NEREGULI 143 de polițiști ieșeni au picat la controlul șefilor. 71 sunt ofițeri

vineri, 01 aprilie 2016, 02:00
4 MIN
 NEREGULI 143 de polițiști ieșeni au picat la controlul șefilor. 71 sunt ofițeri

Au fost depistaţi 143 de poliţişti ieşeni cu nereguli, din care 71 de ofiţeri. Au intrat în cercetări prelabile şefi de la Secţiile 2, 3, 5 şi 6, dar şi de la Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice ori de la Biroul Centrului Univeristar 

Zeci de poliţişti cu funcţii, ofiţeri dar şi agenţi, au fost găsiţi cu nereguli în urma unui control de amploare care a avut loc la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Iaşi. Verificările au fost făcute pe parcursul a cinci săptămâni, la sfârşitul anului trecut, controlorii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) luând practic la verificat fiecare dosar, petiţie, plângere, dosare cercetate, de la ultimul post de poliţie din colţul judeţului, fiind răsfoite până şi hârtiile poliţiştilor din cabinetul chestorului Ioan Scripniciuc.

Concret, potrivit reprezentanţilor IGPR, în urma controlului de fond realizat la IPJ Iaşi care a avut loc în perioada 26 octombrie – 27 noiembrie 2015, a fost scris un Raport cu constatări şi concluzii cu rezultate pozitive, dar şi o serie de deficienţe privitor la managementul şi controlul subordonaţilor. “Pentru 143 de poliţişti dintre care 71 ofiţeri – 38 cu funcţii de conducere – şi 72 agenţi de poliţie în sarcina cărora au fost identificate nereguli în activitate, a fost dispusă atenţionarea, privind Statutul Poliţistului. De asemenea, având în vedere deficienţele constatate pentru 24 de poliţişti, dintre care 20 de ofiţeri cu funcţii de conducere şi patru agenţi de poliţie, s-a dispus cercetarea prealabilă în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei vreunei abateri disciplinare şi a vinovăţiei, cu privire la aspectele constatate, la cauzele şi împrejurările în care acestea s-au produs”, au precizat reprezentanţii IGPR.

Reprezentanţii instituţiei superioare de la Bucureşti au mai amintit că acest control a vizat managementul şi activitatea unităţilor de poliţie “prin prisma rezultatelor şi indicatorilor profesionali obţinuţi în primele 9 luni ale anului 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014”.  

Câteva nume de ofiţeri care au intrat în cercetare prealabilă 

Concret, ce şefi din poliţie “au căzut” la capitolul deficienţe constatate în activitate? Potrivit unor surse din Poliţie, cel mai rău a “comis-o” adjunctul Secţiei 6 Poliţie CUG, Damian Borşeri. Acesta nu ar fi înregistrat nişte plângeri, şi nici nu au fost făcute cercetări în acest sens. De asemenea, în cercetare prealabilă vor intra şi Sandu Cristian, adjunctul Secţiei 2 Gară, Mihai Târziu şeful Secţiei Rurale Leţcani, Vasile Pintilii – şeful Secţiei 6 CUG şi adjunctul secţiei Damian Borşeri, Ovidiu Buculei – adjunctul Secţiei 3 Poliţie, Iulian Bosnoşanu, şeful Secţiei 5 Poliţie Bularga.

De asemenea, vizaţi au fost şi Petru Bălteanu, fostul şef al Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice (SICE), şi cei doi subordonaţi, şefii de birou Radu Burlacu şi Răzvan Luca. Lista continuă cu Vasile Huian, care activează în cadrul Poliţiei Paşcani, dar şi Marius Andronache, şeful Biroului Centrului Universitar.

De asememea, pe “răboj” mai sunt vreo trei şefi de post, aceştia fiind agenţi de poliţie. Chestorul IPJ Iaşi spune că “pe total, rezultatul controlului a fost de foarte bine”, iar deficienţele constatate sunt mici abateri.

“În cazul şefilor din poliţie, cercetarea prealabilă nu înseamnă că aceştia sunt vinovaţi de vreo neregulă. Înseamnă că au fost nişte abateri mici care trebuie reglate. Iar atenţionările dispuse de echipa IGPR nu sunt sancţiuni, ci sunt de prevenţie, pentru a se corecta. Multe dintre aşa-zisele deficienţe au fost deja remediate”, a precizat Ioan Scripniciuc, chestorul IPJ Iaşi.  

Şeful Poliţiei Iaşi a ţinut să precizeze că o parte dintre cei 20 de ofiţeri cu funcţii de conducere la care s-au înregistrat deficienţe au intrat deja în cercetare prealabilă, iar la final nu s-ar fi constatat deficienţe. “Este vorba despre patru cercetări prealabile, fără a se găsi deficienţe care să impună sancţiuni”, a adăugat Scripniciuc.

De altfel, o parte dintre poliţiştii cu funcţii de conducere aflaţi pe lista IGPR au ieşit deja la pensie. Este vorba despre Petru Bălteanu, fostul şef al SICE, Mihai Târziu – şeful Secţiei Rurale Leţcani, şi Vasile Pintilii, şeful Secţiei 6 CUG. Ultimii doi vor ieşi din sistem începând cu data de 1 aprilie.

 

Comentarii