Boca, presedinte

luni, 12 septembrie 2005, 23:00
3 MIN
 Boca, presedinte

Anuntul facut cu citeva zile bune in urma de primarul Gheorghe Nichita, presedintele Consiliului de Administratie al FC Politehnica, de investire a vicepresedintelui clubului, Sorin Boca, in functia de sef al executivului a capatat caracter oficial ieri dupa amiaza. Intrunit intr-o sedinta convocata de urgenta, CA a validat in unanimitate propunerea lui Nichita privind numele noului presedinte, dar si un nou tandem de vicepresedinti, format din fostul director economic, Neculai Ciulu si fostul director tehnic, Vasile Simionas.
„Doua au fost ideile de baza de la care am pornit. In primul rind, continuitate, pentru ca am avut rezultate intr-o formula din care au facut parte si Boca si Ciulu si Simionas. Apoi, necesitatea repartizarii foarte clare a activitatilor. Astfel, Ciulu va coordona intreaga latura economica si de marketing, iar Simionas, cea sportiva, tehnica” a motivat Nichita propunerea pe care a facut-o, primarul adaugind: „Antrenorul Ionut Popa a spus ca si jucatorii agreeaza alegerea pe care am facut-o, asa ca am speranta ca am facut cel mai intelept pas”.
Primarul a tinut sa precizeze ca s-a lamurit ca nu Neculai Ciulu a fost in spatele actiunii prin care o parte a galeriei l-a contestat pe Boca, duminica, la meciul cu Farul si l-a propus pe fostul director economic in functia de sef al executivului. „Eram suparat ca Ciulu nu a luat atitudine cind au aparut scandarile si banerul, insa apoi am aflat ca nu era la stadion. Probabil, acei fani l-au sustinut pentru ca Ciulu are o mina mai larga, in timp ce Boca e mai pragmatic. Oricum, clubul va avea de acum inainte o persoana care sa se ocupe cu atragerea in galerie a unor studenti, pentru ca nu vrem sa ajungem sa avem, ca in alte parti, probleme din partea unor galerii «profesioniste»” a spus Nichita care a replicat capului fanilor contestatari, Cristi Cojocariu: „In primul rind, nu are ce sa caute in vestiar, jucatorii plingindu-mi-se in acest sens. Apoi, noi dam socoteala pentru cum cheltuim banii publici forurilor abilitate, nu oricui”.
Proaspatul presedinte al Politehnicii, Sorin Boca a fost destul de rezervat la investire: „Sper sa continuam ce am inceput bun si, daca putem, sa reusim chiar o clasare mai buna in clasament. In ce ma priveste, voi acorda atentie mai mare jucatorilor de la echipa a doua, pentru ca la echipa mare sa ajunga mai multi copii de-ai nostri. In ceea ce priveste relatia cu galeria, astept inca un unic sef al fanilor, pentru a avea un dialog cu el, chiar daca si pina acum i-am ajutat pe suporteri cu tot ce ne-au cerut”.
Nou vicepresedinte, Neculai Ciulu nu a ascuns faptul ca „anticipam miscare a de la nivelul executivului si cred ca e cea mai buna formula. Oricum, nu functiile conteaza ci echipa”. Ciulu a tinut sa precizeze ca „ma dezic de initiativa galeriei de duminica, ce a fost dezgustatoare. Daca vor continua asa, vom lua masuri”. Celalalt proaspat vicepresedinte, Vasile Simionas nu a putut fi contactat.
Dupa ce duminica spusese ca „se va ajunge mai rau ca la Craiova”, ieri, Cristi Cojocariu a spus ca grupul de fani pe care-l conduce va sustine in continuare echipa: „Chiar daca am fost refuzati atunci cind am cerut un dialog cu conducerea, vom sustine in continuare echipa, indiferent de deciziile Consiliului de Administratie”. (Ovidiu MINEA)

Comentarii