„Generalul” Bostan a fost demis pentru spaga de la bac

joi, 26 august 2010, 21:41
5 MIN
 „Generalul” Bostan a fost demis pentru spaga de la bac

Pedelistii s-au hotarit sa faca putina ordine in Inspectoratul Scolar Judetean inainte de debutul noului an scolar. Ministerul Educatiei a decis pentru a treia oara suspendarea din functia de sef al invatamintului vrincean a liberalului Iordache Bostan, la o luna si jumatate dupa ce profesorul de matematica din Adjud a fost trimis in judecata de catre DNA, la pachet cu sotia sa si o duzina de profesori, sub acuzatia de fraudare a examenului de bacalaureat din 2008. Decizia prin care Bostan a fost suspendat din functie a ajuns miercuri seara la sediul Inspectoratului Scolar, unde Bostan a lucrat pina tirziu pentru a pune unele lucruri in ordine. De ieri dimineata, primul om din ISJ a devenit, prin detasare in interesul invatamintului, profesorul Stan Rogoz, unul dintre adjunctii fostului "general", sustinut de PDL. Conform ordinului de numire, Stan Rogoz va tine locului fostului sau sef pina pe 31 august, cind se termina anul scolar 2009-2010. Deocamdata nu se stie cine va fi avansat in functia de "general" intrucit organigrama Inspectoratului Scolar a fost aerisita si se va renunta la unul dintre adjuncti. Surse din PDL spun ca inainte de inceperea noului an scolar vor fi inlocuiti si unii inspectori scolari.

"Detasat" la Tribunal

Temeiul legal invocat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in ultima suspendare a lui Iordache Bostan din functia de inspector general al ISJ Vrancea este articolul VIII din contractul de  management educational incheiat la investirea in functie. Acesta prevede suspendarea de drept a contractului de management "in cazul in care impotriva managerului educational a fost formulata plingere penala sau a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pina la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti". Or, in cazul "generalului" Bostan, plingerea penala a fost formulata de mai multe persoane catre DNA- Serviciul Teritorial Galati in urma cu doi ani, care de altfel a si inregistrat pe rolul Tribunalului Galati, la data de 12 iulie 2010, trimiterea in judecata a unui numar de 21 de invinuiti pentru diferite fapte de coruptie, in dosarul 6707/121/2010. Procesul coruptiei din invatamint va debuta pe 12 octombrie si, conform rechizitoriului intocmit de procurori, care are nu mai putin de 9 volume, in sarcina invinuitilor, printre care se numara "generalul" Bostan dar si sotia sa, Mariana Bostan, "s-au retinut infractiunile de trafic de influenta si folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. "Inculpata Bostan Mariana a pretins si primit suma de 750 lei de la o denuntatoare pentru a interveni pe linga sotul sau, inculpatul Bostan Iordache, inspector scolar general si presedinte al Comisiei judetene de bacalaureat Vrancea, in scopul ca acesta sa-si exercite autoritatea si influenta asupra profesorilor examinatori, pentru ca fiul denuntatoarei sa promoveze examenele orale la limba si literatura romana si limba franceza. In plus, in cursul zilei de 24 iunie 2008, Bostan Iordache, in virtutea functiei sale, a intervenit pe linga inculpata Alexandrescu Anca Sonia pentru ca aceasta sa acorde nota maxima unui numar de trei candidati la disciplina limba franceza – proba orala", mai spun procurorii anticoruptie in rechizitoriul intocmit in dosarul numit generic "Spaga la Bac" din 2008.

