Becali, ofertă de 3 milioane de euro pentru un internațional român!

vineri, 18 octombrie 2019, 14:54
1 MIN
 Becali, ofertă de 3 milioane de euro pentru un internațional român!

Gigi Becali a pus ochii pe una dintre ”perlele” lui Mirel Rădoi de la naționala U21.

Patronul FCSB a fost impresionat de Tudor Băluță (20 ani, Brighton). Fotbalistul a marcat în partida cu Irlanda de Nord, scor 3-0, iar Becali a amintit de oferta pe care i-a făcut-o lui Gică Hagi în această vară, potrivit realitatea.net.

”Îmi place foarte mult de Băluță, cel mai mult îmi place de el. Am vrut să-l iau. Hagi l-a dat cu două milioane, eu am zis că le dau trei, dar nu a vrut să vină.

Nu a vrut el, băiatul, a zis că nu vine în România. Băluță e stâncă, e piatră, nu poate nimeni să treacă de el. Nu are voie să lipsească din echipa națională” , a declarat Gigi Becali pentru DigiSport.

Băluță nu a fost convocat de Cosmin Contra la naționala mare, iar patronul FCSB este nemulțumit și îl ”urechează” pe ”Guriță”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii