Repetitie generala

joi, 12 octombrie 2006, 21:15
2 MIN
 Repetitie generala

Inceputa aseara, cu partida Rapid – Gloria Bistrita, etapa a XI-a a Ligii I continua astazi cu inca doua meciuri interesante. De la ora 15,00, pe stadionul din Caracal, Universitatea Craiova primeste vizita echipei Ceahlaul Piatra Neamt. Meciul se disputa in orasul de pe Olt intrucit stadionul din Banie este suspendat pentru doua etape. Programarea a stirnit multe discutii, intrucit Viorel Duru, directorul Comisiei de Licentiere, nu si-a dat initial acordul pentru gazduirea meciului in urbea cu inchisoarea de pe strada Libertatii, din cauza inexistentei numarului necesar de scaune pe stadion. Insa, ulterior, Duru si-a dat acordul, luind act de promisiunile oficialilor din Caracal. Echipa craioveana a pierdut de doua ori pe teren propriu in fata Ceahlaului (in 2002 si 2003), dar are acum moralul ridicat dupa victoria de la Urziceni. Craiova a reprezentat un cosmar pentru antrenorul de acum al Ceahlaului, Ion Moldovan, care a fost invins de juveti, in 1995 cu un scor rarisim: 3-10, pe vremea cind antrena UTA. Moldovan a reusit o singura victorie in Banie, in 1997, cu FC Arges (3-1). Nemtenii vin dupa o infringere grea pe teren propriu (1-2 cu Poli Timisoara) si doresc sa se reabiliteze. Partida va fi arbitrata de o brigada condusa de Cristian Balaj si va fi transmisa in direct pe Telesport.
In nocturna, Steaua intilneste pe CFR Cluj, pe arena din Ghencea, dar meciul se va disputa cu portile inchise, din motivele binecunoscute. Pentru Steaua, meciul cu feroviarii clujeni va fi ultima repetitie inaintea jocului de marti, din Liga Campionilor cu Real Madrid. Clujenii vor aparea pentru prima data in acest campionat cu noul lor antrenor, italianul Cristiano Bergodi, care a promis ca, pentru moment nu va schimba sistemul de joc 4-3-2-1 implementat de Dorinel Munteanu. Avind in vedere forta deosebita pe contraatac a fotbalistilor de pe Gruia, anticipam un meci greu al elevilor lui Olaroiu, care mai spera sa prinda de coada „ciinii” de la Dinamo”. Meciul va incepe la ora 20,00, va fi arbitrat de craioveanul Sebastian Coltescu si va fi transmis pe TVR 1.
Rapid a zdrobit Gloria
In primul meci al etapei, disputat aseara in Giulesti, Rapid a invins Gloria Bistrita cu scorul de 4-0 (2-0). Meciul s-a rupt inca din min. 15, cind fundasul bistritean Laszlo Sepsy l-a faultat pe Buga in careu, fiind eliminat. Penaltiul a fost transformat de Vali Badoi. Celelalte goluri au fost inscrise de V. Moldovan (’37, ’56) si Buga (’67).
Clasament
1. Dinamo 10 10 0 0 22-6 30 (^15)
2. Steaua 10 6 3 1 17-5 21 (^6)
3. Otelul 10 7 0 3 17-11 21 (^6)
4.CFR Cluj 10 6 2 2 23-11 20 (^5)
5. Rapid 11 5 4 2 16-10 19 (^1)
6. Poli Tim. 10 5 3 2 10-6 18 (^3)
7. Gloria 11 5 1 5 14-11 16 (^1)
8. Poli Iasi 10 4 4 2 13-11 16 (^1)
9. Farul 10 4 2 4 13-12 14 (-1)
10.Ceahlaul 10 4 1 5 8-12 13 (-2)
10. Urziceni 10 4 0 6 9-12 12 (-3)
12. UTA 10 4 1 5 10-15 10 (-2)
13. Pandurii 10 3 1 6 7-13 10 (-5)
14. Craiova 10 2 3 5 11-24 9 (-6)
15. National 10 2 2 6 8-14 8 (-7)
16. Jiul 10 1 4 5 5-10 7 (-8)
17. Vaslui 10 1 3 6 9-21 6 (-6)
18. Arges 10 1 0 9 6-17 3 (-12)

Comentarii