Despre revolutia care inca nu a avut loc

Ziua de 1 Mai reprezinta un moment foarte bun pentru a medita la conditia stingii, intr-un context international ce pare s-o avantajeze. Nu stim daca vor aparea liderii intelectuali si politici care sa declanseze o revolutie neosocialista – oameni de anvergura unor Mises si Hayek, respectiv a unor Thatcher si Reagan.  Perioada actuala este insa favorabila  socialismului si stingii, de la care se asteapta idei puternice si captivante care sa inspire actiunea politica.

Discursul preponderent critic e intotdeauna interesant si agreabil – mai ales cind vine de la un proaspat laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Remediile anticriza localizate sint vitale, dar, pina la urma, se va putea vorbi din nou de o solutie socialista de anvergura? Resursele intelectuale respectabile ale socialistilor din Uniunea Europeana vor fi capabile sa genereze un proiect pentru comunitatea largita, care sa amendeze agenda de la Lisabona? Va reusi socialismul democratic sa-si invinga sau sa-si disciplineze geamanul populist, in America Latina?  Cind si cum va deveni socialismul tentant pentru noile economii industrializate? Va aparea cumva si o „conditionalitate sociala" in discursul institutiilor financiare internationale si al altor organizatii internationale de prestigiu – inclusiv Uniunea Europeana – in relatia cu beneficiarii de asistenta? Vor ocupa criteriile sociale un loc cu adevarat important in viitoarele negocieri pentru extinderea UE? Si lista intrebarilor poate continua – sa nu uitam ca socialistii au ramas datori in planul ideilor si in Europa Centrala si de Est, al carei traseu post-Razboi Rece a fost unul pronuntat neoliberal.

S-a vorbit mult despre potentialul „celei de-a treia cai" imaginate de teoreticienii laburismului britanic, ca model pentru stinga democratica (inclusiv non-socialista) din tarile avansate. Potentialul ei este astazi epuizat, desi influenta a fost semnificativa. Mariajul intre socialism si piata trebuie regindit si abordat dintr-o postura globala. E clar ca orice mesaj se va concentra pe reglementare si echitate, iar alianta cu ecologistii va impune o apreciabila componenta „verde". Pentru inceput, insa, fortele stingii trebuie sa explice cum se va intari statul si ce garantii exista ca statul, odata ce a domesticit pietele, va fi capabil sa se autolimiteze. Trebuie detaliate influentele acestui proces asupra ordinii democratice interne, precum si sansele ca  democratia occidentala astfel remodelata sa devina mai atractiva pe plan international.    

Nu se poate spune ca mediul politic nu este favorabil. Victoria lui Obama ar putea prefata o ascensiune a preferintei generale pentru politicile de stinga. Socialistii nu vor iesi invingatori sau nu vor progresa peste tot: conteaza intotdeauna si factorii interni. Spre exemplu, in anumite tari pierderile dreptei neoliberale ar putea intra in contul populistilor sau al unei stingi mai radicale. Acolo unde se afla la guvernare, socialistii ar putea achita si o parte – mai mica sau mai mare, dupa caz – din nota de plata a crizei. Acolo unde socialistii nu vor sti sa-si apere teritoriul intelectual, fortele dreptei ar putea lua initiativa in privinta reglementarii si echitatii. In fine, in statele unde socialistii nu sint cu adevarat interesati de mesaj si idei, avantajul va fi risipit cu seninatate. Insa o anumita tendinta favorabila stingii ar trebui sa se observe – la nivelul UE si al statelor membre luate individual (inclusiv in Est), in Japonia, in sistemele noilor state industrializate din Extremul Orient si in fostele dominioane britanice.

Ingrijoratoare pentru socialisti ar trebui sa fie dificultatile din cele patru mari state europene. Criza de valori a laburistilor britanici e atit de grava, dupa doisprezece ani de guvernare, incit nici macar ideile si politicile bune nu ii mai pot salva. Social-democratii germani se mira de ce la stinga lor se intareste un partid „nefrecventabil" si constata ca sansele de a obtine o majoritate viitoare alaturi de verzi scad spre zero. In Italia, partidul-portdrapel al stingii face ceea ce stie mai bine: fie isi schimba brandul, fie isi schimba liderul, fie organizeaza aliante ce vor dura o legislatura, maxim doua. In Franta, socialistii sint in convalescenta dupa congres si cauta sa dea raspuns unei intrebari vechi de decenii si plina de importanta teoretica si practica: ne aliem sau nu cu trotkistii?

Desigur, nu e obligatoriu ca temele relevante sa vina din tari mari si din partide mari, dupa cum o demonstreaza modelul suedez – partid mare si influent intr-o tara mica. Surprize pot aparea din multe parti. Insa partidele traditionale ale stingii trebuie sa produca idei, pentru ca altfel vor rata momentul revolutiei neosocialiste sau, mai rau, vor constata ca ea se va face fara ele sau chiar impotriva lor.

Publicitate și alte recomandări video