Cine limpezeste apele in Copou?

marți, 06 septembrie 2011, 21:35
3 MIN
 Cine limpezeste apele in Copou?

Startul prost de sezon si atmosfera incarcata existenta la nivelul clubului au facut ca sefii CSMS Iasi sa ia in discutie, dupa citeva meciuri oficiale, destituirea managerului Leo Grozavu si a antrenorului Marius Baciu. Pina la urma, doar tehnicianul a fost fortat sa plece, managerul alegindu-se cu o sapuneala zdravana si, declarativ, cu limitarea atributiilor. Printre altele, lui Grozavu i s-a reprosat atitudinea oscilanta avuta fata de Baciu (in vara a garantat pentru el, apoi, dupa ce s-a certat cu antrenorul, s-a indoit de sansele realizarii promovarii cu Baciu pe banca, iar atunci cind a aflat ca Ionut Popa e la un pas de Iasi, managerul s-a opus demiterii fostului jucator stelist), calitatea unora dintre jucatorii adusi cu eforturi financiare ridicate, comunicarea defectuoasa cu vestiarul (mai multi jucatori s-au plins sefilor acest lucru) si nu numai, carentele fizice ale echipei, managerul fiind cel care l-a adus la CSMS pe preparatorul Ovidiu Chiribici.

La ideea primarului Iasului, Gheorghe Nichita, care nu a dorit sa strice relatia de colaborare cu cei care l-au recomandat pe Grozavu, sefii de la FC Botosani, club al carui presedinte, Cornel Sfaiter, este membru in Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, s-a luat decizia de pastrare a lui Grozavu, dar si de diminuare drastica a puterii lui. Astfel, dupa ce in vara a avut mina libera pentru a lua toate deciziile la club, managerul nici nu a mai fost luat in serios atunci cind a propus aducerea unui alt antrenor tinar in locul lui Baciu, aducerea lui Vladu s-a facut fara ca Grozavu sa fie consultat, iar negocierea rezilierii contractului cu Baciu s-a facut de catre alte persoane. Cum presedintele Mircea Ursu si vicepresedintele Cristi Starica au primit pe mina banii clubului, antrenorul Ionut Popa a spus ferm ca el este singurul sef al echipei in privinta antrenamentelor si jocurilor, iar despre Vasile Simionas s-a spus ca va primi forta sporita la nivelul Centrului de Copii si Juniori, unde este director, managerul parea ca a ramas cu un rol decorativ la club.

Grozavu a continuat insa sa se implice in problemele tehnico-tactice ale echipei si dupa plecarea lui Baciu. Mai mult, managerul, care a participat activ la antrenamentele coordonate saptamina trecuta de Ionut Popa, l-a sunat, de citeva ori, in timpul meciului cu Gloria Buzau pe Ovidiu Pancu, delegatul Iasului, pentru ca acesta sa transmita indicatiile sale tactice (acelasi lucru l-a facut, in citeva rinduri, si in mandatul lui Baciu) si a intrat in vestiar atit la pauza cit si la final, cind i-a certat si chiar jignit pe jucatorii ieseni.

Episoadele amintite au tensionat si mai mult o atmosfera care si asa era incordata la club. Conform unor apropiati ai lui Popa, antrenorul, care a dat si el indicatii telefonice cu Buzaul, a fost extrem de deranjat de iesirile lui Grozavu. Tehnicianul s-a hotarit sa puna piciorul in prag, el solicitind o discutie pe aceasta tema cu sefii clubului. Conform unor surse, in aceasta saptamina va avea loc o intilnire la virful gruparii din Copou, care sa limpezeasca atributiile pe care le are fiecare angajat al CSMS.

Comentarii