Politia Comunitara Vaslui, plina de fini, nasi si cumetri!

miercuri, 28 iulie 2010, 20:57
2 MIN
 Politia Comunitara Vaslui, plina de fini, nasi si cumetri!

Legaturile de rudenie din cadrul Politiei Comunitare Vaslui si care il au in centru pe chiar comandantul Laurentiu Turbatu au fost punctate de consilierul local liberal Florin Ciurariu. Dupa acesta cumetriile din cadrul institutiei sunt extrem de diverse, Turbatu avand alaturi de la sotie si frate, pana la fini si cumnati, nici unul dintre acestia nefiind afectat de recenta reducere de personal.

Interventia consilierului local liberal Florin Ciurariu s-a produs ieri, in cadrul sedintei de Consiliul Local, in momentul in care se discuta noua reducere de personal din cadrul Politiei Comunitare Vaslui. Astfel, din cei 110 angajati din prezent, 40 de persoane urmeaza a fi disponibilizate conform numarului maxim stabilit prin recenta Ordonanta 63/2010. "Sunt probleme din punct de vedere moral. Din cate stiu eu in acea institutie lucreaza si sotia comandantului Turbatu si fratele, cumnati, fini. Niciunul dintre acestia nu a fost afectat de restrangerile de personal de pana acum. Nu ma refer la activitatea acestor persoane, care poate fi buna, ci la imaginea negativa care se creeaza", a spus Florian Ciurariu.

De cealalta parte, comandantul Laurentiu Turbatu nu neaga aceste lucruri, insa angajarile au fost facute perfect legal, in urma unor concursuri. "Sotia mea lucreaza din anul 1994 fiind sefa Serviciului de Resurse Umane. A ocupat postul prin concurs, la fel si celelalte persoane. Nu vad unde e problema", a spus comandantul. Reactii au existat si din partea consilierilor locali social-democrati care au luat apararea lui Laurentiu Turbatu. Mai mult, au spus ca "modelul" a fost luat de la actuala guvernare. "Si acum ce sa facem? Sa ne dam afara sotiile, copii pentru ca suntem rude? Nu cred ca i se poate face un proces de intentie comandantului turbatu din moment ce modelul e luat de la actualul Guvern sau ministere", a opinat consilierul PSD Alexandru Irimia.

"Cine se stie nevinovat sa arunce primul piatra", a spus si viceprimarul Valeriu Caragata. Si primarul Vasile Paval a luat apararea sefului politistilor comunitari vasluieni. "Ma simt vizat direct, deoarece Politia Comunitara este in subordinea primariei Vaslui. Eu stiam ca sotia domnului Turbatu lucreaza acolo. Nu m-am interesat de cumnati sau frati. Cu toate acestea activitatea este mai presus decat orice. Daca ar fi existat disfunctionalitati sau abateri de la indatoriri fiti sigur ca se luau masuri in aceasta privinta", a spus primarul Paval.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii