"M-am saturat!"

luni, 27 noiembrie 2000, 00:00
1 MIN
 "M-am saturat!"

"De luni nu ma mai prezint la antrenament si din retur, mai mult ca sigur, voi juca la alta echipa." – ne-a declarat Cristian Murgoci, baschetbalistul iesean care a plecat cu autocarul la Sibiu dar s-a intors cu trenul, dupa un conflict cu tehnicienii echipei. "Poate ca nu am fost de fiecare data in forma, dar la Sibiu spun eu ca am jucat bine si nu meritam sa fiu certat de antrenori. In permanenta mi se reproseaza cite ceva, de multe ori pe nedrept, si m-am saturat. Mi s-a promis ceva la inceputul sezonului si nu primesc nici jumatate." – a mai completat jucatorul care a refuzat sa revina la Iasi alaturi de echipa, dupa infringerea severa suferita de Politehnica EuroBIT. Simbata seara Murgoci a fost la Cluj unde a asistat la partida "U" Cluj – Herlitz Tg. Mures, ambele echipe interesindu-se de el inainte de startul sezonului. Mai mult, in vara, ieseanul a facut chiar o scurta perioada antrenamente alaturi de universitari. Replica antrenorului secund Radu Boisteanu vizavi de situatia creeata dezvaluie faptul ca tehnicienii ieseni sint gata sa se desparta de jucator: "In proportie de 90% reprosurile pe care i le-am adresat sint intemeiate. O dovedesc inregistrarile partidelor de pina acum. In ceea ce priveste conditiile financiare, daca el considera ca nu este multumit poate sa plece." (Lucian M.)

Comentarii