N

La 13 ani, o fetiţă vânează cu vulturii vulpi aurii (FOTO)

N

sâmbătă, 05 aprilie 2014, 10:03
1 MIN

\N

La 13 ani, majoritatea fetelor își concentrează atenția pe învățătură și pe prieteni. O puștoaică din Kazahstan este complet diferită față de tinerii de vârsta sa.

Aceasta se pregătește intens pentru a deveni un vânător tradițional cu vulturi. Ashol Pan este fiica unui vânător cu tradiție din țara asiatică și printre puținele fete care se încumetă să facă un lucru atât de periculos.

Asher Svidensky, un fotograf din Israel, a vizitat recent Mongolia, pentru un proiect fotografic în care să surprindă aspecte interesante ale vieții vânătorilor tradiționali cu vulturi, care folosesc păsările pentru a vâna vulpile aurii.

Ce i-a atras atenția lui Svidensky a fost curajul fetiței care nu se teme să fie în apropierea păsărilor masive, care ar putea să îi facă foarte mult rău cu ciocul, ghearele și aripile puternice. Aceasta era pentru prima oară când manipula strânsoarea unui vultur, iar ușurința și veselia cu care a făcut acest lucru l-a impresionat pe israelian.

Tatăl fetei, care mai are un băiat în cadrul armatei, se gândește serios să o instruiască pe Ashol pentru a continua tradiția familiei, mai ales că ea s-a arătat extrem de încântată de puterea pe care o are atunci când mânuiește o pasăre atât de periculoasă.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii