Ger de crapa pietrele

vineri, 22 ianuarie 2010, 21:19
4 MIN
 Ger de crapa pietrele

Meteorologii au emis o atentionare Cod Galben de ger, valabila de vineri seara pina miercuri dimineata, in aproape toate judetele, cu exceptia vestului tarii, fiind prognozate temperaturi minime in timpul noptii de pina la minus 25 de grade.

Potrivit avertizarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, incepind de vineri seara, ora 22.00, pina miercuri, 27 ianuarie, ora 8.00, in estul, sudul si centrul tarii vremea se va mentine geroasa, mai ales in cursul noptilor si al diminetilor, astfel incit temperaturile minime nocturne se vor incadra in general intre minus 25 si minus 15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative. In regiunile sud-estice, de vineri, ora 22.00, pina duminica, ora 8.00, vintul va prezenta intensificari, cu viteze de pina la 70 – 75 de kilometri pe ora, spulberind si viscolind zapada si determinind local scaderea indicelui de racire sub pragul critic de minus 32. In zona Roman sint asteptate temperaturi cuprinse intre -18 si -12 grade Celsius simbata, intre -14 si -22 duminica, respectiv intre -11 si -19 grade Celsius, luni.

Avertizarea de Cod Galben a pus in alerta cadrele medicale de la Spitalul Municipal de Urgenta Roman, care se astepta ca, in acest sfirsit de saptamina, la spital sa ajunga tot mai multi oameni ai strazii. Mai mult, desi in aceasta saptamina nu a fost ger, mai multe persoane fara adapost au ajuns pe patul spitalului cu degeraturi ale membrelor.

Cazurile sociale, cazate in spitale

In aceasta perioada cu temperaturi extrem de scazute, Ministerul Sanatatii a facut mai multe recomandari populatiei. Astfel, cetatenii trebuie sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig. In cazul in care este necesara deplasarea in spatii deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate – caciuli, manusi etc. Populatia trebuie sa consume alimente bogate in proteine si grasimi nesaturate, fructe, legume si sa evite consumul bauturilor alcoolice. Parintii trebuie sa acorde o atentie speciala copiilor – trebuie evitate situatiile in care acestia sint lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate. De asemenea, in aceasta perioada nu sint recomandate transporturile pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator.

Persoanele virstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, trebuie sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute. Se mai recomanda incalzirea corespunzatoare a locuintelor si a spatiilor inchise de locuit si evitarea utilizarii instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon.

In plus, oamenii trebuie sa evite expunerea prelungita a miinilor si picioarelor la temperaturi scazute, pentru a se feri de degeraturi (in acest caz, trebuie evitata automedicatia si este recomandata consultarea unui medic).

Ministerul Sanatatii a realuat atentionarea catre directiile de Sanatate Publica judetene de a lua toate masurile care se impun la nivelul unitatilor sanitare, astfel incit acestea sa poata primi, tria si interna un numar mai mare de pacienti, pe perioada Codului Galben. De asemenea, serviciile de ambulanta judetene si SMURD vor fi avertizate sa suplimenteze, pentru aceasta perioada, numarul de echipaje si sa doteze corespunzator masinile de interventie.

Salariatii trebuie protejati de vremea geroasa

In urmatoarele zile, in judetul Neamt sint asteptate temperaturi mai mici de minus 20 de grade Celsius. In astfel de conditii ale vremii, angajatorii au, conform legii, o serie de obligatii privind asigurarea sanatatii salariatilor. Masurile ce trebuie luate de angajatori sint reprezentate de distribuirea a 0,5 litri – un litru de ceai fierbinte fiecarui salariat per schimb, acordarea de pauze angajatilor pentru refacerea capacitatii de termoreglare a organismului (in spatii cu microclimat corespunzator), precum si asigurarea echipamentului individual de protectie, in cazul salariatilor care lucreaza in aer liber. Astfel de masuri se iau atunci cind temperatura aerului scade sub minus 20 de grade Celsius sau cind temperatura aerului poate fi echivalata cu acest nivel, in conditii de vint intens.

In situatia in care temperaturile sint foarte scazute, dupa caz, angajatorii pot decide reducerea duratei zilei de lucru, esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru sau intreruperea colectiva a lucrului, cu asigurarea continuitatii activitatii in locurile in care aceasta nu poate fi intrerupta. Pe durata intreruperii colective a lucrului, contractele individuale de munca ale salariatilor se mentin, iar perioada de intrerupere constituie vechime in munca.

De asemenea, pentru prevenirea imbolnavirilor determinate de munca in conditii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie sa asigure controlul medical periodic al salariatilor si sa reduca programul de lucru sau sa ofere, temporar, un alt loc de munca salariatilor cu diverse afectiuni care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme. Incalcarea acestor obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de catre inspectorii de munca. Amenda este cuprinsa intre 1.500 si 2.500 de lei.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii