Mielul. Ultima repriza.

duminică, 17 aprilie 2011, 13:06
3 MIN
 Mielul. Ultima repriza.

* Am intrat in Saptamina Mare, cu ultimele pregatiri. Si goana dupa miel a ajuns aproape de capat. Ne aflam tot in spatiul mioritic, tot la o stina, la stina "Oaie si ai sai" SRL, incercind sa aflam daca macar aici exista miei…

– Ma numesc, de familie, Ciobanu. Familia Ciobanu. Puteti sa-mi spuneti ciobanul Ciobanu. Prenumele de la botez e Ionel, Nelu. Fiind activitatea de stina, lumea imi zice Mielu’. De aici si pseudonimul meu artistic, Mel.

– Cine-i Oaie, din denumirea stinei?

– Un Oaie concret nu exista, e o gluma de-a noastra. Adica unul intreaba "Cine-i Oaie?", iar noi raspundem cu rima, cum ar fi bucalaie, ploaie… Generic, Oaie e oricare oaie de la noi.

– Domnule Ciobanu, la dumneavoastra este o predestinare a numelui…

– Adica?

– Pai, va cheama Ciobanu si sinteti cioban, nu?

– Nu m-am gindit la asta! Ciobanu era porecla lui bunelu’, nu fiindca era cioban, ci pentru maniere. De fapt, am un var care numele lui de familie e Popa si e popa la ei in sat! Popa Popa!

– Cum faceti fata cererii? Romanii nu se inghesuie la carnea de oaie in restul anului, dar de Pasti vor si ei un drob, o friptura, un bors de miel…

– Daca ar minca oaie tot anul, s-ar pricepe mai bine. Asa, contact cu mielul doar de Pasti, e ca si cum ai incerca sa cinti la drimba o data pe an: n-ai cum, trebuie exercitiu zilnic, sustinut.

– Ce legatura are cu lipsa mieilor?

– Daca investitorii imobiliari n-au bani, nu mai vin sa cumpere de la noi brinza, deci nici noi nu avem sa cumparam furaje, hormoni de crestere, coloranti…

– Coloranti? La ce va trebuie? Doar sinteti oieri!

– Urmarim trendurile si simtim ce se va purta, deci intimpinam cererea. Coloram si avem oile gata vopsite modern…

– Si nu se duce vopseaua la ploaie? Nu e o escrocherie, de fapt?

– Nu, ca le punem colorantul in mincare! Dar acum n-avem bani de vopsea, nici de hormoni de crestere, fara de care nu se poate face zootehnie intensiva, asadar berbecii ramin mici, oile-s de doua palme, cit pisica…

– Si ce legatura are asta cu faptul ca lipsesc mieii?

– La cit de mici sint animalele, le vindem drept miei. Multi vad, putin cunosc!

– Dar berbecii n-au coarne?

– Da’ eu n-am fai?

– Si lumea nu se prinde ca nu-i miel fraged, ci berbec batrin, atos si noduros?

– Da’ ce, scrie pe miel seria de fabricatie si numarul?

– Doar asa intimpinati dumneavoastra cererea?

– Si altfel! Am vazut ca toti merg pe ecologie, reciclare, ONG-urile cica sa salvam planeta, ca incalzire globala… Ideea am preluat-o de la Craciun, cind romanii cumpara brazi artificiali, ii impodobesc, si dupa Sarbatori ii baga in debara sau in pod, pina la anu’. Asa am facut mielul ecologic, refolosibil, cu care clientul se lauda la cunoscuti, apoi, dupa Pasti, il duce in pod.

– Cum e mielul refolosibil?

– Este varianta din plus; dupa Pasti se da copiilor, sa se joace cu el, dar cam tine praful. Avem si mielul gonflabil. Il poti umfla cit de tare vrei, ca rezista. Doar atit, sa aiba omul grija cind il umfla, sa nu-l scape, ca face flopflopflop! si zboara prin camera, poate mai darima vreun bibelou!

Comentarii