Cum se vede o girafa pe fereastra trenului?

Intrebarea de mai sus nu este decupata din vreun rebus cu relevanta zoologica, nici dintr-un chestionar menit sa testeze transparenta geamurilor la vagoanele de cale ferata. Am gasit-o zilele trecute in subsolul unei lucrari semnate de Florin Morun, la Galeria Dana, pe strada Lapusneanu. Nu am putut ajunge la vernisaj, dar imi inchipui perplexitatea curiosilor care ar fi incercat sa-si ascuta privirile pentru dibuirea urmelor lighioanei cu git lung in multimea de linii, forme si culori ale tabloului – parca indiferente la subiectul anuntat. Cred ca nota distinctiva a proiectului etalat de artistul iesean sta in contrastul premeditat dintre titluri si continut; primele invita la o lectura figurativa, in timp ce realizarile se inscriu mai degraba intr-un regim al abstractiei codificate.

Lucrarile din noua expozitie a lui Florin Morun par rupte de temele si tehnicile sale anterioare. Detasat de ispitele peisajului, autorul  mizeaza de aceasta data pe resursele oferite de montajul ironic, in constructii care mobilizeaza deopotriva exuberanta ludica si imaginatia. Nu mi-am propus sa deconstruiesc aici intentiile nemarturisite ale artistului. Ar fi si dificil, in lipsa unui indiciu semantic relativ la ansamblul desfasurat. Incalcind cutuma denominatiei generice, artistul iesean concepe o expozitie fara titlu sau, mai curind, una in care numele autorului substituie orice referinta la mesajul asumat. Nu as pune absenta obisnuitei etichete lingvistice de pe afis pe seama vreunei pauze de inspiratie, cit mai ales pe dorinta de a invita publicul sa se piarda, odata cu autorul, in arcanele imprevizibile ale picturalitatii. 

Ce putem vedea pe simezele Galeriei Dana? Cinci morse pe banchiza, Acvariul,  Ariciul ginditor, Aurora polara, Corabia desertului, Doua linii inainte de a fi drepte, Mic dejun cu iepure, Olimpiada pestilor, Dresura de balene, Pantera roz cu verde, Papagalul cu capul in jos, Pinza de paianjen, Visul testoasei, Vitrina cu macrou, Zebra cu desen abstract… Titlurile nascocite de Florin Morun pun in joc adevarate strategii ale diversiunii. Fixata intr-un semnificant verbal evaziv, imaginea este livrata unei ambiguitati generoase, favorabile interpretarilor multiple. O receptare ad litteram, mizind pe criteriul corespondentei fidele dintre titlu si reprezentare, ar fi contraindicata. Tocmai de aceea, importanta mi se pare sugestia de a depasi aparentele, indiciile derutante de suprafata, si de a participa cu privirea la procesul echivoc de configurare a sensului. 

Este insa titlul unei lucrari intr-atit de important? Care este rolul sau? Clarifica sensul? Sau, dimpotriva, il deturneaza?  Intre titluri, se stie, unele (tematice, semnificante) dau indicii cu privire la tema sau subiectul lucrarii (Portret, Natura moarta, Nud, Peisaj), altele au coloratura mai curind poetica, simbolica sau alegorica. Canoanele picturale religioase, bunaoara, impun identificarea corecta a personajelor si evenimentelor reprezentate. Aceasta explica repetarea aceluiasi titlu (Adam si Eva, Fecioara si pruncul, Christ rastignit, Bunavestire, Judecata de Apoi), la artisti diferiti. Primavara lui Botticelli sau Originea lumii a lui Courbet ar ilustra cel de-al doilea caz.

Oarecum inedita este situatia acelor titluri pe care prietenul Valeriu Gherghel le numeste „performative" sau „titluri-opere". Ca exemplu este dat Alphonse Allais, cel care pictase pentru „Saloanele Incoerentilor" din anii 1880-90 tablouri monocrome constind fie intr-un dreptunghi rosu (Récolte de la tomate par des cardinaux apoplectiques au bord de la Mer Rouge – Recolta de rosii strinsa de cardinali apoplectici pe tarmul Marii Rosii), fie intr-un dreptunghi alb ( Première communion de jeunes filles chlorotiques par un temps de neige  – Prima comuniune a tinerelor clorotice pe timp de ninsoare), fie intr-unul negru (Combat de noirs dans un tunnel, la nuit – Lupta a negrilor intr-un tunel, noaptea). Operele francezului sint anterioare celor „suprematiste",  realizate de Kazimir Malevich odata cu celebrul Patrat alb pe fond alb (1918). In acelasi registru pot fi inscrise citeva din lucrarile lui Marcel Duchamp: Nud coborind scara, L.H.O.O.Q (o Gioconda parodiata, cu mustati, cu un titlu ce pare facut pentru a fi rostit, si nu citit), Mireasa dezbracata de cei care nu au luat-o in casatorie, chiar. Autori precum Mark Rothko isi intituleaza lucrarile numerotindu-le in ordinea producerii (Numarul 10, 1950; Inchis peste brun nr. 14, 1963). Jackson Pollock, la rindu-i, simplifica lucrurile, reducind totul la cifre (Unu, 1950). Lucio Fontana, promotorul ideii de „arte spatiale", atribuia mai multor lucrari acelasi titlu – Concetto spaziale -, deosebite prin paranteze de felul (50-B1) sau (57-G4). Pierre Soulages isi numeste un tablou indicind doar genul si dimensiunile  – Pictura 63cm x 102 cm. La limita, gasim numeroase opere „Fara titlu", lasind privitorilor placerea investirii semantice.

Conceput in nota futurista, Cum se vede o girafa pe fereastra trenului? – unul din titlurile propuse de Florin Morun in expozitia de la Dana – se inscrie, cum s-a vazut, intr-o generoasa traditie inovativa, care mizeaza, deopotriva, pe forta de sugestie a compozitiilor, dar si pe verva imaginativa a publicului. Geometriile abstracte ale pictorului iesean lasa impresia unei reusite organizari formale – semn al disponibilitatii artistice incontestabile.