A contestat contractul de management cu doua zile intirziere

Ulterior, Iordache Bostan a declarat ca plingerea a fost facuta de o verisoara a sotiei sale, cu care nu s-ar impaca prea bine. Intrebat despre dosarul in care este invinuit pentru fapte de coruptie, Bostan a declarat ca este nevinovat. "Nu este nimic adevarat si veti vedea asta la finalul procesului. Nu am nici o legatura cu ceea ce au insiruit procurorii acolo", declara el in urma cu doua saptamini. Mai mult, legat de prevederea care ii suspenda contractul de management in cazul in care este cercetat pentru fapte penale, "generalul" a precizat ca a contestat-o la Curtea de Apel Galati, sectia de Contencios Administrativ. Procesul cu ministerul va avea loc pe 19 octombrie, iar cererea a fost inregistrata la instanta la doua zile dupa ce a fost trimis in judecata, respectiv pe 14 iulie. "Am contestat acea prevedere din contractul de management, nu stiu inca cind va fi termenul", spunea Bostan in urma cu trei zile. Dupa suspendarea sa din functie, respectiv ieri dupa amiaza, profesorul de aceasta data Iordache Bostan a refuzat orice declaratie catre Ziarul de Vrancea si a amenintat chiar ca va da publicatia in judecata in cazul in care va fi citat legat de comentariile referitoare la recenta decizie a MECTS. Fostul sef al scolilor este suparat pentru ca ziarul nostru a criticat in mai multe rinduri prestatia sa discutabila in contextul trimiterii in judecata pentru compromiterea examenului de maturitate. De altfel, pe parcursul mandatului, Iordache Bostan a avut mai multe iesiri colorate, la un moment dat reusindu-i "performanta" de a se premia singur cu o diploma pentru organizarea unui simpozion.

Bostan isi pune iar la treaba avocatul

Prima suspendare din functia de inspector general a profesorului Bostan a fost facuta in luna mai 2009, prin Ordinul 3.853 din 06.05 2009, semnat de ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii condus atunci de Ecaterina Andronescu. Pe 20 mai 2010, Curtea de Apel Galati a pronuntat o sentinta favorabila lui Bostan, anulind ordinul emis cu un an in urma de MECI . Pina la acea data insa, seful scolilor vrincene mai cistigase tot la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Galati si suspendarea temporara a deciziei Ministerului Educatiei, respectiv revenirea sa pe functie. Anul acesta, pe 1 aprilie 2010, Bostan a fost suspendat din nou din functie de catre ministrul Petru Funeriu. Motivul a fost, neoficial, legat de modul in care, in 2007, a gestionat achizitia a 99 de microbuze pentru scolile din cinci judete, printre care si Vrancea. Doar 76 de microbuze au fost efectiv livrate in 2007, restul fiind aduse cu o intirziere considerabila, in 2008. Pe 20 mai, Iordache Bostan a revenit pe functia de inspector general, dupa victoria de la Curtea de Apel Galati, cu toate ca, in mod suspect, nici un alt act administrativ sau hotarire judecatoreasca nu suspenda aplicarea ordinului semnat de Funeriu pe 1 aprilie 2010. Toate aceste schimbari si reveniri in functie i-au creat liberalului o imagine de "invincibil", cu atit mai mult cu cit democrat-liberalii vrinceni nu au reusit sa-si impuna favoritul oficial in functia de sef al scolilor. Este vorba despre profesorul Danut Popoiu care, ca si Bostan, s-a mai aflat in fotoliul de inspector general. Bostan este membru al Biroului Politic al PNL Vrancea si a declarat in mai multe rinduri ca isi doreste sa candideze la functia de primar al Adjudului. Catalin Popescu, la rindul sau membru al Biroului Politic al PNL, a declarat ca formatiunea politica pe care o reprezinta il sustine in continuare pe Bostan. "Din punctul nostru de vedere, ca inspector general, dl Bostan si-a facut treaba bine. Modalitatea in care a fost insa schimbat lasa loc la interpretari", a declarat  Catalin Popescu. In cursul zilei de ieri, Iordache Bostan nu a venit la sediul ISJ, insa, cu o seara inainte a participat la videoconferinta cu ministrul de resort in calitate oficiala, spre surprinderea celor care stiau din surse politice ca actul de demitere a sosit. Desi adresa privind suspendarea sa a ajuns la ISJ miercuri, in jurul orelor 16.00, Bostan nu a spus nimic adjunctilor sai. Probabil in speranta ca se va intoarce in curind, asa cum le-a transmis colegilor sai.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii