Un prag mental

Recentele condamnari cu executare pentru unii fosti ministri, ba si pentru un fost prim ministru, au trezit o euforie in mintile unor romani, de parca le-a fatat vaca, ca si cum Domnul Dan Otevistu’ ar fi gasit-o in sfirsit pe Elodia. Pe forumurile internetice, in berariile patriei (aceste agore ale politicii romanesti inca de pe vremea lui Caragiale) se jubileaza ca-ntr-o juisare precoce, adolescentina: „Bine le-a facut, sa-i bage pe toti la bulau". Oamenii cu scaun la cap stiu insa ca astfel coruptia nu se stirpeste. Alti mureseni, alti remesi, alti nastasi vor veni la rind si vor fura in continuare din banul public. Cu alte cuvinte, coruptia nu va fi diminuata prin aceste condamnari atita timp cit nu vor diminua cauzele profunde ale aparitiei ei.

Insa, intr-adevar, aceste condamnari marcheaza, mi se pare, un eveniment de exceptie cu tripla semnificatie. Mai intii, este pentru prima data in istoria Romaniei cind se condamna cu executare la nivel atit de inalt. Daca gresesc, sa ma corectati. Al doilea, sa luam aminte: condamnarile sint, prin persoanele condamnate, transpartinice, ca si coruptia, de altminteri. Iar al treilea lucru mi se pare si mai important. A inceput sa se topeasca astfel, cum se topeste zilele acestea zapada asta murdara din orase, reciprocitatea in coruptie, paritatea la furat. Pina acum fiecare fura cind era la guvernare, stiind ca atunci cind veneau ceilalti la putere nu patea nimic, pentru ca se astepta la reciprocitate. Cind incep sa cada pesti mari dintr-o tabara, putem fi siguri ca vor cadea si din cealalta – ca doar paritatea si reciprocitatea se vor pastra! Si asa, incet-incet, intervenind si (pentru prima data!) teama autentica a coruptilor, am avea sanse ca procesul de diminuare a coruptiei sa inceapa. Parca nici nu mai conteaza ca Adrian Nastase intra sau nu intra efectiv la puscarie. Foarte important este ca precedentul s-a facut.

Revin insa la ce spuneam in primul paragraf. Cineva a zis (nu-mi amintesc cine) ca la razboi ai nevoie de baionete, in vreme ce pe timp de pace nu poti sta, nu te poti cocota pe baionete. Nu putem sta intr-un razboi-anticoruptie continuu, intr-o revolutie „la foc continuu", ca pe vremea comunista: „revolutie agrara", „revolutie culturala", etc. Procesele neintrerupte ale coruptilor nu constituie o solutie, nu elimina coruptia, ci numai niste corupti, al caror loc va fi ocupat imediat de altii.

Avem nevoie de o democratie normala, plicticos de normala, de cea mai obisnuita democratie, care sa departeze, fara baionete, pe potentialii corupti de „ciolan". Avem nevoie de separarea puterilor in stat, de transparenta deciziilor politice si juridice, de respectarea legilor existente si nu de interpretarea lor perversa, politicianista, de stavilirea tergiversarii proceselor si de multe alte marunte lucruri cu care se construieste o democratie. Caci o tara nu se face cu datul cu parerea despre fundul lui Boc, cum o face Crin Antonescu alaturi de vestita Cruduta, nu se face cu intaritarea populatiei de catre maidanezii mediatici ai lui Voiculescu si cu alte asemenea lucruri. O tara se face, cum scrie Mick Astner, cu lectia rabdarii si a reformarii tenace, pas cu pas. Dar ce sa stie cei care dorm sau chiulesc in Parlament, obsedati numai de propriile interese!?

Pe de alta parte, ma intorc si zic. Recentele condamnari nu trebuie sa ne deprime ca la o pogrebanie, ca dupa citirea unui articol de CTP. Dimpotriva, trebuie sa ne bucure intr-o anume masura. Ele, condamnarile acestea, le baga frica in oase si altora. Munca unor procurori si judecatori tineri, proveniti din noua generatie iesita dupa ’90, incepe sa-si dea roadele in intreg sistemul de justitie. Inchistarea  vechii justitii a ramas, vezi cazul lui Ninel Staicu, refardat de unii oameni din justitie curat ca lacrima, dar forta celor vechi a diminuat vadit. Noii procurori si judecatori par ca nu fac parte din vechiul sistem de tip „Voicu", cu ministri ai Justitiei proveniti din Securitate, cu un sistem autocratic, cu adevarat dictatorial, cum era cel al primului ministru Nastase. Cine si-ar fi inchipuit cu nu putin timp in urma o condamnare a atotputernicului Nastase, sub regimul caruia nu ajungeai director de scoala sau sef de salon la spital daca nu te treceai in PSD? Cine din justitie ar fi avut cutezanta sa il condamne, ba chiar cu executare?

Mai trebuie scos la iveala un lucru, pe care il face Dan Tapalaga in revista „22": „Insa justitia din Romania s-a eliberat in primul rind datorita presiunilor constante exercitate de Comisia Europeana prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). In absenta lui, existau toate premisele ca sistemul de justitie sa fie incalecat la fel ca in trecut. Care politician crescut in vechea mitologie accepta usor ca propriii primari, parlamentari si ministri pot cadea oricind in plasa justitiei? Cine se bucura, in realitate, de un inceput de justitie functionala, in afara de cetateanul de rind?"

Un prag mental, acela ca politicienii de rang inalt nu pot fi condamnati, s-a trecut. Dar acesta nu trebuie sa fie decit inceputul.

Nota.Valeriule Gherghel, sint destui cititori care asteapta sa-i incinti iarasi cu articolele tale la acest ziar. Cu voia ta, printre ei ma semnez si eu, ultimul pe lista.