Rapid merge la scos carbuni

marți, 05 septembrie 2000, 23:00
2 MIN
 Rapid merge la scos carbuni

Sezonul competitional 2000-2001 este foarte grabit in ceea ce priveste Cupa Romaniei. In aceasta toamna se va rezolva problema competitiei K.O. pina la nivel de optimi de finala. Astazi se vor disputa saisprezecimile de finala ale competitiei, in care vor intra, in premiera, echipele din primul esalon fotbalistic. Interesant este faptul ca, datorita reducerii numarului de echipe din primul esalon, nu vor mai exista in aceasta faza partide intre prim-divizionare.
Fireste, nici canalele de televiziune nu vor sta deoparte. TVR 1 va transmite partida de la Petrosani, dintre Jiul si Rapid, de la ora 16,15, iar ANTENA 1 va oferi in direct, de la 16,00, partida Sportul Studentesc – FCM Brasov. In Valea Jiului, Rapidul are o sarcina relativ usoara in partida cu Jiul. De la disparitia din fotbal a "haiducului" Miron Cozma, fotbalul mineresc incearca in zadar sa revina in prim-plan. S-au adus citiva jucatori cu experienta, cum ar fi Damian Militaru, fostul mijlocas al Stelei, sau Virgil Antal (cindva, si pe Dinamo), a venit si un antrenor nou, Constantin Rosu, dar echipa din Petrosani inoata in continuare in mediocritate, ea pierzind acasa puncte la CSM Resita si Corvinul, desi, paradoxal, este neinvinsa pe terenuri straine. Rapidul lui Iordanescu priveste acest meci ca o repetitie inaintea jocului cu Liverpool, de saptamina viitoare si nu neglijeaza deloc Cupa, in caz ca ar pierde contactul cu campionatul.
In Regie, Sportul Studentesc are si ea un nou antrenor, Ioan Andone, si este una dintre cele mai indreptatite candidate la promovarea in prima repriza. Spre deosebire de alti ani, Sportul este acum o formatie tinara, cu jucatori mai putin consacrati, unii dintre ei (Patrascu, Paduret, Ciobotaru, Mazilu) fiind considerate adevarate sperante ale fotbalului romanesc. Va fi interesant, deci, de urmarit disputa cu echipa de la poalele Timpei – pe care "Ando" o cunoaste foarte bine – poate cea mai "italiana (in sensul pragmatismului) echipa din prima divizie.
Ca de obicei, nu lipsesc in aceasta faza buturugile mici, adica echipele de Divizie B si C care pigmenteaza aceasta competitie. In acest an, marile surprize se numesc Victoria Someseni (care se va infrunta cu Petrolul), FCM Dunarea Galati (cu Foresta Suceava), FC 97 Sf. Gheorghe (cu FCM Bacau), Dacia Unirea Braila (cu Rocar), AS Curtea de Arges (cu Universitatea Craiova), Municipal Medgidia (cu FC National), Olimpia Gherla (cu Steaua), Oltchim Rm. Vilcea – FC Arges Pitesti (cu FC Arges) si Metalul Filipesti (cu Otelul Galati). Celelalte partide sint: Metrom Brasov – Astra Ploiesti, Extensiv Craiova – Dinamo, Pandurii Tg. Jiu – Gloria Bistrita, CSM Resita – Ceahlaul Piatra Neamt (de la ora 11,00), FC Baia Mare – Gaz Metan Medias. Cu exceptiile mentionate, toate partidele vor incepe la ora 16,00. (GIN)

Comentarii