Paul Mustiata imobilizat dupa accidentul la vanatoare

vineri, 16 octombrie 2009, 21:18
2 MIN
 Paul Mustiata imobilizat dupa accidentul la vanatoare

Desi initial rana nu parea foarte grava, in sala de operatii medicii au descoperit ca glontul a distrus o parte din capsula articulara si extremitatea inferioara interna a femurului, dar si o parte din ligamente. Prima operatie a durat aproape trei ore, timp in care o echipa de ortopezi a reconstruit capsula articulara, dar si bucata de femur.

Fostul oficial a fost supus vineri unei noi interventii, prin care i s-a facut o grefa de piele de dimensiuni apreciabile, in zona afectata de impactul glontului cu tegumentul. "Medicii sunt de parere ca peste aproximativ patru luni pacientul va putea din nou pune piciorul in pamant, urmand ca perioada de recuperare sa depinda si de capacitatea de efort si de vointa acestuia", a precizat un reprezentant al Spitalului Judetean.

Medicii spun ca dupa aproximativ doua saptamani Paul Mustiata va putea fi evaluat corespunzator si se va sti cu exactitate perioada de convalescenta.

Fostul adjunct din cadrul Fiscului a declarat joi ca a fost victima propriei neatentii. Acesta a sustinut ca era la vanatoare „la dibuit" in zona padurii Codreni, cand s-a indepartat de grupul cu care venise, iar la un moment dat a alunecat pe un covor de frunze umede si a cazut pe o portiune de sapte metri de panta. In acel moment arma sa de vanatoare, calibrul 30-06 s-ar fi descarcat accidental, glontul lovindu-l in piciorul drept.

Vanatoarea prin "dibuire" este considerata una dintre cele mai periculoase, fiind sinonima cautarii vanatului prin padure. Vanatul nu se asteapta in locul unde este obisnuit sa treaca si nu este haituit.

Cartusul este folosit pentru vanatul mijlociu si mare

Cartusul de calibrul 30-06 este o versiune usor modificata a celui adoptat de Armata SUA in 1906 pentru carabina Model 1903 Springfield A-3. Cartusul original din 1903 avea un proiectil de 14,25 grame, cu cap rotund si o viteza de 765 metri pe secunda. In timp greutatea a fost redusa la 9,7 grame, obtinandu-se o crestere a vitezei pana la 822 de metri pe secunda. In plus gatul tubului a fost scurtat. Acest model imbunatatit a fost denumit "Ball Cartridge, Cal. 30, Model 1906", pe scurt 30-06.

In Europa 30-06 este cunoscut ca 7,62×63 si este cel mai raspandit calibru, fiind folosit la aproape toate speciile de vanat mijlociu si mare.

Viceprimarul Alexa, internat la Bucuresti

Viceprimarul Catalin Alexa a suferit joi dimineata o interventie chirurgicala la colon. Edilul a declarat ieri ca interventia nu a fost una dificila, insa a fost necesara pentru a preintampina eventuale complicatii. Catalin Alexa a fost operat la Spitalul CFR din Bucuresti.

Contactat telefonic, el a declarat ca se simte bine si ca in cateva zile se va externa. "Trebuie sa avem grija si de sanatate", a mai spus oficialul botosanean.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii