Statuia sfarimata

marți, 07 august 2001, 23:00
4 MIN
 Statuia sfarimata

Ca si in cazul lui Maurice Greene, ne-am obisnuit s-o consideram pe Marion Jones, regina probei feminine de 100 m ca fiind invincibila si nu putini etichetau "sutele" de la Mondialele atletice, drept mai anoste ca oricind, deoarece nimeni n-ar fi in stare sa-i invinga pe cei doi M. Minunea s-a intimplat luni noaptea, si inca in doua rinduri, superstarul Marion fiind invins, si inca in doua rinduri, in semifinala si finala. Cea care a realizat aceasta surpriza este experimentata Janna Pintusevici-Block, atleta ucraineana clasata pe locul doi la precedentele Mondiale, unde a cistigat, in lipsa lui Marion, proba de 200 m. Mai mult, n-ar fi trebuit mult ca Jones sa piarda si argintul in fata grecoaicei Ekaterini Thanou, care a pacatuit printr-un start modest. Pintusevici-Block a fost cronometrata in 10,82 s, Marion a inregistrat 10,85 iar grecoaica, 10,91 s. Surprinzator pentru o atleta neinvinsa de patru ani, Marion Jones nu s-a aratat prea afectata de aceasta infringere, americanca aratindu-se destul de surizatoare si felicitind-o afectuos pe invingatoare. Sintem convinsi, insa, ca ea mocneste revansa pe distanta de 200 m.
Al doilea moment fierbinte al zilei a patra a Mondialelor de la Edmonton a fost proba masculina de triplusalt. Marele favorit, legendarul englez Jonathan Edwards a inceput greu concursul, cu doua sarituri modeste, in timp ce vicecampionul olimpic Yoel Garcia (Cuba) reusise un salt de 17,40 m, depasit fiind cu 7 centimetri de revelatia sezonului, suedezul Christian Olsson. La seria a treia de incercari, Edwards a aratat cum nu se poate mai convingator cine-i seful printre canguri, zburind pina la 17,92 m, rezultat ce nu s-a mai vazut din anii ’95-’96. Efortul facut la aceasta saritura l-a costat pe Jonathan o intindere musculara, dar la un asemenea nivel nu avea nimeni cum sa-l mai ajunga. Cit despre Garcia, el a pierdut pe ultima tura si medalia de bronz, rusul Igor Spassovodski sarind 17,44 m.
Daca Edwards a facut, la figurat, o cursa solitara, intrecerea prajinistelor a fost un duel de toata frumusetea, desi numeroasele defectiuni ale sistemului electronic de fixare a stachetei a produs multa enervare. Astfel, celor doua protagoniste li s-au anulat incercari ratate, iar chinezoaicei Gao Shuying i s-a acordat o saritura in plus. Dincolo de aceste inadvertente, recordmana mondiala Stacy Dragila (SUA) si cea europeana Svetlana Feofanova (Rusia) au facut un concurs magnific. Dupa ce au scapat de celelalte concurente (poloneza Monika Pyrek a luat bronzul cu 4,55 m), ele au mers impreuna la 4,65 m, 4,70 m (record european egalat pentru rusoaica), 4,75 m (recordul a fost pulverizat!) pentru ca, in final, ambele sa ceara corectarea recordului mondial cu un centimetru, urcind la 4,82 m. Nici una nu a reusit, atit Stacy, cit si Feofanova meritind onorurile mondiale, dar americanca a obtinut locul I, deoarece Svetlana a ratat o incercare la 4,65 m!
Grecoaica Mirela Manjani-Tzelili a incercat sa-si apere titlul mondial cucerit la Sevilla cu doi ani in urma, dar proaspata recordmana mondiala Osleydis Menendez (Cuba) a demonstrat inca odata ca este noua regina a sulitei. Cu o aruncare de 69,42, imbunatatita imediat cu 11 centimetri, Menendez n-a avut emotii. Ex-albaneza Mirela a obtinut argintul (65,78 m), in timp ce medalia de bronz a luat tot drumul Cubei, Sonia Bisset-Poll aruncind 64,69 m.
La 400 m masculin, proba vaduvita, dupa opt ani de marele Michael Johnson, a cistifgat Avard Moncur (Bahamas), cu 44,64 s, urmat de revelatia concursului, germanul Ingo Schulz (44,87 s) si jamaicanul Greg Haughton (44,89 s). In ciuda sprintului sau formidabil, veteranul american Antonio Pettigrew a ramas fara medalii. Un candidat la medalii ar fi fost redutabilul polonez Robert Mackowiak, daca, suferind o intindere, n-ar fi fost nevoit sa abandoneze.
In rest, o lupta disperata se duce la decatlon, proba in care, dupa prima zi, britanicul Dean Macey are un punct avans in fata campionului mondial Tomas Dvorak (Cehia); in calificarile probei masculine de disc, germanul Lars Riedel, de patru ori campion mondial a impresionat cu o aruncare de 68,26 m, aruncindu-i manusa liderului actual, lituanianul Virgilijus Alekna, in timp ce debutantul Ionel Oprea, cu 60,18 m, a ratat accesul in finala; Ionela Tirlea s-a calificat in finala probei de 400 m garduri, clasindu-se a patra in seria a II-a, dupa Iulia Nosova (Rusia), Tonia Bailey (SUA) si Deon Hemmings (Jamaica). In sfirsit, vedetele probei de 100 m, Maurice Greene si Ato Boldon au anuntat ca nu vor lua startul la 200 m, pretextind accidentari, la fel si francezul Stéphane Diagana, unul dintre favoritii probei de 400 m garduri.
Finala probei feminine de 400 m garduri va avea loc in aceasta noapte de la ora 4,45, in aceeasi reuniune fiind programate si alte patru finale: inaltime masculin (3,40), 3000 m obstacole (5,00), disc masculin (5,00) si 10.000 m masculin (6,30). Dar, la ora 3,00, vor intra in calificari la triplusalt cele doua romance, Cristina Nicolau si Adelina Gavrila. (GIN)

Comentarii