CFR Cluj o învinge pe ASA Târgu Mureș, 2-0, și diminuează șansele lui Dinamo la play-off

vineri, 17 februarie 2017, 21:57
1 MIN
 CFR Cluj o învinge pe ASA Târgu Mureș, 2-0, și diminuează șansele lui Dinamo la play-off

CFR Cluj n-a avut prea mari emoții în meciul din etapa a 24-a cu ASA Târgu Mureș, pe care a învins-o pe teren propriu cu scorul de 2-0.

Cele două formații au încheiat prima parte a meciului la egalitate, 0-0, însă după revenirea de la cabine băieții lui Vasile Miriuță au fost mai incisivi și acest lucru s-a văzut în minutul 57, când au deschis scorul.

Sorsa a deviat în poartă un șut puternic al lui Laurențiu Rus. Zece minute mai târziu, Alexandru Păun l-a driblat pe Rougalas și a trimis în poartă din apropierea careului de 6 metri.

Cu două etape înainte de finalul sezonului regular, CFR Cluj a acumulat 37 de puncte și se află pe locul 5, la 5 puncte de urmăritoarea Dinamo, care are un joc în minus. În orice caz, "câinii" sunt în luptă directă cu Astra pentru un loc în play-off. Campioana României e pe poziția a 7-a, tot cu 32 de puncte, însă are un meci mai puțin decât Dinamo.

Echipele de start:

CFR Cluj: Mincă – T. Lopes, Larie, A. Mureșan, Camora – L. Rus, Deac – A. Păun, Omrani, Nouvier – C. Bud
Rezerve: T. Marc, Peteleu, Horj, Gomelt, Sîrbu, Sorsa, Ruiz

ASA: Pap – Velayos, Rougkalas, M. Constantin, Mendy – G. Mureșan – Balgiu, Ferfelea – Nicoliță, Ciolacu – Bâtfoi
Rzerve: Moga, Bucur, E. Dică, Petriș, Candrea, Schieb, C. Rus

gsp.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii