Vrajitoarea cu deochi

vineri, 20 ianuarie 2006, 00:00
2 MIN
 Vrajitoarea cu deochi

Adus cu surle si trimbite in vara, pentru o suma de transfer-record in istoria clubului, 50 000 $, Bogdan Mihaita Vrajitoarea a fost deceptia turului. De aceea, atacantul care nu a reusit sa inscrie decit un gol in prima jumatate a sezonului a fost pus pe lista de transferari, Poli incercind sa gaseasca un club care sa-i plateasca prima rata achitata lui Gigi Netoiu (chiar nasul fotbalistului!), in valoare de 500 de milioane de lei vechi, dar si sa preia pentru achitare diferenta de pina la 50 000 $. Conform sefilor din Copou, suma a speriat insa cluburile din tara ce s-au aratat interesate de fotbalist (U Cluj si FC Oradea), pista externa vehiculata (Sopron, Ungaria) inchizindu-se si ea. Asa se face ca, la ora actuala, Vrajitoarea are mari sanse de a ramine si in retur la Poli. „Daca nu vom gasi un club care sa-l cumpere pe Vrajitoarea pentru a ne recupera investitia, el va ramine in Copou” a spus presedintele Sorin Boca, care a completat: „Daca acest lucru se va intimpla, eu mizez pe dorinta lui de revansa, pentru ca are destule calitati”.
Vrajitoarea sustine ca, pina acum, nimeni de la club nu i-a spus in fata ca nu ar mai fi dorit la echipa! „Eu citesc doar prin ziare de faptul ca nu mai sint dorit, insa nimeni de la Poli nu mi-a spus acest lucru in fata! Nu vreau sa profit de nimeni si, daca mi se va spune ca nu mai e nevoie de mine, nu ma agat de nimic, am plecat. Politehnica a fost foarte corecta cu mine si eu vreau sa fiu la fel” a spus fotbalistul, care a adaugat cu o sinceritate dezarmanta: „Sint constient de faptul ca in tur lucrurile nu au iesit asa cum ar fi vrut suporterii, conducerea si eu, in primul rind. Sa fiti convinsi ca eu am fost cel care am suferit cel mai mult datorita lipsei mele de randament. Daca insa lucrurile merg bine, sper ca in retur sa-mi iau revansa din plin”.
Altfel, fotbalistii lui Poli care nu au vizitat miercuri Policlinica pentru Sportivi vor efectua astazi vizita medicala. Tot astazi este asteptata clarificarea situatiei celor trei mijlocasi rusi asteptati in probe. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii