Feminin/masculin – eterna poveste

Deranjata (inca o data) de sotul ei, fost marcant presedinte al SUA, ca ii umbreste recenta misiune diplomatica din Congo, Hillary ii raspunde cuiva din asistenta ca in materie de politica externa "Eu sint Secretarul de stat, nu sotul meu Bill". Incidentul se suprapune pe un altul, avindu-l protagonist pe acelasi sot, repezindu-se pina in Coreea de Nord, pentru a le salva – el, fustangiul camerei ovale – pe doua jurnaliste americane, retinute de regimul lui Kim Jong-il. Daca la mijloc nu ar exista traditionalul umor yankeu, scena ar suna un pic mahalagesc. Nu e cazul. Desprinzindu-se vesel (hilarious, eng., dar si hilar) de indispozitiile ce i le administrase cindva (si el veselul si hilarul) Bill, prin scandalul adulterin de la Casa Alba, doamna s-a plasat in avanscena politica, parind a-i zimbi condescendent zglobiului Bill. Ce distanta enorma intre sceneta de-acum si severele povesti scrise si, mai tirziu, filmate ale civilizatiei americane! Atit de tributare cutumei aduse aici de civilizatorii europeni.

Printre ei, evident, englezii.

Care, cu foarte mult inaintea americanilor, au practicat – dinastic – preponderenta feminina in politica statala. Regina Elisabeta de azi e doar urmasa unei alte Elisabete, mult mai severa in relatia cu (intimplatorul) consort. Daca binomul suveran american imbraca tinutele galantei operete de pe Broadway, cel al Albionului isi pastreaza morga marii istorii. Cea care a traversat stralucit o lume plecata de la servitutile ei ancestrale – sclavajul femeii – la civilitatile prezente.

Conditia femeii arabe – constrinse, la propriu, de val – e, probabil, consumarea unei ultime etape de emancipare.

Misteriosul val va colora, cu excitantul lui parfum, si o intreaga literatura romana de inceput, pina in zorii modernitatii. Asii ei fiind greii clasicitatii noastre. Pina la aparitia fenomenalei Hortensia Papadat-Bengescu, intrupind, benefic, seria genial falocrata. Care, culmea!, prin alesii ei – Rebreanu, Arghezi, Perpessicius, Busuioceanu, Cioculescu – ii vor acorda romancierei, in 1936, Marele Premiu al Societatii Scriitorilor Romani. Ciclul Hallipilor nu mai era proza unei cuviincioase feministe, era intruparea virilitatii scrisului. Curios e reprosul ce i-l face un exeget de talia lui Calinescu, el insusi reformator al romanului, vazind… lipsa planului cosmic in existenta personajelor, adica factorul romantic, fara sa-si dea seama ca in chiar aceasta lipsa si in aceasta deplasare novatoare a strategiei romanesti sta marea descoperire a Hortensiei. Creatoarea unui tonus narativ inedit, de o impresionanta… masculinitate, dar si autoarea unei absolut noi si adecvate european hermeneutici de recuperare a timpului pierdut… de barbati.

Cit ar fi fost de dorit ca si in artele frumoase sa se fi ivit o astfel de inovatoare! A existat o Magdalena Radulescu, de boema iesita din comun – vietuind permanent intr-o camera de hotel parizian – pictind cu forta femeii asumindu-si testosteronul pe care doar iubitii ei parasiti in tara comunizata il dovedisera. A primat – din pacate – doar bizara boema.

Parsivul bucurestean Frunzetti stia – si o si spunea cu proverbiala-i parsivenie – ca la Iasi picteaza o distinsa doamna care face niste placinte poale-n briu mmm…

Daca ar mai fi prins-o pe actuala Zamfira Birzu pictind, sigur si-ar fi modificat parerea despre orasul pe care-l pretuia atit.

Zamfira: o Hillary?

Publicitate și alte recomandări video