Pedepsiti pentru dreptate pe cont propriu

miercuri, 15 aprilie 2009, 21:23
3 MIN
 Pedepsiti pentru dreptate pe cont propriu

Sambata trecuta, gestionarul unui magazin alimentar din comuna George Enescu s-a ales cu dosar penal pentru furt dupa ce a recuperat cu forta o datorie de la o sateanca. In octombrie 2008, locatarii unui bloc au sechestrat autoturismul administratorului unei firme care le-a promis din luna iunie ca le va asigura termoizolatia blocului, dar nu s-a tinut de cuvant. Iar exemplele pot continua.

De altfel, politistii recunosc ca in ultimii ani au existat zeci de cazuri in care botosanenii au incercat sa-si faca dreptate pe cont propriu. „Au fost cazuri in care diverse persoane au incercat sa-si recupereze banii sau diverse obiecte imprumutate fara a mai apela la instanta civila. Practica judiciara a stabilit ca si in astfel de cazuri este vorba de savarsirea unei infractiuni, cum ar fi furt calificat sau, mai grav, talharie, daca se foloseste violenta", spune comisarul Manuela Ieremie, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie.

Pe aceeasi linie se plaseaza si procurorii care sustin ca, oricat de justificata ar parea pentru unii o astfel de recuperare fortata, legea penala ii sanctioneaza pe cei care isi fac dreptate singuri. „Chiar daca ei nu au perceput ca au comis o infractiune, ocolirea cadrului legal nu ii scuteste de raspundere penala. De altfel,ei nu au beneficiat niciodata de circumstante atenuante", spune procurorul Aurel Simion, purtator de cuvant in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani.

Condamnat dupa ce s-a razbunat pe partenerul de afaceri

Cel mai bun exemplu este cel al omului de afaceri sucevean Viorel Negru care in vara anului 2000 a derulat mai multe afaceri cu o firma din Bucuresti prin intermediul dorohoianului Dan Ungureanu si in urma carora a fost tepuit cu aproape 30.000 de euro.  Suceveanul a incercat sa-si recupereze banii insa, pentru ca fostii parteneri il evitau, pe 24 august 2000 a luat trei barbati, au mers la Dorohoi, la locuinta lui Dan Ungureanu, au intrat in casa peste el, l-au bagat in portbagajul masinii si l-au dus la Suceava, unde l-au inchis si batut, mai multe ore, intr-o camera de motel. Arestat si eliberat o luna mai tarziu, Viorel Negru a fost condamnat de Judecatoria Dorohoi la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru lipsire de libertate si violare de domiciliu. Anul trecut, acesta a mai comis o alta fapta penala, iar suspendarea a fost ridicata. Astfel, Viorel Negru risca sa ajunga dupa gratii.

Persoanele sanctionate dau vina pe legislatia greoaie

Indiferent de sanctiunile dispuse de instanta, cei implicati au acuzat de cele mai multe ori ineficienta actului de justitie. Astfel, pentru recuperarea unei datorii, orice om trebuie sa se adreseze instantei. Problema e ca fiecare actiune de acest gen este taxata cu 10% din valoarea sumelor pretinse. Mai mult, procesele dureaza cate doi-trei ani, interval in care bunul imprumutat isi pierde valoarea. Si, chiar daca cel pagubit are castig de cauza, pentru recuperarea bunurilor imprumutate acesta trebuie sa apeleze, de regula, la serviciile unui executor judecatoresc care il taxeaza pentru serviciile prestate. In tot acest peisaj cetos, un singur aspect este clar, staff-ul Politiei, al Ministerului Public, al Justitiei ar trebui sa adopte o strategie pentru corijarea acestor aspecte grave la care s-a ajuns, in ani, prin ignorarea sau tolerarea unor abuzuri si prin acceptarea unui sistem de justitie extrem de greoi.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii