In numele nevoii de protectie a publicului

joi, 10 noiembrie 2011, 18:42
3 MIN
 In numele nevoii de protectie a publicului

Potrivit unor estimari, 40% din diagnosticele medicilor romani sint gresite. Numarul pacientilor care au murit ca urmare a acestor erori nu se cunoaste insa. Nici un medic roman nu a fost condamnat pentru omor fara premeditare cu executare.Cea mai dura pedeapsa aplicata unui medic, este, pare-se, condamnarea la 3 ani cu suspendare a unui medic de terapie intensiva din Beius. Exista, in general, o pudoare in a condamna culpa medicala, care se suprapune perfect pe institutiile informale si pe deficientele de reglementare, ce fac aproape imposibila dovedirea vinovatiei doctorului pentru moartea unui pacient. Din pacate, mecanismele de autoreglare lipsesc, iar rezultatul este, vorba romanului, "din rau in mai rau". Raul netaiat de la radacina se extinde ca un cancer al coruptiei, incompetentei, nesimtirii.

Un exemplu diferit ne-a fost oferit luni de juratii care l-au gasit vinovat pe medicul particular al lui Michael Jackson de ucidere involuntara. Conrad Murray risca patru ani de inchisoare pentru un cumul de neglijente in urma carora pacientul sau a murit. Nu a putut fi dovedit cu precizie ca Murray a fost cel care i-a administrat anestezicul letal. Martori ai apararii si ai acuzarii au sustinut, pe rind, fie ca Jackson si-a injectat singur substanta, fie ca acest lucru a fost practic imposibil. Date fiind regulile dure de eliberare a acestor medicamente cu regim special, este de presupus ca Murray nu e strain de achizitia de propofol, iar amprentele sale au fost gasite pe flacoane. Decizia juratilor – potrivit declaratiei unuia dintre ei, publicata de "Daily Mail" – s-a bazat insa nu pe probele controversate. Ci pe argumente simple. Concrete. Incontestabile. Murray nu a sunat la ambulanta, nu a avut echipament medical de resuscitare si l-a lasat pe Jackson singur. Murray a esuat in a cere ajutorul sistemului medical, situindu-se in afara lui, uitind ca pacientul sau care il platea cu 150 de mii de dolari pe luna nu este nemuritor. In absenta mecanismelor de monitorizare, lipsit de sefi si reguli, Murray s-a lasat dus de val intr-un joc periculos de-a Dumnezeu, neglijindu-si pacientul si incalcindu-si in ultima instanta misiunea. "A fost o infractiune din care a rezultat moartea unui om. Aceasta demonstreaza ca publicul trebuie protejat", a spus judecatorul Curtii Superioare, ordonind imediat incatusarea doctorului.

Nevoia de protectie a publicului a facut din moartea unui VIP un caz elocvent pentru orice individ care se increde in medicul sau si ajunge victima lui. Condamnarea lui Murray a fost, intr-un fel, taierea raului de la radacina. Medicul care nu pune mai presus de orice binele pacientului si nu ia toate masurile pentru a-l proteja isi asuma consecintele legale. Exista un argument etic foarte puternic in practica medicala: cel al precautiei. Iar acesta a fost uitat cu desavirsire de Conrad Murray, motiv pentru care va sta dupa gratii. (Trebuie precizat ca sentinta nu e definitiva, dar sansele de a o demola sint considerate minime).

Din acest punct de vedere, decizia juriului a fost un triumf al acelor mecanisme de autoreglare si autoprotectie de care o societate sanatoasa dispune pentru a sanctiona la timp un derapaj periculos, cu efect de multiplicare sociala.

Desigur, exista si esecuri in spatele acestei sentinte. "Condamnarea lui Conrad Murray i-a lasat pe toti ceilalti pe dinafara", suna titlul unui remarcabil comentariu din "Huffington Post". "Ceilalti" sint actorii de publicitate pe care Michael i-a platit, managerii care si-au incasat procentul si toti aceia care au privit complici la dependenta sa de medicamente, i-au observat letargia, lipsa de inspiratie, scufundarea in abis. "Indiferent de consecinte – scrie Huffington Post – nefericita gisca de aur trebuia sa mai faca niste oua aurite pentru ei". Aceasta complicitate morala nu a diluat insa raspunderea doctorului Murray in ochii juratilor. Existenta vinovatilor nedovediti nu conduce la iertarea acuzatului si nu diminueaza importanta probelor. Lectia nevoii de protectie a publicului trebuie sa primeze pentru a evita evolutia fatala a raului in mai rau.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii