Peste 75 miliarde lei vechi are de recuperat Primaria Suceava din amenzile restante

miercuri, 31 martie 2010, 19:09
3 MIN
 Peste 75 miliarde lei vechi are de recuperat Primaria Suceava din amenzile restante

In acest an, poate mai mult decat in anii precedenti, data fiind situatia economica dificila in care se gaseste, Primaria Suceava va face demersuri pentru recuperarea banilor de la sucevenii care au primit amenzi si au uitat sa le plateasca. Valoarea totala a acestor amenzi restante, calculata incepand cu anul 1999, se ridica la 7.596.190 lei noi, din care 4.280.623 lei sunt amenzi de circulatie iar 3.315.767 amenzi contraventionale.

Daca municipalitatea ar gasi o metoda mai eficienta de a-i determina pe suceveni sa-si plateasca amenzile vechi, cele 75 miliarde lei vechi, directionati integral catre Bugetul Local, ar prinde bine pe timp de criza. Pana in prezent, pentru a intra in posesia sumelor respective, in mare parte provenind din amenzi date persoanelor fizice, Primaria a recurs la numeroase actiuni, precum popriri la locul de munca, executare silita si chiar a conditionat eliberarea actelor de plata amenzilor restante. Cu toate acestea, nu se incaseaza in medie decat 10 miliarde lei vechi anual, insa primarul Ion Lungu este hotarat sa intensifice actiunile de recuperare a banilor si sa reduca din valoarea acestor amenzi, recurgand mai mult la popriri la locul de munca si mai putin la executari silite.

"Sunt, in principal, amenzi date persoanelor fizice. Aici este mai greu de executat. Am incercat sa facem popriri la locul de munca. Sunt institutii care ne-au acordat sprijinul, altele nu ni l-au acordat. Este destul de greu, dar totusi avem rezultate si vom actiona in continuare pe aceasta cale. Nu sunt de acord cu actionarea in judecata pentru a presta munca in folosul comunitatii, pentru ca, daca aceste persoane nu sunt in stare sa-si plateasca amenzile, in niciun caz nu vor lucra cu devotament pentru Primarie. Asadar, vom face tot ce este posibil sa recuperam acesti bani de care avem nevoie", a declarat Ion Lungu. Edilul sef a mai explicat ca sunt foarte multe persoane fizice care au cumulat un numar semnificativ de amenzi, unele vechi de zece ani, si ca Primaria duce de cativa ani buni o lupta cu executarile silite in cazul acestora. Pe unii dintre sucevenii care au uitat sa-si plateasca amenzile Primaria ii constrange sa dea banii atunci cand acestia au o problema si se adreseaza autoritatii locale sau atunci cand doresc eliberarea unui act, in special a certificatului fiscal. 

Daca la persoanele fizice mai eficienta este poprirea pe salarii, referitor la persoanele juridice, potrivit lui Ion Lungu, Primaria apeleaza cel mai adesea la executarea silita, prin deplasarea la fata locului a personalului de specialitate din cadrul Primariei, impreuna cu executori judecatoresti.

Cea mai mare amenda este de 500 milioane lei vechi, pe numele unei singure persoane

Unii suceveni au fost mai putin norocosi si au primit amenzi usturatoare, pe care nu au avut cum sau nu s-au obosit sa le plateasca ani de-a randul. Cea mai mare amenda neachitata, in valoare de 500 milioane lei vechi, a fost data in anul 2007 unui cetatean din Burdujeni, prins in timp ce transporta tigari de contrabanda, iar o alta, in valoare de 100 milioane lei vechi, a fost data unui alt sucevean care a montat o statie GPL in municipiul Dorohoi fara autorizatie, iar exemplele pot sa continue.

Potrivit primarului Ion Lungu, faptul ca unele persoane au mai multe domicilii ingreuneaza identificarea lor si recuperarea banilor, dar chiar si in aceste conditii se doreste reducerea numarului si a contravalorii amenzilor restante.

Cu cat exista mai multi contravenienti, cu atat bugetul teoretic al Primariei este mai mare, insa edilul sef a precizat ca nu doreste sa ia masuri drastice asupra celor care se afla in contravenienta, indemnandu-i sa achite de buna voie amenzile restante.

"Ar fi de preferat sa se modifice legislatia, pentru ca, de pilda, in alte state, atunci cand nu platesti o amenda, risti sa faci inchisoare. La noi legea este mai permisiva", a mai adaugat Ion Lungu.

Din 1990, Primaria asteapta sa primeasca banii aferenti unui numar de 51.123 amenzi neachitate.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii