Revolutiile organice din lumea araba – cu putin ingrasamint occidental

In discursul de luni seara al presedintelui Obama, menit a clarifica interventia americana in Libia, una dintre temele principale a fost istoria (eventual cu majuscula). Expresii precum "sustinatorii lui Gaddafi trebuie sa inteleaga ca nu se afla de partea buna a Istoriei" si "Istoria se afla in mers" (history is on the march) semnaleaza o viziune usurel hegeliana, in care Istoria are un rost, se desfasoara cu un sens, urmindu-si propria logica. Sa mai constatam ca, din acest punct de vedere, Obama impartaseste cu predecesorul sau, Bush W., dar si cu Marx sau Fukuyama, o grila de lectura similara in structura, in ciuda diferentelor semnificative de continut, metode de aplicare si rezultate.

Nimic neaparat rau in asta. In treacat fie spus, cind, alaturi de altii, i-am reprosat presedintelui Basescu refuzul de a pozitiona decisiv Romania intr-o postura anti-Gaddafi, unul dintre argumentele folosite a fost taman acesta: ca nu se pozitioneaza de partea buna a Istoriei, pe val. Mai mult, ca foloseste un talmes-balmes de argumente chipurile RealPolitik, un amestec care nu doar ca nu rezista unei minime analize logice, dar mai si pacatuieste prin ipocrizie. Cind ai fost ministru al transporturilor sub presedintia lui Ion Iliescu in guvernul Petre Roman, a strimba din nas ca rebelii sint condusi de un fost ministru al lui Gaddafi e – cum sa spun? – lipsit de bun simt.

S-a mai spus ca Romania "nu e pregatita sa mearga la razboi – de asta ne arde noua acum?" – un argument (ironic, daca stai sa te gindesti) similar celui adus in Statele Unite de opozantii interventiei. Or, aici nu este vorba despre un razboi – nu de tipul Afganistan sau Irak, cel putin. (Iar in cazul Romaniei e vorba de o singura fregata de patrulare pentru intarirea embargoului – un gest mai degraba simbolic, dar un simbol care conteaza in ecuatia geopolitica.) Ceea ce lumea occidentala incearca acum reprezinta o premiera in lumea araba – lucrul de (aproape) buna credinta cu materialul clientului.

Revoltele din lumea araba prezinta o oportunitate unica.

In ciuda tuturor prognozelor "realiste", miscarea inceputa in Tunis se propaga cu repeziciune. S-a spus ca va esua in Egipt. N-a esuat. S-a spus ca va esua in Libia. Cu putin ajutor din afara, nu va esua – si tocmai in asta consta miza interventiei occidentale: nu doar in Libia, ci in tot castelul din carti de joc pe care-l reprezinta intreaga regiune, de la Siria la Bahrain, la Arabia Saudita si Iran. In urma cu vreo doua saptamini, un reporter de la "New York Times" a citat un senior de la Casa Alba (a carui identitate n-a dezvaluit-o) care, la rindul sau, l-ar fi citat pe Obama spunind: "Revolutiile de succes sint revolutiile organice". Informatia n-a fost confirmata de Casa Alba, dar nici infirmata.

La o prima vedere, declaratia pare de bun simt. O revolutie organica, de jos in sus, pornita dintr-o reala nemultumire populara, are mai multe sanse de izbinda decit una "artificiala", lipsita de suport popular. La o privire mai atenta, insa, toate revolutiile "organice" au folosit putin ingrasamint artificial pe ici, pe colo, si anume prin partile esentiale. Revolutia Americana a izbutit cu suport francez – un ajutor care, intr-o noua ironie a istoriei, a contribuit decisiv la secatuirea finantelor monarhiei franceze, cauza principala a izbucnirii … Revolutiei Franceze. Lenin a folosit bani germani, Mao a beneficiat de armament sovietic. Si, nadajduiesc, nimeni nu-si imagineaza ca revolutiile din Estul Europei, y compris Romania, ar fi fost posibile fara binecuvintarea Washingtonului si Moscovei.

Nu-si face nimeni iluzii ca vom avea regimuri democratice peste tot in lumea araba. Nu aceasta e miza – iar cine nu intelege, sa nu inteleaga. Dupa cum Obama a recunoscut in discursul de luni seara, "this change will make the world more complicated – for a while" ("aceasta schimbare va face lumea mai compicata – pentru o vreme"). Exista o multime de necunoscute in aceasta ecuatie, dar in aceasta mare de incertitudini un lucru e sigur: oportunitatea nu trebuie ratata.

Avem aici de-a face cu o noua generatie in lumea araba, o generatie care refuza sa ramina incremenita in proiect, iar interventia din Libia are menirea de a semnaliza dictaturilor din zona ca recursul la forta nu mai reprezinta o optiune viabila.

Este Occidentul complet dezinteresat? Nicidecum. Pe de o parte, avem gorila din sufragerie – petrolul din Libia si de aiurea (in treacat fie spus, China importa cel mai mult petrol din Libia, SUA, nimic). De buna seama ca Occidentul incearca sa se pozitioneze pe creasta valului pentru a-si pastra influenta in zona dupa schimbarile ce vor urma. Pe de cealalta parte, insa, lumii arabe i se ofera acum sansa de a-si confrunta propriii demoni, fara a mai putea apela cu usurinta la conspiratii din afara, iudeo-masonice, americane, sau mai stiu eu cum. Intregul esafodaj terorist anti-occidental se baza pe asemenea scenarii simpliste – vina, precum viata la Kundera, e in alta parte. Intotdeauna in alta parte. In varianta in care regimurile autoritare vor disparea – si aici se mizeaza pe efectul de domino din Europa de Est -, asemenea scenarii isi vor pierde rapid din puterea de atractie, cum au facut-o si la noi.

Cind votezi de buna voie pe cine votezi – si nu o data, nu de doua ori, ci in repetate rinduri -, e greu sa te mai convinga cineva ca vina e in alta parte.

Poate nu e democratie. Dar psiho-terapie e cu siguranta. N-a spus nimeni ca sa-ti infrunti propriii demoni e lucru usor. Dimpotriva. Daca nu ma credeti, priviti-va in oglinda. (Text preluat de pe site-ul www.contributors.ro)