Ideologia muzicilor „populare”

Cu mai multi ani in urma, in timpul practicii de vara, citiva studenti au incercat sa ma alfabetizeze in domeniul muzicilor alternative, altele decit cele ce se difuzau la televiziunea romana; acolo era epoca macaralelor, lalelelor, primaverilor in ianuarie, fetitelor dulci din Bucuresti… Am aflat si de unde se informau ei (Europa Libera, casete aduse din strainatate si copiate) si ce tipuri de mesaje transmit aceste muzici pentru initiati. Recent, alte generatii m-au familiarizat cu tendintele noi, cu noile mesaje, cu muzica militanta a unor generatii frustrate, marginalizate, ignorate. Un grup isi descrie conditia de periferici ai societatii romanesti: "Dupa blocurile gri sintem noi, majoritatea". Un alt grup, care isi zice Parazitii, transmite un mesaj Europei: "Noi, care inghetam de la sapte ani pe bancile scolilor". Ei protesteaza, uneoriiintr-un limbaj frust, chiar violent, in formule memorabile. Daca ar face o demonstratie de strada, ar fi ignorati, asa, patrund – spera ei – spre constiintele intepenite.

Mi-am amintit de o carte pe care mi-a adus-o asta toamna, cind m-a vizitat la Birnova, un coleg psihosociolog de la o universitate din zona pariziana. Jean Marie Seca este un cunoscut cercetator al muzicilor "populare" si al reprezentantilor acestora. El a studiat diferite grupuri sociale nonformale de muzicieni, care s-au afirmat prin atitudinea lor de opozitie fata de structurile anchilozate, prin frondarea establishment-ului social si cultural. Ceea ce face liantul colectiv al acestor muzicieni underground este impotrivirea, refuzul, protestul. In garaje si subsoluri s-a nascut o cultura specifica, o comunitate care inventeaza rituri de initiere, care pune in scena o noua atitudine sociala, care gestioneaza emotii "fluide" si "fantasme", care inventeaza drame sociale si rescrie viata searbada a celorlalti. Sint grupuri cu vocatie minoritara, nazuind sa schimbe deja stabilul. Grupuri cindva marginale, astazi din ce in ce mai vizibile, care cultiva stiluri distincte si-si delimiteaza cu precizie zonele, care elaboreaza simboluri si formule de inovare in raporturile sociale, strategii noi de recunoastere sociala si articulare la context. Mesajele pe care le transmit aceste minoritati anomice se disting prin dorinta de a inversa procesul de influenta, controlat de "majoritari" si de mass-media, de institutii politice si educative. E o muzica protestatara, fara recunoastere comerciala, construita pe un alt stil decit cel dominant, accesibil oricui. Colegul meu numeste aceste grupari minoritati efervescente. Ele apar ca rezultat al unor socializari ritualice, al unor trairi si increderi intime, oferind participantilor senzatia ca sint creatorii unei altfel de perceperi si reprezentari a lumii, alternativa la institutionalizarea birocratica a societatii stabile, asezate. Ei se percep ca fiind altfel decit majoritarii, au alte coduri culturale, mai subtile, angajante, pulsind de energie si de atitudini critice. Ei sint emanatia unor "stari acide".

Orasul vazut si perceput de grupurile marginale, de perifericii din subsoluri si garaje, din zone neasteptate, din cafenele, cluburi, pivnite, crisme de mahala, discoteci, saloane mai mult sau mai putin onorabile, sali de internet este altfel. E locul unei lumi anomice, care vrea sa iasa la lumina; o lume a revoltei, anti-conformista, elaborind modele de normalizare, scheme de cooperare, retete ale alternativelor. Ei indeamna la actiuni publice, propun tipuri noi de socializare, dar si noi categorii de protest.

Gruparile muzicale pot fi citite cu o grila care cuprinde doua dimensiuni: cea economica (viata lor cotidiana, consumul) si cea sociopolitica (neoreligioasa, organizari utopice, rebeliune). Remarc un studiu despre rock-ul umanitar, un fenomen considerat de unii observatori ai culturilor subterane ca o formula superficiala, dar investit in ultimul timp cu o functie de memorie sociala (descrie conditiile istorice si ideologice ale unei anumite lumi, ale excluderii sociale, ale nevoii de ajutor sau macar de compasiune). Ele transmit mesaje de sinceritate, revendica originalitate de continut si stil, pun in functiune noi imagini de sine si strategii de gestionare a acestora. Identifica un public propriu, isi formeaza un auditoriu si-l transforma in consumator diligent. Trasatura definitorie e insa angajamentul, contestarea culturii de consum, nota de subversiv orientata contra culturii dominante, protestul. Acest tip de muzica este din ce in ce mai popular.

Un alt studiu descrie forme de cooperarea cu asociatiile si structurile subventionate de stat sau colectivitati locale, asteptindu-se efecte benefice, inserarea lumii muzicale in actualitate. Aceste "muzici actuale" ar putea ghida ideologic, asigura o conceptie despre cultura, multiplica practicile de schimbare. Importanta au, se pare, politicile publice de difuzare, cunoasterea diversitatii culturale printr-un bun management al difuziunii muzicilor populare. Sint si variante, in functie de contextul cultural. Exista o contestatie specifica in rock-ul bengali, disidenta din practicile muzicale din Cambodgia, o evocare a razboiului in rock-ul din Vietnam, o "politica" a rock-ului la Leningrad si apoi Sankt-Petersburg, conformism si devianta in muzica traditionala africana, muzica underground in America Latina. In toate aceste cazuri sint identificate ideologiile si practicile pe care le-au provocat. Internationalizarea culturilor muzicale, standardizarea, uniformizarea sint o dominanta a culturii de consum, dar si aplicatie locala, raspunsuri ale culturilor dominate, a contra-modelelor. Muzicile de tip folk, pop, blues sint forme de contestatie impotriva controlului totalitar.

Exista o relatie intre stiluri si expresia de nemultumire pe care acestea le exprima. N-am stiut ca exista o "strategie" de exterminare a extremei drepte prin muzica, ca folk-ul sau rock-ul contestatar exprima dorinta de schimbare sociala prin reducerea la tacere a miscarilor fasciste, utilizind muzica de tip kalasnicov; ca o chitara poate deveni o "masina care ucide fascistii". Nici ca exista tari in care rock-ul a fost (mai este?) considerat nesanatos, diabolic, pornografic. Am descoperit ca muzicile underground pot purta germenii unei atitudini subversive si atunci nu se pot reconcilia cu ideologiile rasiste, ca pot manipula, raspindi o fascinatie populista, capta multimile sau chiar rescrie istoria. La rindul lor, practicile techno sint incarcate de o logica rebela, pot dirija opozitia impotriva oficializarii si recupera autenticitatea. Dar, mai ales, pot stimula apartenenta grupala prin fuziune, iluzie fondatoare, arhetipul fraternitatii, reprezentarea puritatii militante; sau ca pot atrage atentia asupra angoasei paranoide a tradarii. Aflu acum ca un curent care se numeste metal (practicantii se numesc metalisti!?) reprezinta o extremizare a rock-ului, o placere obsesionala de a provoca, dincolo de orice limite. In sfirsit, ca rap-ul ofera o solutie: solidarizarea cu comunitatile citadine defavorizate, opozitia imigrantilor contra extremei drepte, cooperarea si initiativa inovatoare, angajamentul.

Publicitate și alte recomandări video