Stiri mai vesele intr-o tara mai trista

duminică, 08 iulie 2012, 18:25
3 MIN
 Stiri mai vesele intr-o tara mai trista

* Fiindca televiziunile, mai toate, au luat-o razna de tot, pe toate partile, la fel ca oamenii politici (cu care, de altfel, si seamana, unele dintre ele, la populism si la lipsa de oase care sa tina corpul drept), fiindca pe micile ecrane am tot vazut, in ultima vreme, doar chestii care ne enerveaza, chestii care se repeta, precum si chestii care ne enerveaza si se repeta, preferam sa ne aplecam asupra unor lucruri mai placute, mai de sezon (chiar daca, pentru unii, aceasta parte a sezonului, vorbind din punct de vedere al temperaturilor, nu e chiar placuta). La situatia economica de acum, situatie care este, vorba aia, romanii aflati in aceste zile la mare, pe Litoral, se vad obligati sa aleaga produse de tip "2 in 1" si sa imbine utilul cu placutul, gasind motive de distractie si de voie buna in orice, pe motiv ca banii nu le ajung si pentru una si pentru cealalta, luate separat. De pilda, o firma care se ocupa cu cresterea si ingrasarea porcinelor a sponsorizat cu materie prima concursurile de manjit cu namol terapeutic puturos. Proba de uns-viteza „Hai la ghiol, la Tekirghiol, sa ne dam pe fundul gol!" a fost castigata de domnul Hanibal Lefter, contribuabil cu mare experienta in domeniu, fiind bugetar cu salariu minim pe economie, deci inglodat in datorii la banci. Pe locul al doilea s-a clasat Patrut Liliac, nebugetar, bautor de inalta calificare, la fel de inglodat in datorii, insa doar la bufetul din cartier.

* Doamna Anemona Zombie, aflata la tratament cu familia, a spalat de namol toti copiii de pe plaja pana sa dea de fiul sau, Mardare, pe care il rugase sa pazeasca putin cearsaful, cat merge ea la WC. Pe aceeasi plaja, Itic Spiderman, contabil, a pocnit sase copii unsi cu namol, confundandu-i cu nepotelul sau, Costelus.

* Pe malul lacului Tekirghiol s-a aflat si bietul domn Romeo Conserva, proaspat parasit de aleasa inimii sale, Zamfira Zumzaiala. El s-a aflat acolo deoarece a vrut sa-si incheie socotelile cu viata, inecandu-se. De mai multe zeci de ori a incercat sa se arunce in apa, dar aceasta, extrem de sarata, l-a tinut la suprafata, ca pentru a-i demonstra ca viata merita traita. Intr-un tarziu a realizat si el acest lucru, deci s-a imbracat si a plecat, vesel, topaind de bucurie, spre noi orizonturi, spre un viitor fericit, dar a alunecat pe o bucata de gheata aruncata langa un chiosc cu bere rece si s-a infipt intr-o tepusa de la o frigaruie, aruncata de un turist nesimtit. Prin urmare, viata e plina de meandre, ca un rau serpuit, nici nu stii ce iti rezerva!

* Tot un fel de concurs de uns cu namol s-a desfasurat si acum doua zile; a fost destinat in exclusivitate femeilor, s-a intitulat „Miss Purcica" si s-a tinut pe plaja nudistelor de pe malul lacului Tekirghiol. Cele mai fisnete si mai pline de forme reprezentante ale sexului frumos, imbracate doar in malul posedand proprietati binefacatoare, au defilat prin fata juriului, iar concursul s-a bucurat de un public entuziast din clipa in care un calator dintr-un tren care venea din Moldova si se ducea spre Mangalia, trecand pe la doar cativa metri de locul desfasurarii, a tras semnalul de alarma, iar pasagerii au coborat sa pozeze cu telefoanele mobile si chiar cu cele fixe! Vom reveni!

Comentarii