Fara centura de siguranta! 11 boli ii pot scuti pe soferi de portul centurii

marți, 20 martie 2012, 22:30
2 MIN
 Fara centura de siguranta! 11 boli ii pot scuti pe soferi de portul centurii

11 boli ii pot scuti pe soferi de portul centurii de siguranta. Desi conducatorii auto si pasagerii sint obligati ca, in timpul deplasarii pe drumurile publice, sa poarte centura de siguranta, persoanele care sufera de anumite boli grave sint scutite de aceasta obligatie. Cu un certificat medical, din care sa reiasa afectiunile de care sufera, soferii si pasagerii pot scapa de amenzile aplicate de politistii de la Circulatie in cazul in care sint prinsi in offside in trafic. Afectiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranta sint prevazute intr-un ordin al Ministerului Sanatatii ce stabileste lista bolilor pentru care se excepteaza de la portul centurii de siguranta ocupantii unui autovehicul cu o capacitate mai mica de 3,5 tone. Astfel, potrivit acestui act normativ, afectiunile care contraindica purtarea centurii de siguranta sint: sindroame hemoragipare, sindroame tumorale abdominale (splenomegalie, organomegalie, adenopatii masive),
leucemii acute si cronice, mielom multiplu, limfoame maligne, ciroza hepatica si cancerul hepatic cu ascita voluminoasa, status post toracotomie si sternotomie pentru diferite operatii toracice, 3 luni postoperator, by-pass extraanatomic axilo-femural, pace-maker cardiac recent montat, afectiuni acute ale sinului sau obezitate care impiedica inchiderea centurii de siguranta. „Portul centurii de siguranta contribuie cu pina la 93-98% la reducerea gradului de victimizare in urma producerii unui accident rutier. Celor care sufera de anumite boli si nu pot purta centura de siguranta, li se recomanda sa-si ia alte masuri de precautie pentru ca riscul de ranire este foarte mare in cazul producerii unui accident", a precizat inspectorul Catalin Manea, din cadrul Serviciul de Politie Rutiera. Certificatul medical de scutire pe motiv medical grav se elibereaza intr-un exemplar, la cerere, de catre medicii din orice unitate sanitara in evidenta careia se afla persoana care solicita acest act. De asemenea, medicul care a eliberat certificatul medical de scutire pe motiv medical grav nu este raspunzator pentru consecintele neutilizarii centurii de siguranta. In orice alta situatie, lipsa centurii de siguranta constituie contraventie atit pentru sofer, cit si pentru pasagerii unui autoturism.

Sursa: ZIARUL de VRANCEA

Comentarii