Caută 
6 MIN
Istoria umanitatii seamana cu un mecanism bizar, un fel de perpetuum mobile, care naste evenimente si monstri care o (ne) conduc. Arareori, la intervale de secole, mai apare si cite o personalitate luminoasa, cum a fost Marcus Aurelius, de pilda. Nu e de mirare deci ca omul traieste mereu sub vremi si ca nedreptatile il coplesesc. Sint insa spirite care, in ciuda tuturor vicisitudinilor, reusesc sa se inalte deasupra vremurilor. Ele ingnora provocarile contingentului, platesc un greu tribut contemporaneitatii, reusind sa schimbe mentalitatea generatiilor care vin.
Deziluziile pornesc de la excesul de imaginatie. De la lipsa de masura…
*
"Imaginatia reprezentativa a multimilor, intocmai ca aceea a fiintelor la care nu intervine rationamentul – spune Gusatve Le Bon -, este susceptibila de impresionarea profunda… Multimile sint oarecum in situatia celui care doarme, a carui ratiune suspendata pe moment lasa sa erupa in spirit imagini de o intensitate extrema, dar care se risipesc repede in contact cu reflectia. Nefiind capabile nici de reflectie, nici de rationament, multimile nu cunosc neverosimilul, or, lucrurile neverosimile sint, in general, cele mai frapante… Aparenta a jucat intotdeauna in istorie un rol mult mai important decit realitatea. Irealul predomina aici asupra realului. Multimile neputind gindi decit prin imagini, nu se lasa impresionate decit de imagini. Numai acestea le inspaiminta sau le seduc, devenind mobiluri de actiune…" Luind in considerare aceste idei, nu e de mirare ca popoarele cu o imaginatie bogata sufera esecuri istorice mai mari decit cele care au un fond imaginar mai limitat, mai sec si nu se hazardeaza sa-si programeze existenta cotidiana decit dupa cutume insusite din generatie in generatie. Dar chiar si popoarele rationale nu se multumesc sa-si consume existenta doar in cadrul real. Din timp in timp, intra si ele intr-o stare de frenezie, cautind sa-si impuna, prin intermediul fortei, modul lor de viata asupra celorlalte natiuni. De aici si teoria superioritatii rasei si a spatiului vital.
*
Istoria e insa un produs al inconstientului colectiv: frustrarile, deziluziile si dorinta de schimbare aduc pe scena istorica mereu noi si noi personaje. Razboaiele, revolutiile, pogromurile sint, poate, raul necesar ce imping istoria umanitatii inainte, in timp ce vremurile de pace o tin, dupa cum s-a constatat, in loc. Trebuie, din pacate, sa ne consolam cu aceasta perspectiva deloc linistitoare asupra istoriei: alta mai fericita nu exista. O istorie linistita, fara razboaie si fara teroare ar putea da nastere la un rau mult mai mare decit cel pe care l-am trait de-a lungul veacurilor sau decit acela pe care ni-l putem inchipui.
Chiar si in insulele paradisului, departe de civilizatie, unde triburile traiau in indestulare si in armonie perfecta cu natura, aveau loc, din cind in cind, sacrificii si masacre in masa, tocmai ca imaginarul colectiv sa fie satisfacut, dimpreuna cu zeitatile ce vegheau din ceruri. In fond, omul e construit din contradictii, din laturi ce nu se imbina armonios. Nu intimplator el e suma tuturor animalelor ce vietuiesc inlauntrul lui. Iar societatea, suma tuturor sumelor. Si atunci, cum vreti ca omul sa fie bun? Iar societatea asijderea? De unde apar asemenea idealuri si vise de neimplinit? Intotdeauna omul nou va fi mai feroce decit omul vechi si aceasta din pricina faptului ca va avea in fata ochilor un imaginar inca neexplorat. Atunci cind va simti calea libera, va intra acolo ca intr-o jungla.
*
Uneori, ravagiiile din perioada de pace dau nastere la un rau mai mare decit razboaiele purtate in afara granitelor sau chiar decit cele din interiorul lor si aceasta din pricina apatiei si a lipsei de perspectiva sau de ideal. O generatie nu se consuma si nu se poate implini daca nu cladeste prin propriile-i forte ceva nou. Dar ca sa poata construi, trebuie sa darime o parte din ceea ce au cladit generatiile precedente. Altfel e cuprinsa de apatie, de un rau ce o va roade din interior…
*
Foarte frumoasa asertiune a lui Marcus Aurelius, care spune: "Dati-mi linistea de-a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de-a schimba pe cele ce se pot schimba si intelepciunea de a le distinge unele de altele" unii o citesc mai cis si se apuca sa schimbe tocmai lucrurile pe care nu le pot schimba nici ei, nici altii, lasindu-le in voia soartei pe cele pe care le pot schimba prin vointa lor. Cit in privinta intelepciunii de-a distinge ce sta in puterea lor si ce nu sta, aici lucrurile stau si mai rau. Cei mai multi au impresia ca disting binele de rau si fac totul pe de-a-ndoaselea, dind nastere la un haos general. Dar si haosul isi are surprizele sale. Istoria cere echilibru si in momentele de cumpana se iau, totusi, decizii importante, care reasaza piesele risipite de sah in ordinea prestabilita.
*
Sa ne intoarcem insa la pacatele imaginarului. Sintem o natiune in care imaginarul colectiv atinge marginile fantasticului marquezian surprins in Toamna Patriarhului… Cit de bogata este imaginatia strazii au dovedit-o evenimentele recente din Piata Universitatii. E suficient sa ne aducem aminte de lozincile ce s-au vehiculat acolo pentru a ne da seama ca nemultumirile masei au ajuns la o cota critica. In parte, nemultumirea a fost consumata de proteste si lozinci. Au avut loc mai multe confruntari, unele la vedere, altele pregatite in laborator. Strada a fortat puterea sa intre in jocul ei. Mai bine zis, sa tina cont de cerintele strigate la portavoce. Tinta principala a fost, desigur, presedintele. „Jos Basescu", clamat de multime in diferite variante, a atins paroxismul. De fapt, ce voia strada? Ce altceva decit un nou prototip de presedinte, care sa fie opusul celui existent? Acesta a fost mesajul principal. Confruntarea dintre multime, opozitie si putere a avut loc in strada, pe posturile de radio si televiziune, pe facebook, dar si in culise. Pina la urma, puterea, sub presiunea evenimentelor, insusindu-si, la nivelul subconstientului, mesajul strazii, a inteles ca schimbarea de fond e necesara. De fapt, s-a produs un transfer la acest nivel, in sensul ca o parte din imaginarul colectiv s-a transferat in subconstientul puterii la cel mai inalt nivel. Atunci, in ecuatia puterii a intrat in joc un personaj ce a parcurs toate etapele pregatitoare, pentru a fi propulsat spre functia suprema: Mihai Razvan Ungureanu.
Istoric, diplomat, cu masteratul sustinut la Oxford, Mihai Razvan Ungureanu are atit experienta externa necesara (a avut contacte directe cu cei mai importanti oameni de stat), cit si cea administrativa pentru a prelua friiele puterii unei tari. Din punct de vedere profesional pare sa nu aiba rivali pe scena politica. Chiar si faptul ca a fost director SIE poate fi folosit in favoarea lui: in perioada de criza e nevoie de un om care sa posede toate informatiile necesare si sa stapineasca mecanismele puterii, pentru a nu fi manipulat de oamenii sistemului…
Odata ce destinul l-a aruncat in prim-planul scenei politice romanesti intr-un moment de cumpana, tind sa cred ca tot destinul ii va arata si calea necesara pentru iesirea la liman. Miscarea aceasta era necesara nu numai din punct de vedere politic, ci si geostrategic, de echilibru interior. Dupa un prim-ministru ardelean si mai multi prim-ministri din regat, a sosit si rindul Moldovei sa iasa la rampa. Mihai Razvan Ungureanu cred ca are toate sansele sa spele pacatele unei administratii neasteptat de obediente conduse de un prim-ministru din Ardeal. Sa speram ca va avea puterea de-a schimba lucrurile care se pot schimba si discernamintul de-a distinge lucrurile stabile de cele trecatoare. In calitate de istoric, are reperele trecutului, iar ca diplomat, reperele prezentului. Principalul lui atu, nu adversar, e criza. Criza de sistem. Depinde cum o va gestiona.
