45.000 de botosaneni sufera de boli psihice

duminică, 15 februarie 2009, 22:06
3 MIN
 45.000 de botosaneni sufera de boli psihice

 Medicii sustin, insa, ca numarul celor care sufera de depresii si alte afectiuni este mult mai mare. Acest lucru este dovedit si de faptul ca tot mai multi oameni vorbesc "singuri", isi umplu casele de gunoaie, se sinucid sau isi omoara semenii fara a avea nici cea mai mica motivatie. Sunt semnele unei sanatati mintale tot mai precare a populatiei, dar si ale unui sistem sanitar de specialitate care incepe sa fie depasit.

Depresii incheiate cu gesturi extreme

Rusinea este principala cauza care ii face pe botosaneni sa nu bage in seama tulburarile psihice, desi netratate acestea le pot fi fatale atat bolnavilor, cat si celor din jur. Mai grav, in judet nu se stie cu exactitate cati bolnavi sunt si in ce proportie numarul lor creste de la an la an. Depresia, atacurile de panica, schizofrenia, tulburarile psihice cauzate de alcoolism, droguri si stres sunt principalele boli psihice care afecteaza populatia judetului. De altfel, studiile din ultimii ani arata ca depresiile sunt boli din ce in ce mai raspandite in intreaga lume, iar judetul se conformeaza "trend-ului" mondial. "Un depresiv netratat isi pierde incet-incet pofta de viata, independenta, capacitatea de munca si ajunge sa se izoleze social. Unii se refugiaza in alcool, droguri sau medicamente si unu din zece ajunge sa-si puna capat zilelor", a precizat un medic specialist din cadrul Spitalului de Psihiatrie Botosani.

Statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca in lume exista peste 400 milioane de oameni cu tulburari mintale si ca una din patru persoane a facut anul trecut cel putin un episod depresiv. Mai mult, Indexul European de Sanatate pe 2008, document ce reprezinta o cercetare comparativa a sistemelor de profil din Uniunea Europeana, a plasat tara noastra pe penultimul loc la gradul de satisfactie, in materiale precizandu-se ca 54% din populatie risca sa sufere in perioada urmatoare un episod de depresie sau o afectiune psihica mai grava. Fiind vorba despre o tara in tranzitie, in Romania rata de crestere a numarului de tulburari psihice este cu mult peste media continentului, lucru confirmat si de datele Institutului National de Statistica.

Potrivit Comisiei de Psihiatrie a Ministerului Sanatatii, peste 10% dintre romani sufera de o afectiune psihica. Cel mai des intalnite sunt depresia, schizofrenia si tulburarile obsesiv-compulsive. Mai grav este ca multi evita cabinetele de psihiatrie si chiar nu accepta ca au o problema psihica, de teama sa nu fie izolati de societate.

Doar jumatate dintre bolnavi sunt tratati

In Romania sunt 1.000 de psihiatri la aproximativ 22 milioane de oameni, in timp ce in Ungaria, 1.000 de psihiatri raspund de 10 milioane de persoane. Ca urmare a acestei crize de medici, procentajul persoanelor tratate de diferite afectiuni psihice ajunge pana la maxim 50% din numarul celor diagnosticate, in timp ce in alte tari acesta ajunge la circa 70% din numarul total de bolnavi psihic.

Bolile psihice nu au leac, dar printr-un tratament medicamentos adecvat, pacientii pot duce un trai decent. Insa din cauza fondurilor insuficiente alocate de autoritatile sanitare acestui domeniu, situatia accesibilitatii la medicamente a pacientilor este dezastruoasa in continuare. Avalansa de cazuri face ca pacientii sa fie cazati si cate doi in pat sau externati mai repede pentru ca altii vin din urma. Acest lucru obliga insa crearea unui sistem de supraveghere si tratament al bolnavilor la domiciliu, care insa este inexistent.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii