La un pas de Divizia A

marți, 28 august 2001, 23:00
2 MIN
 La un pas de Divizia A

Cupa Romaniei la fotbal programeaza astazi ultimul hop inaintea 16-imilor, 32 de echipe urmind a se bate pentru a aduce in localitatile lor pe cele 16 divizionare A care vor intra in competitie in urmatorul tur. Si Iasul este racordat la aceasta tensiune, Poli Unirea avind nevoie de o victorie in fata divizionarei B Foresta Falticeni pentru a readuce aminte iesenilor de echipele de meciurile mari. Dupa inceputul ezitant din campionat (1-2 cu Pro Mobila Crucea si 0-0 acasa cu Rafinaria Darmanesti) Poli are neaparata nevoie de o schimbare de macaz pentru a nu indeparta definitiv interesul din jurul echipei. Chiar daca miza cea mare o reprezinta meciul de simbata, de la Birlad, din campionat, care trebuie cistigat obligatoriu, nici partida de Cupa nu este de neglijat in perspectiva crearii unei noi imagini a echipei din Copou. Un element care vine in sprijinul optimistilor este traseul destul de lejer a gazdelor in actuala editie a competitiei numarul 2 a fotbalului romanesc. Unirea 2000 a trecut de AS Telecom la debut, intr-un meci in care au jucat echipele de juniori, apoi "uniristii" au invins la Negresti, pentru ca in precedenta mansa Poli Unirea sa se califice fara joc deoarece conform programarii federale FCM Poli trebuia sa se lupte cu Unirea 2000, cele doua grupari fuzionind.
Vestile din tabara gazdelor sint linistitoare in ceea ce priveste lotul de jucatori. Cu exceptia lui Manole care urmeaza un program de refacere toti fotbalistii ieseni sint apti de joc, incluzindu-l aici si pe Tiron, caruia i-a expirat etapa de suspendare primita in urma eliminarii din partida cu Pro Mobila Crucea. Venirea lui Vasile Simionas in apropierea echipei este de asteptat sa aduca linistea de care este nevoie si o judecare mai limpede a situatiilor-limita ce pot aparea. Desi nu va sta pe banca tehnica, Simionas va fi cel care va stabili programul de antrenament al echipei, decizind si tactica de joc.
In ceea ce-i priveste pe oaspeti acestia resimt inca socul retrogradarii neasteptate din prima liga. Scandalurile ce se tin lant in legatura cu dreptul de proprietate a echipei, instabilitatea financiara si alte probleme interne care-i macina i-au adus pe forestieri in situatia de a nu cistiga nici unul din cele doua meciuri disputate la Suceava in actuala editie a diviziei B. Chiar daca busuiocul a mai fost dres cu o victorie in deplasare, rezultatele din startul campionatului au dus la demisia antrenorului Marian Bucurescu, noul tehnician al "nordistilor" fiind o cunostinta mai veche a Iasului, Silviu Stanescu.
Pentru a pastra suporterii alaturi de echipa, conducerea lui Poli a decis ca la acest meci intrarea sa fie libera. Adrian Kereszy si Gelu Paveliuc ar putea incepe meciul cu formula: Cimpeanu – Gheban, C. Ilie, A. Ilie, Petrache, D. Munteanu – Condurache, Medeleanu, Tiron – Dobrea, Brighiu. (Ovidiu MINEA)

Comentarii