Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Banii sau boala? Motivele care l-ar fi împins pe un profesor universitar să se spânzure în Facultatea de Hidrotehnică

GALERIE
Ioan Crăciun Ioan Crăciun 1
  • Ioan Crăciun
  • Ioan Crăciun 1
- +

Ieri-seară, un profesor al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a fost găsit de către un coleg de departament spânzurat de balustrada unei scări interioare, în sediul Facultăţii de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului. 

În vârstă de 48 de ani, profesorul era şeful Departamentului de Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice şi colegii îl considerau una dintre cele mai sclipitoare minţi din facultate, cu o carieră profesională „de excepţie“.

El a fost găsit, în jurul orei 17, de un angajat al facultăţii, care a sunat la 112. La locul respectiv a fost trimis un echipaj de la Ambulanţă, care a constatat că manevrele de resuscitare nu au rost.

Prof.dr. Ioan Crăciun a fost găsit spânzurat cu o şufă de tractare de la maşină, de balustrada unei scări. Încăperea în care a fost găsit nu era circulată şi era mai mereu încuiată. Accesul până aici se face prin holul principal al corpului, imediat în stânga intrării principale. Uşa se deschide, apoi câteva trepte urcă la etajul superior, unde sunt birouri şi laboratoare.

Potrivit anchetatorilor, profesorul a legat şufa de un stâlp al balustradei apoi s-a aruncat în gol, fiind găsit cu picioarele la jumătate de metru de pământ. Cel mai probabil, profesorul universitar a făcut gestul sinucigaş cu cel puţin o oră înainte să fie descoperit. Anchetatorii au găsit în buzunarele sinucigaşului o carte de identitate şi o fotografie cu copiii acestuia.

De asemenea, pe colţul unei mese din apropiere, anchetatorii au mai găsit un stick de memorie, pe care profesorul este posibil să-şi fi lăsat pe acesta ultimele impresii. Poliţiştii au precizat că a fost deschis un dosar penal în acest caz, iar corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. „Era un profesor super. La superlativ. Nu ştiu ce probleme avea, dar era un om bun”, a spus unul dintre paznicii imobilului.

Boala sau banii

La nivelul corpului profesoral şi al conducerii universităţii, profesorul Ioan Crăciun era considerat a fi unul dintre tinerii de succes, care putea fi în linie oricând pentru a ajunge decan. În privinţa carierei profesionale, acesta a ajuns la ultima treaptă, cea de profesor, anul acesta, iar prof.dr. Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale ale instituţiei, care a fost în comisia lui de concurs, spune că dosarul lui „era unul extraordinar. Era un om bun şi muncitor, un om de viitor. Nu îl ştiam să fie o persoană depresivă, am fost în comisia lui de concurs pentru accederea în funcţia de profesor. A fost un om deosebit, care îşi făcea treaba foarte bine“, a spus prof.dr. Irina Lungu.

Există două ipoteze în acest moment cu privire la motivele care l-ar fi împins pe profesor să facă acest gest. Unul dintre ele este un motiv personal, considerat de către apropiaţi a fi şi cel mai probabil. În urmă cu cinci ani, profesorul a fost diagnosticat cu o afecţiune dură, cu care s-a luptat de-a lungul timpului şi care există discuţii acum că ar fi recidivat.

Cel de-al doilea motiv vine pe linie profesională. Prof.dr. Ioan Crăciun conducea unul dintre cele trei proiecte câştigate la nivelul universităţii pe fonduri europene provenite prin Programul Operaţional Sectorial de Creştere a Competitivităţii Economice (POSCCE), proiecte menite în principal să doteze laboratoarele instituţiilor de învăţământ superior cu echipamentul necesar desfăşurării activităţii de cercetare. Dintre cele trei proiecte ale universităţii, unul a fost finalizat, al doilea, în valoare de 10 milioane de euro, coordonat de prof.dr. Neculai Seghedin, urmează să se finalizeze în luna decembrie, însă la proiectul coordonat de prof.dr. Ioan Crăciun erau întârzieri foarte mari şi exista riscul ca acesta să nu fie finalizat.

„Este director al unui program cu fonduri europene, şi cred că asta este cauza. Am vorbit, ştiu că a fost la Bucureşti cu acest proiect, nu ştiu ce s-a discutat acolo, ce l-a adus în stadiul ăsta. Am discutat în zilele astea, era necăjit cu proiectul acesta, chiar dacă nu depindea de el. Nu a luat nimic acasă, totul era pentru facultate, dar era foarte abătut. De ce a trebuit să recurgă la gestul ăsta nu ştiu“, a declarat prof.dr. Florin Stătescu, decanul Facultăţii de Hidrotehnică.

Lucra la un proiect de milioane de euro

Din informaţiile obţinute de „Ziarul de Iaşi“, profesorul fusese recent la Bucureşti pentru a vedea dacă există posibilitatea ca statul să continue finanţarea pe acest proiect. Sursele noastre au precizat că universitatea făcuse inclusiv cerere de deblocare a soldurilor pentru a putea finanţa din venituri proprii diferenţa de investiţie.

Proiectul se intitula „Centrul de Cercetare în Ingineria Mediului pentru Gestionarea Riscului - GRIM“ şi avea valoarea totală de aproximativ 11 milioane de lei. Din informaţiile primite, exista un acord de principiu ca universitatea să poată accesa fondurile proprii pentru continuarea proiectului până la finalizarea lui.

Prof.dr. Ioan Crăciun era căsătorit şi avea doi copii, ambii mici, tatăl său fiind tot absolvent de Hidrotehnică. „A fost un băiat extraordinar de harnic, nu ştiu ce Dumnezeu s-a întîmplat. Am rămas cu toţii blocaţi, avea un proiect la care lucra, o fi fost vreun surmenaj din ăsta, Dumnezeu ştie, au rămas copiii mici acasă, a declarat prof.dr. Ion Giurma. Şi alţi colegi care l-au cunoscut au spus că este o pierdere foarte grea pentru universitate, că a fost un om de caracter şi un profesionist în domeniul său de activitate.

Cătălin HOPULELE, Andrei DÎSCĂ

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri