochi buni). Ne-am facut toti poza cu el si cred ca il mai am si acum in masina, presat frumos in certificatul de inmatriculare. Nu m-am putut abtine, superstitia urla in mine…

Nu e vorba, cum spuneam, ca si in statele dezvoltate oamenii joaca la loto, dar ei nu isi pun toate sperantele in acel joc, asta e diferenta, cred. La noi vezi in fiecare zi a saptaminii oameni care stau cu sufletul la gura in fata emisiunilor in care sint extrageri loto sau de alta natura, ori se bat sa prinda bilete la Bingo date gratis de Tociu si Palade prin piete. Acei oameni chiar spera sa cistige ca sa-si schimbe total viata. Nu e un hobby, e o meserie ceea ce fac. O fi asta pentru ca nu mai au nici o alta speranta de mai bine, de o slujba adevarata, decit de sus, de undeva? Mai mult ca sigur. Asa se explica si numarul incredibil de mare de biserici ridicate in ultimii ani, al celor care parasesc tara precum si numarul si diversitatea jocurilor promovate care implica sansa. Desi credinta in divinitate si norocul sint o contradictie in termeni (in credinta Dumnezeu controleaza totul, deci nu e nimic la voia intimplarii), totusi multi credinciosi cred si in noroc. Asta pentru ca vor sa adune cit mai multe posibilitati de izbinda; e ca si cum ar juca la mai multe miini odata.

Cea mai mare descoperire a mea, legata de situatia actuala a romanilor, pe care am de gind sa o trimit sociologilor pomeniti mai sus, iar acest articol il voi publica intr-o revista internationala de specialitate (…), este ca la noi multi oameni, cu toate ca nu joaca la Loto sau in alta parte, nu voteaza si nu vor sa-si caute o meserie, vor totusi sa cistige, domnule… Explicind, pe scurt, ar suna cam asa:

Comunismul ne-a lasat cu "norocul si-l face omul cu mina lui", brusc, dupa ’89, se auzea mereu "a dat norocul peste noi" si "nu sta, ca-ti sade norocul", dovada Caritasul si milioanele de oportunitati ce se ivisera peste noapte (granite deschise spre lumea larga, piata libera, alegeri libere, regim democratic etc.), apoi, incetul cu incetul, au aparut din ce in ce mai multi de "n-a avut noroc, saracul", desi ici-colo se auzea si cite un invidios "noroc chior" sau "a mincat rahat cind era mic", ca astazi sa se ajunga la transantul si inflexibilul refren "cine are noroc are, cine n-are, n-are"…

E drept ca si romanul e predispus la fatalitate, aceasta ocupind primul loc in sperantele de izbinda ori infringere. Determinism, nondeterminism, cauza si efect, liberul arbitru, predestinare, toate se dizolva la el intr-un amestec uleios al indeciziei si nesigurantei care il caracterizeaza pe deplin.

Norocul se zice ca e o scuza ("am avut sau nu noroc"), dar si un motiv de lauda in acelasi timp, cind, de fapt, asa cum spunea nu stiu cine, noroc nu se cheama decit atunci cind pistolul care e indreptat spre timpla ta nimereste, la apasarea tragaciului, exact lacasul fara cartus.

Publicitate și alte recomandări video