Credinte SRL

Mintea e un loc de joaca periculos, ar spune specialistii in psihologie si mare dreptate au, pentru ca tot ceea ce facem noi, fiintele vii, in speta oamenii, in afara de nevoile fiziologice si deciziile determinate de factori pur biologici, este o exprimare a gandirii noastre mai mult sau mai putin constiente. Pana si felul cum aratam e in mare masura determinat de felul in care gandim. Tocmai de aceea, in ultima perioada, cele mai noi arme de distrugere in masa proiectate de cercetatorii marilor puteri nu mai vizeaza anihilarea fizica, ci controlul psihic. Ei au ajuns la concluzia ca uciderea propriu-zisa e o solutie invechita, murdara si fara perspective, pe cand manipularea psihica practic nu are limite, dupa principiul sanatos: nu-i omoram noi, ii facem sa se omoare singuri.

Se vorbeste tot mai mult de controlul mintii, NLP, hipnoza. Toate astea ma fac sa privesc in jur cu alti ochi pentru a vedea in ce masura ceea ce fac eu e determinat de pura mea decizie sau de manipularea altcuiva. Vreau sa imi dau seama cata parte din ceea ce cred imi apartine, reprezinta un rezultat al propriilor mele ganduri, insiruiri logice, deductii etc. Cat sunt eu de original, cu alte cuvinte. Spun acest lucru dupa ce am observat felul in care isi traiesc viata oamenii in functie de credintele inoculate artificial sau induse de altii.

De pilda, ca sa pornesc de la un caz hilar, dar cat se poate de real, imi amintesc de o perioada cand, in SUA fiind, m-am certat aproape la cutite cu un grup de cetateni de varste apropiate de a mea care sustineau sus si tare – cu dovezi! –  nici mai mult, nici mai putin, ca adevarata culoare a sangelui e albastru. Albastru se vede cu ochiul liber cand te uiti la vene, albastru si este. Culoarea aceea "rosie" apare doar atunci cand intra in contact cu aerul, adica se "oxideaza"… Ei asa au invatat la scoala, sau de la parinti, asa trebuie sa fie. Dupa indelungi controverse care au ajuns pana la calatorii intergalactice in care sangele e tinut in containere speciale care sa nu-l "inroseasca", am ajuns in situatia de a ma simti un absurd printre atatia oameni care stiau adevarul adevarat. Mai ca imi venea sa cred si eu acelasi lucru. Am simtit pe pielea mea ce va fi insemnand sa fii singurul om de pe Terra care stia ca soarele nu graviteaza in jurul Pamantului, ci invers. Groaznic, absolut groaznic, o frustrare imensa. Oamenii credeau cu adevarat in ceea ce spuneau si nimic si nimeni nu-i putea convinge. Aceea era o mostra de credinta reala.

Sa enumar acum cate sute, mii de astfel de credinte simtim cu totii, cat de mult ne subjugam viata si activitatea noastra lor? Inutil. Si asta pentru ca nu exista nimeni pe lume care sa stie adevarul suprem si sa ni-l comunice, suntem liberi sau condamnati sa il interpretam cum dorim.

Daca in America mai era cum mai era – ca popor relativ nou, tanar, are circumstante atenuante -, in Europa, insa, exista o traditie a credintelor ciudate, impamantenite. Aici sunt adevarati fanatici, sectanti… Cum ar fi credinta in curentul de aer, care are o traditie ce se pierde in negurile timpului. De cand ma stiu, vara, pe calduri de 35 de grade, in autobuze supraaglomerate oamenii se cearta intre ei pentru ca unii vor geamurile deschise, iar altii, credinciosii pomeniti, le vor inchise din cauza curentului. In Romania, acest veritabil dusman natural al omului e responsabil pentru mii si mii de boli, de la raceli la reumatism, boli de inima, chiar de cap. In alte tari este insa inexistent. Nu inteleg de ce nu s-au ridicat de-a lungul istoriei temple acestui zeu. Sau poate s-au ridicat, dar au fost luate de vant…

Ori credinta in zodii. Ma refer la acea credinta care iti ghideaza viata zilnica, la acei credinciosi care asculta cu evlavie "predica" "Doamnei" (Domnului?) de la televizor dimineata si ii urmeaza aproape intru totul indicatiile. Zi de zi ii dau dreptate si cred ca ceea ce spune se intampla. Toate Fecioarele se vor certa cu seful, toti Taurii se vor intalni cu fosta iubire, toti Pestii vor primi o veste excelenta s.a.m.d.

Deciziile si gradul de credinta ale unui individ depind in mare masura de felul si durata in care i-au fost inoculate acele "dogme". De pilda, se poate spune ca, in sens general, exista credinta in conceptul de "meniu" de restaurant. In lume un meniu reprezinta listarea pe un suport solid (hartie, carton, plastic, lemn etc.) a tuturor ofertelor disponibile intr-un restaurant la un moment dat. Ei bine, in tara noastra credinciosii care conduc restaurantele au o secta separata care propovaduieste "meniul fictiv". Este un nou concept revolutionar care prevede o singura regula simpla: pe meniu scrii tot ce vrei, de la icre negre la salata de fructe exotice, ca nu te doare mana, iar in bucatarie tii doar trei produse: ceafa de porc, cartofi prajiti si ciorba de vacuta.

Ca exemplu, istorisesc pe scurt povestea spusa de un prieten "convertit" care a oprit in ceas de seara la un restaurant izolat de la marginea drumului, un fel de "Moara cu noroc" a lui Slavici. Acolo nu era nimeni la mese si servea un singur chelner, cu un aspect de puscarias care evadase, ii ucisese pe toti din bucatarie si se distra acum jucand piesa lui preferata cu viitoarele victime pe care le va arunca dupa ce se va plictisi peste celelalte, in pivnita, bucata cu bucata… Meniul era un deliciu numai sa-l privesti, iti venea sa-l mananci gol pe paine, dar chelnerul raspundea la orice solicitare cu un scurt ,,N-avem!" bland, dar amenintator, adaugand apoi pe un ton ce impunea obligatoriu acceptarea, "Eu iti zic sa iei ciorba de vacuta, ceafa de porc si cartofi prajiti. Sunt bune, o sa-ti placa!…" Daca cineva comenta, ii inchidea gura cu un "Tsst! Nu vrei asta!" scurt, apoi nota comanda cea mai scumpa multumit si cu in ranjet ingaduitor din buza rupta de atatea ori in lupte de strada. Au mancat, au baut si au lasat bacsis gras, chelnerul neavand rest la nici o bancnota de 100. N-au mai trecut pe acolo, iar de atunci au facut concediile in strainatate. Culmea e, ca o coincidenta, ca, la fel ca la zodii, curent, sange albastru, mancarea chiar li s-a parut gustoasa, pretul mic, iar servirea ireprosabila. Sau doar li s-a parut?…

Ce sa mai spun, ca fiecare credinta are ateii ei? Cum sunt cei care nu cred in semnalizare la schimbarea directiei, in salut, multumesc, ma scuzati, pardon, in batutul la usa etc.? N-as vrea sa ma pierd in detalii, las pe Eminescu sa ii judece.

Publicitate și alte recomandări video