IMAGINI: Ieşenii au decis! Vor tei pe Pietonal. 13.347 voturi favorabile (UPDATE)

vineri, 25 septembrie 2015, 11:00
2 MIN

UPDATE ORA 12:00

GALERIE FOTO

Au fost 14.249 voturi valabil exprimate, 13.347 în favoarea plantării teilor, 638 împotrivă.

În concluzie, 93.66% dintre cei care au completat formularele, doresc să vadă pe bulevard din nou tei.

UPDATE ORA 10:25

La Primărie s-au deschis urnele şi a început analizarea celor peste 14.000 de taloane privind eventuala replantare a teilor pe bulevardul "Ştefan cel Mare".

Primăria va anunţa astăzi dacă teii vor fi replantaţi sau nu pe pietonalul Ştefan cel Mare. În Sala Mare a municipalităţii vor fi desigilate cele opt urne în care au fost colectate opţiunile ieşenilor pe parcursul ultimelor 30 de zile.

UPDATE ORA 02:55

Ieşenii au avut la dispoziţie 15.000 de chestionare, în contextul în care, iniţial, municipalitatea a tipărit doar 12.000 de astfel de formulare. Voturile vor fi numărate de o comisie din care vor face parte 16 persoane, opt desemnaţi de către primărie, iar alţi opt de grupul civic „Iaşul iubeşte teii”.

Mai mult de jumătate dintre voturile exprimate în cadrul „scrutinului teilor” au fost înregistrate în punctul suplimentar de colectare care a fost disponibil pe pietonal, în faţa Primăriei Iaşi. Municipalitatea va demara procedurile de achiziţie a 100 de tei argintii pentru plantarea pe pietonal în cazul în care majoritatea ieşenilor participanţi la consultare s-au declarat în favoarea unei astfel de acţiuni. „Vom număra împreună, într-o manieră civilizată şi democratică. Rezultatul acestei consultări va fi cel care va da şi startul unei acţiuni sau continuarea a ceea ce există deja.

Dacă ieşenii vor replantarea teilor, vom prezenta speciile de tei pe care le putem planta pe Ştefan cel Mare, costurile acestei acţiuni şi când va începe campania de plantări, o vom face într-un timp foarte scurt”, a declarat ieri primarul interimar Mihai Chirica. Consultarea publică s-a desfăşurat în perioada 25 august – 24 septembrie şi a fost iniţiată în urma demersurilor făcute de către grupul civic „Iaşul iubeşte teii”.

Organizaţia a apărut spontan, în mediul online, în februarie 2013, când au fost tăiaţi teii, şi, între timp, a format o comunitate în mediul virtual de aproape 13.500 de persoane. În acelaşi timp, aproape 10.000 de persoane au semnat o petiţie online pentru replantarea teilor. Grupul civic a organizat în perioada februarie 2013 – august 2015 o serie de acţiuni prin care a încercat să sensibilizeze autorităţile.

În cele din urmă, luna trecută, conducerea primăriei a iniţiat „referendumul” şi a înfiinţat puncte de consultare a populaţiei în majoritatea cartierelor ieşene.

Comentarii